Pe o ninsoare cu vânt import Rusia, intru în biserică cu o ușoară teamă: urma să-mi mărturisesc păcatele în fața lui dom’ părinte și a lui Dumnezeu! Plus că miroseam puternic a leurda mâncată de cu seară, și-mi era o jenă consistentă. Dar, așa cum nu v-am mai spus, mai bine să miroși a usturoi, decât să miroși a colivă! (mă puteți chiar cita cu asta).

În biserică era plin de elevi care se bucurau de săptămâna ”Școala altfel”. Oare ăștia au păcate? îmi zic. N-au! Dar ai tu și pentru ei, Gropare, că nu degeaba te tot cerți cu fanii Mihaelei Rădulescu pe Facebook!

Aștept răbdător să-mi vină rândul la îngenuncheat în fața lu’ dom’ părinte; și, când mă cheamă, trag aer în piept ca să nu-l asfixiez pe Sfinția Sa cu mirosul, mă pun în postura de rugăciune și, cu patrahirul pe față, răspund abia șoptit când mă întreabă cum mă cheamă:
– Groparu!

De pe patrahirul de pe fața mea, mirosul de leurdă ricoșează și-mi vine mie direct în ochi, amețindu-mă.

Începem să-mi înșir păcatele. Nu intrăm în detalii, pentru că nu doresc să rup sfânta taină a spovedaniei; dar ajungem, încet-încet, și la ce contează:
– Bei? zice dom’ părinte.
– Ăăăă…

Ce era să-i zic? Că nu poți să minți sub patrahir.
– Păi… ca băieții! Mai beau câte un păhărel.
– Și, când bei, te îmbeți?
– Apăi… mno… deci… apăi se mai întâmplă, no!

Dom’ părinte este doborât de durere.
– Des?
– Păi… nu chiar în fiecare seară!

Dom’ părinte meditează preț de o secundă.
– Da’… când te îmbeți, faci scandal? Mergi acasă la soție și la băiețel, și îi cerți și îi lovești?
– Doamne ferește, părinte! zic. Doamne ferește, niciodată.

Când ajung acasă, nu știu cum să mă bag mai repede în pat, așa se învârte casa cu mine.
– Și… când bei, iei ultimii bani din casă? Și lași familia fără hrană ca să ai tu beutură?
– Doamne ferește, părinte! Niciodată! Niciodată, zic.

Ușurat, dom’ părinte se uită la mine și-mi zâmbește:
– No! Păi atunci e OK.

Așa o zis Sfinția Sa. Deci, frați români, încercați să nu faceți scandal când veniți acasă abțiguiți; și lăsați și voi, acolo, muierii batâr un bon de masă, ce naiba, nu fiți proști, Doamne, iartă-mă.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. biaggio Reply

    Fara canon cu apa sfintita timp indelungat, matanii 5 serii de cate 9 seara si dimineata?

  2. Groparu Nemernic Reply

    @ biaggio: mă, nu! Și eu am fost mirat. Cred că cel mai bine este să mergi la un popă bătrân, care până termini spovedania uită ce păcate ai și te crede pur și universal.

  3. Serafim Reply

    Perfect acoperit teologic părintele. Trasu la măsea e păcat în măsura în care îi afectează pe ăilalţi. Mai e şi partea aia cu exageratu la sănătate, că acolo mai e niscavai păcăţel. Da o fi uitând părintele că e mulţi la spovedit că e sezon. Cumineca-tu-te-ai?

  4. ela Reply

    iata-te curat de pacate, precum lacrima de tzuica olteneasca!

  5. Groparu Nemernic Reply

    @ Serafim: negreșit! Rar refuz o linguriță de vin, mai ales dacă e sfințit.
    @ ela: da, ma simt cam nasol in noua mea piele, sincer sa fiu.

  6. alunelu Reply

    Deci daca faci scandal, certi si lovesti cand esti perfect treaz, sau iei ultimii bani si lasi familia fara hrana ca sa-ti iei iPhone nu e pacat? Ca altfel nu inteleg rostul introducerii prin prisma bautului…

  7. Serafim Reply

    @alunelu e păcate toate, cum să nu. Atâta că mai degrabă îţi baţi nevasta la băutură. Ok, în cazul binecuvântat în care te cheamă Groparu nu se aplică. Pentru toţi ceilalţi e mare probabilitatea să fie aşa.

Leave a Reply to Serafim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *