La Cluj, si Reparatorul Ghita vorbeste romgleza

Îmi duc familia la Muzeul Satului din Cluj: nievasta, Gropărelu’ și suacra, țâne-o, Doamne.

Muzeul Satului din Cluj, fără tradiționalele termopane

Nievasta rămâne cu Gropărelu’ să-l supravegheze cum se dă cu bicicleta, convinsă că, dacă e cu ochii pe el, acesta va cădea mai blând și mai fără de spărturi de țeastă.

Rămân într-un moment intim cu soacra. Ajungem lângă o gospodărie:
– Mamă soacră, asta e gospodărie săsească! zic.
– Nu cred, zice ea.
– Pariu pe ce vreai dumneatale.

Ne uităm pe talbeta de la intrare: într-adevăr, gospodărie săsească din Brașov, Moldova (s-a dat bancul ăsta?).
– Da’ cum ți-ai dat seama? zice soacra.
– Păi e simplu, se vede că nu-i românească! Plus că are aer de domnu’ președinte.

Apare și omul care repară prizele la muzeu – să zicem, Reparatorul Ghiță. Soacra nu se poate abține:
– Bună zâua! Da’… de unie e gospădăria asta?
– Apăi ghin Brașov, și are vreo 200 de ani! zice Reparatorul Ghiță.
– Aha… de atunci de când oamenii erau mai sănătoși! nu se poate abține să nu citeze soacra din Formula As.
– Apăi nu chiar așa, mamă soacră! zic eu. Că ui, înainte mureau 4-5 copii din 10 până la vârsta de 12 ani, și cine trăia până la 60 de ani era campion pă sate.
– Așe-i! zice Reparatorul Ghiță. Că înainte mureai de poliomelită, de tifos, de pneumonită… amu… amu te omoară calculatorul și statu’ la birou!

Și apoi adăugă, genial și multi-pluri-lingvist ca pentru sine:
– Day by day…