La ce vârstă trebuie fetele musai să se mărite?

Când eram în clasa a 5-a, dirigu’ m-a pus în bancă cu o colegă blonduţă şi exagerat de slabă: Alina. De care m-am îndrăgostit instantaneu şi pe care am iubit-o cu pasiune aproape 4 zile fără să ne certăm – un record personal.

Dar ca-n orice poveste de iubire (ori că te însori, ori că te desparţi, tot prost se termină!), colega mea de bancă a fost mutată; fapt care m-a devastat într-asemenea hal, că abia mi-am găsit consoloarea pe fundul unor sticle de Sicola (sibienii trentagenari ştiu ei la ce mă refer – mai puţin Nebuloasa, care abia a făcut 21 de ani).

Au trecut ani şi ne-am urmat fiecare destinul şi intestinul: ea la Sibiu, unde s-a lipit de o frumoasă carieră academică, eu la Cluj, unde am fost ocupat ba să pic la facultate, ba să dau cu oiştea-n gard cât am putut eu (cică aşa îi spune mai nou), ba să scriu pe bloguri de calitate îndoielnică.

De fiecare dată când mă întâlneam cu Gropăroaia în perioada asta, aflam ce mai e nou prin cartier; şi toate poveştile ajungeau, negreşit, la Alina – care era în continuare nemăritată şi nemângâiată. Şi maică-sa nu ştia ce să se mai facă cu ea! Nu ştia, că urâtă nu era (chiar nu era), proastă nici atât… a vorbit cu ea, au discutat şi tot degeaba; i-a spus să se mărite, şi ea nici măcar prieten nu avea. Biata mamă, era dis-pe-rată! (inserează lacrimă aici).

Aşa a fost în 1997, anul în care am ajuns eu la Cluj, şi povestea a durat toată facultatea. Până prin martie 2002, când apare o rază de speranţă: Alina avea prieten.

Două luni mai târziu, dezamăgire: îndrăgostiţii se despărţiseră. Mama Alinei era disperată rău.

După trei săptămâni de comprese reci cu oţet, mamaşa îmi dă raportul: tot nimic.

Nimic. Nimic a fost şi-n 2003, şi-n 2004, deşi era an erectoral, iar în 2006 deja o vorbea tot cartierul pe la colţuri. În 2007, când Sibiul era capitală culturală, iar nimic, şi tot nimic a fost şi-n anul următor.

În 2009, în schimb – glumesc, Alinuţa era tot burlăciţă.

Ce s-o mai tot lungesc! Că weekendul trecut Gropăroii au venit la Cluj, să-şi vază nepotul şi să-mi aducă mie varză murată. După ce s-au instalat, discuţia ajunge, inevitabil, la Alina:

– O mai ştii pe Alina, fosta ta colegă de şcoală cu care ai stat în bancă?
– Da, zic, presimţind unde aluneca conversaţia ca pe o podea udă. Ce mai face? întreb.

Mie nu prea îmi pasă de oameni cu care nu m-am mai văzut din mileniul trecut, da’ no!

– Apăi ce să facă… încă nu s-o măritat, săraca!

M-am aplecat către Gropăroaia şi am strâns-o de mână:

– Mamă dragă! i-am zis. Te rog frumos să-i spui Alinei să nu mă mai aştepte.

23 lovituri, dă-i și tu!