Jocurile Foamei cu jandarmi

Dimineață, la ceva restaurant-patiserie din aia de mănâncă și gura la corporatiști ceva.

Înaintea mea, că-mi pușcau ochii de foame, trei jandarmi. Mari. Fiecare cât o vitrină Biedermeyer, că nu mai intra lumină deloc în patiserie de cât de lați aveau umerii. Nu mari ”luați site-ul de cultură și băgați-l în dubă”, ci mari ”azi luăm Ardealul și-l mutăm pe Everest! Și desară dăm un fotbal pe Custura Sărății, cu rucsaci de 30 de kile în spate!”

img_1936
Cel mai mic, când stătea pe scaun, era cât turnul ăsta

Dezbăteau micul dejun, ce să-și ia. Și unul din ei zice:
– FII ATENT ACOLO CE SANDVIȘ!!!!

Mă uit și eu – era acolo un sandviș pentru mamuți supraponderali: cât un submarin rusesc de buzunar, cu două jumătăți de chiflă care abia acopereau salamuri și șunci de puteai construi corturi de campanie pentru toată Armata Roșie.

Și cașcaval cât iceberg-ul care scufundă Titanici!
– DIN ĂLA-MI IAU!!! suflă greu unul dintre ei de poftă, ca balena care revine din submersie.
– Din ăsta să vă dau? zice domnișoara.
– DA! Dadada.

Aproape că aplauda de fericire, ca fiu-meu la cheesecake.
– Atât? zice domnișoara.
– Apăi… puneți-mi și trei ouă Benedict, mai zice jăndarul.

Cu atâtea calorii ai fi putut hrăni toată Africa subsahariană.

Mno, plătește omul… îmi vine și mie rândul:
– Un covrig cu mac! declar, glorios.
– Atât?
– …și un iaurțel slab. De 1.5%, mai zic.

Îmi înșfac prada, mă-ntorc… se uitau jandarmii cu milă la mine ca la somalezi!

Mă simt dator să explic:
– Eu am luat deja micul dejun!

Și m-am cărat.

Firește, n-am putut mânca tot covrigul dimineața aia, n-a putut, no, era prea mare, am păstrat ce mai rămăsese ca să mă hrănesc toată săptămâna.

2 lovituri, dă-i și tu!