La noi, în America…

De când Lufthansa m-a zburat la Timișoara în loc de Cluj pentru că pista era umedă (Wizz și Tarom aterizaseră fără probleme), și asta după ce știau, la decolarea din München, care sunt condițiile meteo, mi s-a zdruncinat iremediabil încrederea în calitatea germană. Apropos, dacă vrei să enervezi un neamț, spune-i că te aștepți de la el la calitate germană, așa cum oferă, de exemplu, Deutsche Bahn.

Sunt rău, știu.

Dar cum aș putea să nu fiu rău când, la aterizare în Frankfurt (băi, aeroportul ăla așa-i de mare, că cred că are primării de sector!), aflăm că nu putem gara pasărea de metal pentru că e ocupat locul de parcare de alt avion? (probabil șoferul coborâse numai să-și ia ceva de la ABC, bos, las și eu Boingu’ aici 2 minute cu avariile puse).

Și stăm și așteptăm, deși aveonul peste baltă pleca în 55 de minute, și trebuia să mai trec o tură prin poliția de frontieră, că SUA nu e-n Schengen (era să zic ”ca România”, dar m-am abținut).

Și stăm și ne roadem unghiile ca apucații, că mai erau și alți pasageri care trebuiau să prindă autobuzul peste baltă.

Și, ca să fim mai aproape de ieșire, eu cu toți croații și bulgarii ăștia care plecam în State năvălim în spațiul ălora de la Business Class, ăia, bogotanii și VIP-urile care se uitau la noi ca la hoardele din est, iertați-mă că-mi plimb sărăcia mea din România pe sub nasurile voastre fine!

Am prins cu bine conexiunea; și, spre marea mea surpriză, aveam să zbor cu cea mai mare pasăre comercială de pe planetă, Airbus 380.


Mno, vezi ce mare crești dacă papi și faci nani după-masa? (sursa)

Deci: 500 de kile de vopsea ca să-l acopere tot, poate duce peste 800 de oameni dacă are chef, mori de frig în el, că de-aia îți dau ăștia pături, și te uiți la o groază de filme. La noi or fost vreo 500 de oameni care or trebuit hrăniți, adăpați, duși la toto, vorba aia, șterși la fundic și deparazitați!


10 locuri pe rând. Noroc că nu se hotărăsc pasagerii să facă toți pârț în același timp!

Păi așa mulți am fost, că am stat vreo 2 ore până am ieșit din avion și am trecut de vamă. Și m-or lăsat să trec cu banane și mere și napolitane din România, că le-am zis că-s pentru consum intern, doar nu m-oi apuca să mint vameșii!


Ăsta-i aeroportul, văzut din metrou

San Francisco… deci m-am îndrăgostit de el la primii pași! E frumos, e mare, e aerisit.

Așa arată noaptea:


Tura viitoare nu mai vin fără o cameră bună

Mno, și am ajuns la hotel pe la 4 după-masa, m-am pus un pic să dorm… și m-am trezit la 1 noaptea, treaz lumină, de am rupt Facebook-ul în două de plictiseală, că doară nu m-oi apuca să citesc ceva! Noroc că am găsit pe un canal cea mai americană chestie posibilă, hahaaaa, hahahahaaa! Și m-am uitat, că noi, în România, nu avem așa ceva.

Vă pup, vă țin la curent, că azi începe conferința Enel Focus On (nu dau link, că-s zgârcit!).

10 lovituri, dă-i și tu!