Loc de dat cu capul

Ca sibian crescut cu telemeaua de gât în faţa blocului, m-am dus la Comlact, producător local de brânzeturi de capră şi de lapte de capră şi de bivoliţe pe frânghie şi de iaurturi şi de tăt felu’.

Brânza lor de capră este fenomenală. Untoasă, gustoasă, delicioasă.

Intru în magazinul lor de lângă piaţa Mihai Viteazu.

– Săru-mâna, zic, aveţi brânzeturi de capră şi lapte de capră şi de bivoliţe pe frânghie şi iaurturi şi tăt felu’?
–  Ha? zice doamna.

Mie-mi place să mă duc la magazine de haleală şi să-i întreb pe oameni: aveţi haleală? Şi la benzinării, să-i întreb pe oameni: aveţi benzină? Şi la brutărie: aveţi pită? Şi când fac din astea mi se pare că sunt foarte amuzant. Aşa mi se pare mie.

– Puneţi-mi, vă rog, 7-800 de grame de brânză de capre, vă rog.
– Cât? 200 de grame? întreabă tanti.
– 7-800 de grame! zic.
– Pune-i la domnu’ nişte brânză, zice tanti către cealaltă tanti, că erau două.

Tanti cu numărul 2 ia 200 de grame de brânză şi-mi bagă într-o pungă.

– Altceva? întreabă.
– 7-800 de grame, vă rog! Nu 200!
– Păi io aşa am înţeles! zice tanti.
– V-am spus că nu 200, ci 7-800! zic io.
– Bine, zice ea. Bine.

Şi-mi umple punga.

– Mai daţi-mi vă rog frumos nişte brânză de vaci; şi iaurturi de bivoliţe pe frânghie, şi lapte tot de bivoliţe pe frânghie; şi lapte de capre! Cât face? 55 de lei! Scump, doamnă, scump! Poftiţi, săru-mâna!

Şi ies.

Şi, după ce închid uşa, mă uit într-o parte şi pornesc în cealaltă.

În drumul meu, lipită de zid, era o cutie din aia de fier în care sunt ascunse contoarele de la Romtelecom sau de la gaz sau de la ce ştiu io ce.

Băi, tată! Când i-am tras un cap în fix colţul cutiei ăleia de fier mi-au vâjâit urechile preţ de 18 minute şi 42 de secunde.

Şi mi-au vâjâit urechile aşa de tare că am auzit nişte consoane care nu mai există în nici o limbă de pe faţa pământului! Numai în nişte  limbi moarte, care de-aia sunt ele limbi moarte, pentru că au avut asemenea consoane.