Inca una cu cumnatu-meu

Cumnatu-meu, care e neamţ, e şofer de şofer neamţ. Are – pe lângă multe altele – şi vreo două microbuze, cu care transportă tot felu’ de chestii d-alea nemţeşti, de-ale lor.

Odată s-o dus până în Italia cu: un Suzuki Samurai băgat într-un Fiat Ducato – in Suzuki ala dormeam eu, că m-o lăsat pe drum în Ingolstadt, la un prekin sas plecat; în spate o remorcă pe care se lăfăia un VW Transporter, pe care se lăfăia un Fiat Punto. Şi cu ele s-o dus până în sudul Italiei.

Fincă era vorba de un drum de ceva mii de kilometri, şi-o luat cu el pe unul din cei mai urâţi prieteni ai săi: pe Romano. Aşa-l cheamă pe el. Romano este într-adevăr foarte, foarte urât (io nu prea râd de felul în care arată oamenii; dar în cazul lui Romano şi al lui Boc fac o excepţie; apropos, cică ţinta principală a lui Boc este să aducă economia la dimensiunile sale proprii – ăsta o fost un banc nereuşit, marca Groparu).

Aşa. Şi mă lasă pe mine în Ingolstadt, unde m-am petrecut cu Adilă, prekinu meu din copilărie, un weekend întreg, şi am văzut tot felu’ de castele bavareze.

Cumnatu-meu şi-a continuat drumul spre Italia.

Şi, când cobora Alpii, l-au lăsat frânele. Că se tot cobora în linie dreaptă, şi maşina aia sireaca o intrat în grevă. Şi cumnatu-meu o zis către Romano: bă, e groasă! O sa încerc să opresc deşi suntem pe autostradă, da’ cu frână de motor.

Romano o cam început să cam schimbe culori, ca un cameleon într-un curcubeu de lumină. Şi cumnatu-meu, care e şi mai hâtru, el, aşa, o început cu bancuri de-ale lui – că ce şi cui lasă moştenire, că ce bine că o să moară amândoi în Italia, că ui ce climă faină or să aibe la mormânt; şi că prietenia lor o să fie cimentată de alăturarea celor două morminte. Romano, fiind urât, nu zicea nimic: numa’ se tot foia de colo-colo, şi transpira.

Italienii – fiind copchii deştepţi – aveau benzi de circulaţie de urgenţă, făcute special pentru ăştia pe care îi lasă frânele. Şi cumnatu-meu, în cele din urmă, ocheşte o asemenea bandă, intră pe ea, banda începe uşor să urce, atelajul lor se opreşte, cumnatu-meu trage frâna de mână, şi încep să aştepte până se răcesc frânele.

După nici 23 de secunde, cumnatu-meu îşi dă seama de ce Romano, urâtul, tăcuse tot drumul lor şi se foise: de emoţie, se cam kkse pe domnia sa nemţească.

26 lovituri, dă-i și tu!