La birou

– Ce pute aşa aici in birou? intreabă o colega, dintr-o dată.

Groparu nu o bagă-n seamă.

– Nu simt nimic, se bagă altă colegă-n seamă.
– Ba da, ca la mine pute. Pute rau!

Groparu devine atent.

– Ia sa vad cum de la voi nu miroase, zice prima colega si se indreapta catre a doua.

Groparu ridica nasul din calculator.

– Da, la tine nu miroase.

Pauză. Groparu se linişteşte.

– Ba nu, că şi la tine miroase! Pfuaaaai, ce rău pute!
– Ioaaai, da, tu! zice cealaltă.

Groparu se nelinişteşte.

– Tuuu, deci deschideţi geamurile, ioai, tu, ce putoare!

Groparu se foieşte, jenat, pe scaun.

– Gropare, ţie nu-ţi miroase?
– Un… pic! Da nu prea tare…
– Du-te, mă, că efectiv duhneşte!!! Ia să venim să vedem cum se face că la tine miroase numa’ un pic!
– NUUUU, staţi acolo, serios că nu e nevoie să veniţi!
– Nu, că trebuie să venim să vedem şi să mirosim.

Groparu pufneşte pe nări, sperând ca adierea nărilor sale să alunge miresmele rezidente în împrejurimi.

– Uite, zice una din colege, la Groparu nu mirose.
– Da, tu, zice cealaltă privindu-l fix pe Groparu, ciudat! La el nu miroase. Tocmai la el nu miroase!

Groparu e încremenit de tot, nu ştie dacă fetele sunt ironice sau chiar nu miroase nimic. Între timp, mai intră o colegă:

– DUMNEZEULEEE, CE PUTEEEEE!!!

Groparu se face mic, mic de tot. Inima îi bate în tâmple, obrajii îi ard. Clickuieşte nervos cu mouse-ul.

– Tuuu, da’ nu se poate respira acilea! Aţi deschis geamurile?
– Da, tu, toate, şi tot pute!
– Aeeeer! se strigă. AEEEEERRR!!!!!

Groparu trage adânc aer în piept, îşi ia inima-n dinţi şi întreabă:

– Dar… ce miroase aşa?
– Nuş, zic colegele, crecă e ceva piesă de calculator arsă. Tu ce credeai că e?
Nimic, zise Groparu.

22 lovituri, dă-i și tu!