Iubire eterna

După ce am revenit de la pescuit cu peşte de la Metro (balta lui Tibi, aşa cum v-am mai spus, este Catch and release, că noi nu avem cuvinte suficiente în limba noastră-i o comoară), am avut de rezolvat nişte chestiuni prin urbe. Ceva facturi, plăţi, cămătari bănci, alte cele.

Pentru că în limuzina familiei numai nievasta are dreptul să-şi plimbe scumpa-i făptură, Groparu s-a văzut nevoit să apeleze, ca un mogul ciocoi ce este el, la un taximetrist. Cu care, după primul kilometru, am început conversaţiile de salon, ca domnişoarele.
– Ui şi la aia cum arată, băi frate! începe el discuţia pe ocolite, ca un delicat.
– …

Adevăul e că trecuse pe lângă noi o jună care pălmuia toţi pietonii cu ce ieşea din decolteu; şi nici măcar un bebeluş nu şi-ar fi putut sufla nasul în fustiţa ei, că nu avea unde. Ce mai, o privelişte ţipătoare ca o rochie portocalie.
portocaliu
– Când le vezi îţi vine să te sui pe pereţi! perseverează.
– Mno! zic io, perfect neutru.
– Io sunt toată ziua pe traseu, continuă taximetristul. Şi toată ziua, că vrei, că nu vrei, tot le vezi.
– Aşa e, aprob eu.
– Şi apăi ajung să mă uit la ele cu nievastă-mea în maşină!
– Aoleo, zic.
– Da. Şi îmi tot comentează: că ce mă tot uit la aia? Ce mă tot uit la ailantă? Că de ce nu-mi văd de ale mele?
– Aşa fac ele, îi explic eu.
– Da. Da’ am găsit io cum să-i închid gura.

Devenisem ochi şi urechi.
– Cum faceţi?
– Apăi îi spun aşa: “draga mea, io ţi-am jurat iubire eternă, nu orbire eternă!”

10 lovituri, dă-i și tu!