Haide “U”, şi de mere, şi de nu!

Primul meu meci în care joacă “U”, primul meci pe Cluj Arena, prima dată când am stat, ca un boss, la masa presei (nişte presari clujeni s-au şi enervat pe tema asta, da’ ce pot eu să le fac? Ziceţi şi voi!) Am stat acolo în braţe cu Daniel Rus şi Dragoş Mone. Hurducaşul a zis că prezenţa noastră îi repugnă, deci nu va sta cu noi – şi nu mă mir, că şi noi avem oglinzi acasă. Spotted Olteanu. Dus acasă de Cristi Gog, mentalistu’ şi bmw-istu’. Pupat cu Mihai Prodan de la Ziua de Cluj, care a şi live-textuit. Întâlnit Kookool şi Psaico.

Înainte de începerea festivităţilor, bannerul cu Salvaţi Roşia Montana dispare, discret (sic!).

Începe ceremonia de deschidere, patronată de Ioan Gyuri Pascu (care nu se prea vedea pe teren).

Se vehiculează cifre, se spune despre istoria clubului (foarte tare istoria, între noi fie vorba: exil la Sibiu când au venit horthyştii,  turnee prin Europa în vremuri de mega criză şi sărăcie, muuulte chestii faine!). Intră pe teren garda de 300 copii de la clubul de juniori, împreună cu veteranii clubului, lumea aplaudă! Galeria – foarte tare, frate.

Filarmonica Transilvania, pe teren, intonează cântece de galerie şi imnuri U-iste. Deci de excepţie. Deci cântece de galerie şi fotbal în piepturi de filarmonişti!

Înainte de deschidere, se cântă imnul Rusiei. O mega tanti cu voce de o crepat ecranele!

În timp ce tanti cânta imnul marii noastre surori, galeria U se moşmondea, se foia şi o bruia. Io m-am supărat pe ei, că de ce trollează imnul Rusiei, care se poate învecina cu noi oricând vrea ea; şi, uitându-mă spre ei, ce văd! Ăştia desfăşurau un banner uriaş cu patru feţe pe el în timp ce cântau! M-am spăriet: am crezut că una din  feţele alea era Stalin, şi vor provoca un incident cu tăiere de gaze; dar nu era Stalin, erau numai jucători de la U stilizaţi după chipurile preşedinţilor de pe muntele Rushmore.

După rusoaică, a cântat un tenor basist cu mega voce imnul României; dar a cântat varianta greşită a imnului, aia cu “un nume de Traian”, de s-o ofticat tot Marcel Pavel.

Ei bine, surpriză-surpriză: cine-mi prezintă meciul, frate? Dom’ Sheriff, fostul partener de la Radio Transilvania! (că uitai să vă readuc aminte, că am colaborat şi cu ei în nişte vremuri), Sheriff pe care-l şi pup, ce mai.

La un moment dat vine un ziarist rus, se pune lângă noi (vorbea engleză cu accentul lui Anna Karenina, tradusă în engleză). Care ghiciţi unde se pune? Lângă Daniel Rus, frate! Rus la rus trage, asta-i clar. Şi împreună au făcut enclava separatistă din tribună.

Pe pliantele primite, la echipa rusească figura o rezervă pe numele său Sekret. Sfântă Fecioară din Kazan, mi-am zis! Şi l-am întrebat pe rusul lor cât de secret este jucătorul, nu cumva este Konstantin Zyryanov? Niet, zice rusu’, etă Anton Sekret! Aşa-l chema pe el – Sekret Anton. Nu i-am mai zis de bancul nostru cu Anton care toarnă-n *** beton, că nu ştiu rusă chiar aşa de bine.

Nu vă zic cum a fost meciul, pentru că am aflat şi eu, cu ocazia asta, că la fotbal numai portarul şi Maradona are voie să pună mâna pe minge. Oricum, la final, scorul nu spune nimic (“U” Cluj – Kuban Krasnodar: 0-4). Ştiţi de ce? Pentru că Dan Petrescu a fost antrenorul echipei ruse, deci oricum ai lua-o România tot a câştigat.Lasă, băieţi, tura viitoare spargeţi tot.

Înainte de plecare, s-a lăsat cu jocuri de artificii – faine.

La plecare, le-am zis ruşilor: Gospoghin, balşoi viktorâia! Şi n-au reacţionat.

Încă le este frică de noi, mă, degeaba.

Mulţumesc, Nicuşor Ciorbă, pentru că ai adus, pentru prima dată în istorie, bloggeri la meci cu acelaşi rang cu presarii.

14 lovituri, dă-i și tu!