In atentia mogulilor agricoli care ma citesc

În luna de miere am citit o carte excelentă (pe vremea aia încă nu-l aveam pe Gropărelu’, să-mi bage scorpioni în slip dacă nu-l bag în seamă pe plajă): The Sacred Sierra. Un scriitor scăpătat măritat cu o dansatoare de flamenco cumpără o fermă pe un munte din Spania și începe să se joace de-a agricultura. Cu crescut de migdale, cultivat ceapă, vânat de trufe. Pentru că aventura lui începuse înainte ca Internetul pe telefon să ne facă pe toți somnambuli Social Media, folosea drept îndrumar un tratat de agricultură persan din Evul Mediu. Cartea e foarte faină, mai ales că așa le povestește de fain, că zici că oricine s-ar putea lăsa de programare sau vândut șaorma ca să se facă mare fermier.

În zilele noastre, din fericire, informația este mult mai accesibilă. Unde stăm acuma, avem o grădinuță cu care am putea hrăni două mușuroaie de furnici: două straturi, unul cu ceapă, altul cu usturoi, plus niște cimbru, salată, pătrunjel și trei tomate printre ele; dar urmăresc paradisverde.ro pe Facebook (site-ul agricol, nu complexul rezidențial, hehe!) și mă dau mare latifundiar, să vezi ce savant studiez plantele cu sapa-n mână și plec fără să le fac nimic, zici că-s academician la munca câmpului!

No; dacă eram mega mare mogul agricol, cu terenuri și culturi de orz de bere și lanuri de malț și holde de hamei, șansele să fiu client Alcedo ar fi fost de unu la trei: circa o treime din fermierii din România îi sunt parteneri. Compania, care sărbătorește anul acesta 25 de ani de la înființare, a ajuns cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România și unul dintre principalii jucători pe piața de distribuție de îngrășăminte; plus că dețin și Alchimex, cel mai mare formulator local de produse de protecția plantelor și îngrășăminte foliare din Romania.
ALCEDO-05
Nu știu ce înseamnă ”foliar”, dar acești doi domni au aerul că știu. Plus că eu nu cunosc agricultură nici măcar cât combina aia din spate

Alcedo se laudă cu calitatea materialului uman, cultivat chiar pe solul patriei. Din ce știu eu, oamenii care lucrează în agricultură știu exact ce tip de carne să pună pe masă și mai știu și cum să vorbească legumelor ca să iasă din ele cele mai sublime mâncăruri, așa că sunt și nițel invidios (încă mai am pe limbă gustul delicios al cărniței gătite de un veterinar la un ciolhan din primăvara asta). Și așa de bine au dus specialiștii compania către tot mai sus, că au făcut ceea ce voi face și eu când voi deține 30% din piața românească de blogging: au vândut controlul majoritar unui ditamai concern japonez care desfășoară activități care anual face 72 de miliarde de dolari.

Iar acum, pentru că la ceasul la care scriu această postare plouă la Cluj de rupe, vă rog să mă scuzați: plec să pun bidoanele de apă sub burlane, să am cu ce-mi uda recolta când a fi caniculă.

9 lovituri, dă-i și tu!