Interviu cu Groparele
1. De regulă, Groparele se fereşte de publicitate, şi nu se prea expune el – cu faţa sau cu numele. Groparele are şi el o viaţă personală, care e pentru uzul său propriu, şi şi-o cam apără – cu mici excepţii – de ochiul vigilent al lentilelor. Şi nimic nu-l bucură pe Groparele mai mult decât atunci când poate trece undeva neopservat. Claro că se bucură şi când lumea îl recunoaşte la botezuri, crâjme şi cumetrii şi îi spune că-l citeşte, dar în general încearcă să-şi ţină pofilul undeva sub limita de sus a modestiei, că lui nu-i stă prea bine să defileze cu muşchii lui încordaţi, că uite ce Confucius Van Damme al blogosferei ar fi el!
Ei. În mod exceptional, Groparele mai renunţă la adăpostul comod al anonimităţii. Aşa că nu s-a abţinut să nu dea un interviu la B-cafe. Interviu anunţat aici şi disponibil aici, prima parte. Mărturisesc că mi-a fost foarte greu să vorbesc aşa repede şi neinteligibil pe toată durata interviului, plus că să-ţi ţii numai o sprânceana (era să zic “o Geoană) ridicată o oră întreagă e un record personal. Dar cel mai greu pentru mine a fost să mă abţin să fiu genial – dar am reuşit, şi am vorbit numai despre lucruri mai pe înţelesul elevilor de clasa a şasea – a şaptea, unde altundeva decât în cimitir.
2. Julica are nush ce concurs de-al lui… ceva d3893w7489uoikosmklm,.smfmkrlmrlktler, dacă mă-nţelegeţi. Deci vă invit să clickuiţi aici, să citiţi reportajul despre moarte – care este! Mai ales dacă vi-i acru de politica băsescgeoniană. Că Julică e bun. E. Esteeee!
3. Şi că tot veni vorba de concurs… mi-e şi jenă să recunosc, dar prins în vâltoarea aniversării mele şi a vieţii de zi cu zi nu am apucat să anunţ câştigătorul concursului meu de nuduri. O să vi-l zic! Jur! Atâta numa’ că nu azi.
1. referitor la geoana:
“Dear God, So far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson, my favorite actor Patrick Swayze and my favorite singer Stephen Gately and my favorite actress Farah Fawcett. Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana. Regards ”
2. Cand anunti castigatorul? da o data exacta, de genul: nu mai tarziu de 12.12.2012….
Mo, weekendul asta e primul dintr-o luuuunga serie de weekenduri in care in sfarsit am timp sa ma ocup si de altceva decat de munca! Deci am expectante mari.
Cat despre bancul cu Geonica: =))))))))
oki doki, asteptam…inevitabilu’
I have good news for you, my friend! But all in good time 😀
“Aviatia da senzatia… si te indeamna sa iubesti…
Ca asa e viata
🙂
(Mihai Margineanu
@cel cu lopata in mana: :d
he he, multam si eu de interviu si de promo!
gropare, din clip inteleg ca dupa interviu ati mers sa mancati gulasu ala? ca tot inghitieai in gol :))
Uai, cât de simpatic eşti! Şi ce repede vorbeşti!
Mo, da fain interviu ai dat! Si rastu partilor is mishtoace rau, mai ales aia cu Tiganiada (care io zac ca ii un fel de “Fight Club” pentru betzivani 🙂 ). Si ca tot ai laudat Cluju, Timisoara ii la fel de faina daca nu si mai faina 😉
uau, ce cap rotund ai si ce urechiuse fine si subtiri! minunat
Eu sunt un Delikat – grozav de aromat si foarte nepiperat.
@Ucu: stai linistit ca nu e.
@Buha Neagra: subscriu :))
da’ esti pasnic asa la prima vedere ce sa zic,ma gandeam ca “groparu” tre’ sa fie ceva mai brutal,mai vehement,dar tu esti pasnic.e ok
Gropare, acum ca ai devenit asa vedeta nu mai prea indraznesc sa te chem la o bere asa hop-top, ma intimidez 😀
Iaca si partea a II-a 🙂 Enjoy!
Esti singurul ardelean care vorbeste repede si singurul oltean care gandeste ceea ce vorbeste.
Gropare, nu te-ai apţinut, ai dat-o cu maxim şasă. I’m a happy guy 😀
acum dupa ce am vazut interviul, daca imi amintesc bine parca te-am observat prin iulius mall de ceva timp pe la eximtur ;))
Delikatule, vazandu-te mi s-a facut dor de tine. Si sete.
u rock;)
it’s a bird! it’s a plane!…No,it’s groparu iu rul
Noah dara! Iaca ne-ai satisfacut curiozitatile- adica noah, io zac ca-i tare bine sa sa stie cum arata Groparu ca in cazu` ala in care te vad vreodata prin Balgrad sa te trag de maneca sa mem la oarece beri.
Sa ne traiesti!
“Care este cea mai frumoasa femeie din lume?”
“Cea mai frumoasa femeie din lume e femeia pe care o iubesti”
Atat ma.
Gropare,lasa modestia! Stiu ca asa ii sta frumos unui om, da’ nu e cazu’. 🙂
Zici tu despre femei: “…. o betie a simturilor care ne-a bulversat pe noi rasa umana…”
Cam ai dreptate. Femeile, spre deosebire de noi, nu prea-s umane :))
Data viitoare cand faci un interviu sa le transmiti la wannabe stand-up comediants sa se ascunda dupa tine :). Cred ca daca ti-ai pune capul la treaba ai face de ras toate emisiunile de comedie din Romania.
Felicitari pentru interviu.
interviu’ asta mi-o luat un chietroi de pe suhlet. credeam ca-s singura care n-a trecut (inca) peste faza cu sasa cai… si mai rau, credeam ca-i cazu’ sa trec. #:-s
[…] mai e ceva! vreau să le mulțumesc public domnilor Groparu și Ioan T. Morar (în ordine alfabetică și cronologică) pentru că mi-au promovat pe blogurile […]
Gata! Las casa, las masa, las tot si vin la Sibiu sa te stalk-uiesc ca tare aratos si coerent pari tu in interviul ala al tau!