Înainte cu câţiva ani ca România să intre în NATO, unităţile militare din Sibiu se pregăteau de zor pentru clipa în care ne vom aşeza la masa celor bogaţi şi înarmaţi până-n urechi, cum sunt Albania, Lituania sau Islanda (nu râde acolo-n spate, soldat! Că aşa e!).

În aşteptarea marelui moment, se lustruiau de zor toalete cu periuţa de dinţi, se peticeau garduri ruginite cu cremă de ghete, ba chiar ofiţerii ajunseseră să facă duş şi să se mai şi săpunească!

Lăsînd aceste răutăţi apsolut gratuite deoparte, un prieten se nimerise să fie cătană la Artilerie tocmai în perioada aia în chiar Sibiul meu, fostul oraş garnizoană a Imperiului Austro-Ungar (actualmente fărâmiţat în OMV-MOL). În paranteză fie spus, aşa pute locul de militari în Sibiu, că singura alternativă mai răsărită pentru fete, în afară de inginerii de la facultatea din urbea în cauză, erau şi sunt castraveciorii de ofiţer. Este, fetelor? Este, vă zic tot io, că-s de-a voastră şi ştiu!

Şi prietenul meu toată ziua, vorba aia, lustruia tunul şi-l căuta pe la afet. Şi aveau acolo vreo… peste o sută de tunuri, care mai de care mai crăcănat, mai antiaerian şi mai gros şi falnic! Şi unele erau recente, de un an sau doi, altele erau de vreo 10 ani vechime, dar aşijderea de năpraznice; urmau apoi cele din al doilea război mondial, cu care încă se mai puteau găuri blondaje de T34 – asta dacă ne-am apuca să ne războim cu Egiptul. Dar cele şi cele mai inexplicabile erau cele din primul război mondial, alături de bunicele acestora – nişte guri de foc de prin 1908.

Aşa că prietenul meu, sătul să tot lustruiască tunul, l-a întrebat într-o zi pe un gradat:

– Dom’ maior, să trăiţi, permiteţi să raportez…
–  Spune!
– Dom’ maior, am observat că avem aici tunuri vechi de 2-3 ani, tunuri vechi de 20 de ani… tunuri din al doilea război mondial…
– Aşa…
– Păi şi atunci tunurile alea din 1910, sau 1908… alea de ce le mai ţinem? Că lustruim la ele de rupem, şi nu ştim nici măcar dacă sunt în stare să mai tragă vreun pârţ!
– Ei! Păi vezi, copile, că nu ştii?
– Păi…
– Păi da! Pentru că noi vom intra în NATO!
– Păi da, şi?
– Păi şi ăia din NATO, ţările alea cu tradiţie militară cum sunt Luxemburgu’ şi Portugalia, ăia ne vor spune: câte tancuri aveţi? 12.000? Nu vă trebuie atâtea ca să intraţi în NATO… ia casaţi voi vreo 6000! Câte Kalashnikoave aveţi? Vreo 800.000? Renunţaţi la vreo 300.000… Câte guri de foc aveţi? 20.000? Ntz… prea multe, ia casaţi voi vreo 8.000!
– Păi da, şi care-i legătura…
– Păi asta-i legătura, că nu vom casa tunurile astea de 2-3 ani! Le casăm pe alea străbunici, pe care oricum nu le mai foloseam…

După faza asta, io am mare încredere în armata română.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 19 comments

  1. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Adica a fost Roman sadea care iarna isi face caruta si vara sanie.Corect! 😆

  2. boemul Reply

    ba ţin să te anunţ că pe când am făcut io armata cel mai bun pistol din unitate, care mi-a adus şi-o permisie de cât de bine am tras cu el, era un Carpaţi fabricat cu trei ani înainte să mă nasc eu 🙂

  3. flobits Reply

    io am tras cu pusca semiautomata cu luneta. Anu’ de fabricatie 1908. De-o seama cu bunicu’. fie iertat. Ok, luneta nu merea, trageam cu “dispozitivul mecanic”, ca sa folosim o expresie tehnica.
    All in all, cea mai precisa pusca cu care am tras, fara de glume.
    Da’ daca pustile sa zicem ca=-s de fier si tin la tavaleala, am vazut haine cu care a putut face si tata armata. Ce mai, postav de calitate, nu se mai face acuma de-ala :))

  4. radu Reply

    😆 Păi voi cum credeţi că s-a făcut reducerea numărului de bugetari ??? Hă hă hă… după aceiaşi reţetă…că românii e dăştepţi nu ca piţifelnicii din UE.

  5. m Reply

    aiurea, le tine pentru ca sa aiba si stranepotii tai ce sa lustruiasca. eu n-am facut armata, dar stiu de la altul care a facut: soldatul trebuie mereu sa aiba ceva de facut/lustruit, ca altfel se plictiseste si-i fug gandurile la femei, bautura, iarba verde de acasa si dezerteaza!

  6. mac gregor Reply

    hai sa va zic eu alta:

    romanii cand erau in misiune in Afganistan, aveau singurele telefoane care nu se intrerupeau cand venea furtuna de nisip. Ceilalti pac! gata legatura cu satelitul.

    Intr-un final, au venit la romani: stim ca e tehnologie secreta, nu vrem sa va spionam, dar lasati-ne si pe noi sa vorbim acasa.

    – Care secreta, ca nu e secreta, poftim, vorbiti.

    Vorbesc aia, si dupa aia intreaba: daca nu e secreta, ne puteti spune si noua ce tehnologie folositi?

    Sigur, haideti afara.

    Si le arata firul bagat pe sub nisip, ca la 1918, pe care il putea taia orice taliban cu cutitul. Dar cine naiba s-ar fi gandit ca in 2012 mai exista un asemenea fir 🙄

  7. Cristi Reply

    super tare mac gregor! Noi romanii oricum o sa fim mereu inapoiati in mai toate privintele.In ceea ce priveste armata romana eu am o parere foarte buna despre aceasta institutie.

  8. finch Reply

    @flobits
    Mananci kakao cu lapte, nu exista PSL din 1908. PSL-ul romanesc e o arma facuta prin modificarea mitralierei RPK, o teava mai lunga si luneta, toate bazate pe design-ul AK47. Ai inteles gresit faptul ca modelul de cartus 7.62×54 se numeste si 1908.

  9. dongabone Reply

    @ flobits-soldat neinstruit! Treci la GAZ. Tocmai citisem comentariul tau dar vad ca s-a miscat mai repede finch in a-ti da raspunsul.Cat despre alte arme: cea mai precisa si jmekera arma din armata romana era a mea. AK-47 cu pat rabatabil seria si nr. DN 4394. Invatasem sa o reglez de la un plutonier batran care facuse armurarie cu nemtii-nemti si apoi cu nemtii democrati. Cate invoiri mi-au asigurat mie arma aia…Pac-pac in poligon in timpul saptamanii si apoi ma duceam duminica de dimineata la varzaria de langa statuia lui Matei Corvin, sa dau gata doua placinte cu varza, apoi la restaurantul Hubertus sa halesc o friptura de mistret cu o sticloanta de vin si terminam apoteotic la terasa Restaurantului Parc din…parc, cu beri fara numar. Ce vremuri frumoase, de nu se mai poarta in NATO acum 😥 Ah, Clujule, oras frumos!!!

  10. drosofilul melanogaster Reply

    Gropare no fi atent, io acolo am făcut armată, la zeropaispesaptestrei şi cam în perioada aia cu NATO eram furierul comandantului.
    În ziua Z când au venit în vizită cei de la NATO toţi răcanii erau îmbrăcaţi de la “stock” toate marcajele refăcute cu var, tunurile spălate pe dinţi cu motorină, rotile cu cremă de ghete… tot tacâmul.
    Exact cum ai zis tunurile în parc pe categorii. De la tunul de 45-Resita care a tras şi în al 2-lea război, şi până la obuzierul de 152 best of the best.
    Vin tipii în vizită, toate bune din punct de vedere protocolar, iar la plecare scriu şi ei în cartea de onoare a Institutului de Artilerie di Geodezie “Ion Voda” că le-a plăcut mult vizita, au mulţumit pentru invitaţie şi găzduire dar cel mai tare au fost impresionaţi de “muzeul de tunuri” din cadrul institutului.

  11. Corina Bodea Reply

    Ei , radeti voi “Harapi Albi” dar multe se mai intamplara de-a lungul istoriei “armatei romane”.
    De “agzamplu’; eu am facut parte din experimentul “armata pentru fetele din institutiile de invatamant superior”. Adica din anul II pana in anul IV, am facut saptamanal 2 ore de teorie (la sala) si 2 ore de “practica” pe aleile Poltehnicii din complexul Grozavesti(Bucuresti pentru necunoscatori), iar la sfarsitul sesiunii de vara cate o aplicatie de 3 saptamani printre balariile de pe langa lacul Ciorogarla, unde ne razboiam cu cainii comunitari(existau de pe atunci si cred ca si acuma mai traiesc pentru ca erau “nemuritori”) si ni se aducea apa si mancarea cu marmitele de la cantina regimentului care ne patrona; ca nu cumva sa ne imbolnavim de dezidratare si sa-i privam pe nativii ce traiau pe langa lac de imaginea unor tinere domnisoare care imbracate “tzais”(camasa,veston, pantaloni, curea, bocanci, chipiu) se fugareau de zor pe potecile inecate in verdeata, in asa zise scheme militare-fetele din facultatea noastra fusesera repartizate la specializarea “iepurasi” , adica pa frantzozeste “pifani”, asa ca aveam ce alerga.
    3 momente mi-au ramas in memorie din aceea “fastuoasa experienta”:
    a) momentul “comunicarii”; intr-o iarna destul de geroasa, in timp ce faceam exercitii de mars pe aleile Politehnicii, a trebuit sa treaca ceva timp, pana ce prin “firul de la 1918” a venit aprobarea de la comandament ca putem sa lasam clapele caciulilor pe urechi- prea tarziu insa, unei colege i-au degerat usurel varfurile urechiuselor, lucru ce nu a impiedicat-o mai tarziu sa se marite si nici nu si-a scos “adeverinta de inapt pentru stagiul militar”.
    b) momentul “sincronizarii”: la repetitiile pentru defilarea de la ceremonia de depunere a juramantului, repetitii efectuate pe 1 stadion de fotbal(nu mai stiu care, in orice caz nu pe Ghencea sau pe Stefan cel Mare), colonelul care monitoriza de pe gradene, aspectul plutoanelor in mars. a hotarat ca numai”fetitele de la IEFS”( institutul de educatie fizica si sport), sa fie in fruntea coloanei de defilare si sa dea din labute, restul sa stam cu ambele maini pe pusca si sa sincronizam numai “piciorusele”(stangu’, stangu, pe toba…); pana la urma defilarea a iesit ca la carte, cu fanfara cu tot…
    c) momentul “alien”: noi “iepurasii” am avut si convocarea la tragere de noapte; astfel am fost imbarcate intr-un camion(ca cel din filmul lui Elem Klimov – “Vino si vezi”/1985-“in care nemtii cei rai ii aruncau pe taranii ucrainieni, dupa ce in prealabil le radeau dintr-o bucata satele”-insa pe bune, filmul e notabil si merita vazut sau revazut) si transportate pana la poligonul de tragere din afara Bucurestiului; nu stiu care dar cred ca acum a devenit ceva “proiect rezidential”; aici am fost intampinate de comandantii aplicatiei si de soldatii care trebuiau sa ne insoteasca la standurile de tragere si sa ne aprovizioneze cu armament; toti erau foarte politicosi si “sugrumati de emotie”;asa ni s-au parut noua la inceput, apoi ne-am lamurit, erau “sugrumati de groaza”, pentru ca pe cerul noptii instelat se vedeau mai ceva ca 1 foc de artificii deasupra operei din Sydney, urmele gloantelor trasoare, majoritatea nu spre directia tintelor…; s-a tras si cu AK-47 si cu AG ( ne-am mandrit vreo cateva saptamani cu urmele vanatailor, obtinute in urma reculului); iar domnii ofiteri si domnii soldati au rasuflati usurati cand ne-au vazut din nou imbarcate in acelasi camion din filmul lui Elem Klimov, parasind cu voiosie locul aplicatiei ‘alien”- everything under control, 0 injuries, 0 deaths “.
    Ma scuzati domnilor “Harapi Albi” de 1 comentariu asa de lung, dar si acum cred ca mai am, ratacit printr-o cutie prafuita, livretul militar , cu grad de sublocotenent in rezerva, din a carui fotografie zambeste usor sagalnic, o juna cu cordelutza pe cap si tricou marinaresc de bumbac cumparat de la Apaca…
    Si inca ceva: tehnica saparii adapostului individual mi-a fost mai tarziu de mare folos in saparea santului din jurul cortului, de cate ori l-am folosit in preregrinarile mele prin muntii patriei…

  12. drosofilul melanogaster Reply

    pt Resboiu: cu siguranta ai dreptate in legatura cu tunul Resita, 😳 😳 au trecut 17 ani, mai uita omul !

Leave a Reply to Recomandări de seară: ai grijă pe ce parte îți faci cărarea, Piticule! » Daily Cotcodac Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *