Numa’ că nu prea am, pentru că mâncarea pe care-o fac are două atribute: arată ca naiba, dar are gust și mai rău.

Sau, dacă m-aș fi ținut de fotografie (încă nu-i târziu), acum aș fi avut măcar câteva peisaje, flori, un răsărit pe munte, ceva.

Expert în geopolitici nu prea mi-s, iară. Că no, e prea complicat; și, deși încerc să mă mențin informat, tot e greu să scoți o teorie satisfăcătoare cu ce se mai petrece în creuzetul ăsta cu explozibil. Grijă mare la cei care, cu aer atotștiutor, lansează teorii din alea fără echivoc.

hidrant-lovit-de-masina
Un sumar al zilei de ieri

A, și țineți-vă bine, va urma din nou un val de islamofobie, că asta e inevitabil, orice se-ntâmplă. Micul nostru noroc este că evenimentele astea nu s-au întâmplat în săptămâna alegerilor, altfel PRU ne-ar fi zâmbit din Parlament cu un scor cel puțin asemănător cu al lui ALDE.

În fine, ce voiam să vă zic este că azi-dimineață eu l-am trezit pe fiu-meu, nu nevastă-mea, și clipele astea sunt cele mai faine din toată viața, că-l poți prinde de obraji și de picioare, și e călduț, și îl ronțăi la ureche, și el încă nu are energie să te-mpingă, că încă e buiac de cap, și zici că are obrajii de măr, așa-s de faini, și are și-un miros specific, așa, cred că așa miroase fericirea.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. LadyR Reply

    “cred că așa miroase fericirea” 🙂 cred ca e cel mai poetic lucru pe care l-am citit pe blogul tau.
    Sau poate m-a atins pe mine intr-un punct sensibil.

  2. mac gregor Reply

    mno nu-i rau, enjoy ca la noi e posibil sa fie pace.

    PRU ar fi obtinut praful de pe toba, ca toata lumea stie ca sunt o extrema dreapta fake.

  3. mac gregor Reply

    dar gropare nu pot sa te las nesanctionat:

    ce inseamna islamofobia? Teama ca daca importi musulmani importi si confictele lor religioase si transforma Europa in Orientul Mijlociu?

  4. Atti Reply

    @Groparu: eu ii zic parfumului de copil cald, “tejesnyuszi”. Adica parfum de iepuras micut, proaspat scos din cuib. Endorfina instant prin creier, asa-i?

    @MacGregor: sshhhhht, nu e voie sa ne legam de wilkommenskultur, ca ne leaga asta la stalpul infamiei de barbari ce suntem si arunca in noi cu rosii bio-eco free-trade, fara gluten si gmo 😀

  5. Pamfil Reply

    Soc,soc, admin, sug pwula lu Soros!
    Fac asta nu din placere,ci pt. finantarea urmatorului film numit:
    Ungaria, mon amour!
    Hulye vagy!

Leave a Reply to daniel rus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *