Incalzire inainte de meciul cu scoala

Termin discuția cu fiu-meu cu EXACT cuvintele cu care încheiau ai mei când îmi țineau câte-o morală:

– …că deja ești băiat mare, măi ficior, nu mai ești bebeluș!

De mare, e mare, e cât maică-sa; și are 5 ani. Azi-mâine o ia în brațe și o aruncă peste casă dacă nu-i dă lapte cu cacao la 12 noaptea.
– Ești mare, da, și deja la toamnă mergi la școală! Dar înainte de asta, trebuie să treci de un examen.

Acuma ce trebuie să știe oamenii fără copii (dacă n-au copii și nici nu-și exprimă teoriile de creștere ale copiilor public, primesc o acadea de la Groparu!): dacă pruncul tău face 6 ani după 15 septembrie și-l vrei în clasa pregătitoare zero, trebuie examinat de o comisie care să ateste faptul că știe culorile (sau măcar niște nuanțe de gri, dacă e daltonist), cifrele de la 1 la 2 și nu mănâncă supa cu urechile. Teoretic, e o chestie foarte simplă, dar părinții români crizați au dus-o la extrem – de exemplu, la Cluj, dacă vrei pruncul să-ți intre la clasă de germană intensiv la Coșbuc, acesta trebuie, la 5 ani, să treacă un examen de limbă cu vorbitori nativi. Te doare der Kopf, nu alta!

Mno, și-l pregăteam pe al meu de trauma primului examen din viața lui:
– Ce e ăla examen?
– Păi e un soi de probă cu vreo trei tanti, care te întreabă ce culoare are tricoul tău…
– Roșie! zbiară ăsta.
– …ce cifră urmează după 3…
– 4! zice el, după o mică pauză.
… cine face oul…
– Găina!
– Exact! Și apoi doamnele se uită una la alta, se întreabă din priviri, ștampilează o foaie de hârtie și ți-o dau ție!

Moment în care fiu-meu sare în piciorul ăla bun (celălalt, dacă n-ați uitat, este încă în gips):
– Taaaaatiiii! Și o să pot desena ce vreau eu pe hârtia aia???

14 lovituri, dă-i și tu!