La balconul din răzor stă pitit un vânător

Gropărelu’ o intrat în concediu de la grupa mică de la facultate; așa că l-am dus în sejur la bunici, să se relaxeze niţel după stresul infernal cu grădiniţa. Cu puțin noroc, poate când vine înapoi știe și el o meserie, să nu mai tot ceară bani de la mine pentru fiecare scobitoare pe care vrea să și-o cumpere; că-s scumpe.

În fine.

Mergînd eu prin județul socresc în scopuri plimbăristice, văd la un moment dat o cușcă și un lanț – nu chiar de căsătorie; dar aproape – sub un balcon. Din cușcă se uita vesel la lume cel mai bun prieten al omului; ați ghicit, nu impozitul la Sănătate:

Selfie cu umbra bloggerului în județul socresc

Mă opresc și scot repede telefonul ca să-l trag în chip pe frumosul de el, care poza ca o starletă italiancă dintr-o reclamă vintage la Peroni; în timp ce era ocupat să rămână cel mai bun prieten al omului.

Fain cuțu! Fain, degeaba.

Aud un glas cum își drege vocea de la balcon.
– E al meu! râde zâmbitor un nene.
– Fain! zic. Ce rasă e?
– E de vânătoare! zice nenea. Brac german.
– Ha! zic. Brac de calitate germană!
– …
– Și ce vânați cu el? Mistreții lui Țiriac?
– Nu, că nu e de mistreț. Cu ăsta merg la fazani, la iepurași…
– Fain! zic.

Gropărelu’ se pregătea să sară pe mine cu întrebări: ce vânătoare? Ce le face la iepurași? Da’ la fazani?
– Fain! repet. Mno… la pescari se urează fir întins. La vânători cum se zice?
– Apăi cum să se zică… nu se zice nicicum. Se zice numai atâta: sănăate!
– Eee, zic. Mno… Să deie Dumnezău sănătate și viață lungă la iepurași! Și și la fazani.