Intamplare cu patzanie

Beam o bere cu joshica, care e destul de american.

Joshica e genu de om care are portofel. In portofelu’ lu joshica este toata viata lui acolo in portofelu’ ala: carduri, pasaport, permis de sedere, instructiuni de cum sa se f**a, abonamentu’ la salonul de cosmetica, legitimatia de handicapat, permisu’ de alcoolic.

Noi beam bere, si faceam afaceri: ce mogul de presa sa mai instauram, ce guverne din America de Sud sa mai cada, daca sa lichidam minele de diamante sau sa inchidem carierele de uraniu. Tocmai ne aplecam cu vadit interes asupra unor buci si decoltee ale unor cetatence de la o alta masa, care erau cu ceva manelisti, care beau si ei bere si care radeau zgomotos, care ras ne cam deranja, care nu puteam face nimic, ca noi nu vorbim cu manelistii.

Si atunci, a aparut EL. Cersitoru’.

Lu Groparu nu prea-i place sa vaza copkii ca strange bani pentru parintii lui, ca sa ii beie; si nu imi place finca si pe mine, cand eram mic, ma punea mama sa cersesc cand nu mai avea bani de codeina cu vodca. Asa ca lu’ una bucata copkil nu i-am dat nici un leutz, mai ales din cauza ca finca io is si zgarcit de tata focului. Am fost foarte inspirat totusi sa nu il trimit in ma-sa sau la munca, cum fac eu de regula cand ma confrunt cu ei si ma erijez in moralist si formator de opinie mai mare ca Voiculescu.

Copkilu nu se supara, si da o tura de masa. Si numa ce il vad ca se apleaca, si inhaza de jos ditamai portofelu’ lu Joshica. Si mai si zice: nenea, v-o cazut portofelu’! Si il pune pa masa. Da’ mai sta pana sa primeasca 5 lei finca o fost baiat bun.

O lovitură, dă-i și tu!