Ca să duci o viaţă bună
Să faci curăţenie lună,
Pe acasă,-n dormitor,
Să nu pută-a abator,

Prin bucătăria ta
Să miroasă primăvara,
Şi prin hol, sufragerie
Să nu put-a menajerie,

Apoi când ai terminat
Curăţenia-n lung şi-n lat
Umple cada cu-apă caldă,
Şi cu spumă-naltă-naltă,

Leapădă ce haine porţi
Bagă-te în apă (nu ca să înoţi),
Spală-te şi pe lăbuţe
Şi pe buci şi şi pe puţe,

Cu săpun curat, frumos,
(dac-ajungi în puşcărie, grijă să nu-l scapi pe jos!)
Săpuneşte bine-bine,
Şi dă cu spuma pe tine,

Cheamă-ţi mai apoi muierea
Săpuneşte-i şi ei averea
Sfârcurile tari pe piepţi,
Tot ce îţi stă ţie drepţi,

Dă şi pe curuţul ei
Cu un deget, două, trei,
Dă-i pe spate, pe picioare
Cu săpun şi limbioare

Dă-i cu buzele şi spuma
Până geme ca nebuna,
Iar apoi clăteşte-o bine
Şi adu-o lângă tine,

Nu scriu tot ce mai urmează
Dar reţineţi astă frază:
Dacă nu ţii curăţenie
Nu pupi tu aşa parascovenie!

Leapşă de la chinezu, care vrea să-i educe pe copii să se folosească cu încredere de igienă. Fincă io încă nu am foarte mare experienţă cu copiii care te înţeleg ce le spui să nu facă, şi tocmai aia fac, m-am gândit să-i educ pe părinţi, că poate îşi duc ei copiii pe zeromicrobi.ro să înveţe tot felu’!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. ulise Reply

    Man, tu-ti dai seama ce fete o sa faca Groparelu cand o sa ajunga pe la 10 ani si o sa citeasca ce debita taicasu’ cand era el mic? Majoritatea copiilor intreaba ce e cu puta si sexul, al tau o sa te intrebe ce inseamna “geme ca nebuna”. Metaforele astea… 😀

  2. nonick Reply

    De la sapun dispare spuma de baie. Stiu o sora poznase a unor frati care faceau baie cu spuma si ea “scapa” in cada un sapun… 😮
    @Ulise: si-o sa mai intrebe “de ce sa nu scape sapunul pe jos in puscarie?”

Leave a Reply to Stefan Murgeanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *