Acum vreo două săptămâni, nievasta trebuia să meargă la nenea în halat alb care caută orice domnişoară prin orificii (aţi ghicit, este vorba de medicul stomatolog).

Cu o zi înainte, leşinase ambasadorul Franţei de ziua lui Geoană.

Ne suim dimineaţa toată familia, cu căţel, purcel şi Gropărel, în maşină.

Pornesc motorul, începem să rulăm fin pe autostradă drum.

Şi mă trăzneşte ideea! Şi încep să râd singur.

– Ce-ai iară! zice nievasta.
– Fii antenă, îi zic. Ia telefonul meu şi scrie-i un mesaj lui Robinţel, să vedem noi, răspunde la SMS?

(eu nu prea folosesc mobilul la volan, v-am mai zis)

– Aşa, zice nievasta. Ce-i scriu?
– Scrie-i aşa: “Man, ai chef să facem un viral împreună?”
– Ce viral vrei să faci tu, şi cu cine? întreabă ea, bănuitoare.
– Îţi explic imediat, deocamdată trimite-i SMS-ul, că suntem în contratimp, pierdem trafic important pe blog dacă o mai prelungim!

Nievasta butonează furios.

– Gata! Trimit? întreabă ea.
– Stai un pic, zic.

Ne oprim la semafor.

Deci io mi-am petrecut şi liceul şi facultatea şi masterele printre femei; iar o femeie mi-a fost chiar mamă, una soră, iar alta – uite! Mi-e nievastă!

Deci io cu femeile sunt păţit şi răs-păţit.

– Ia dă-mi să văd ce ai scris înainte să-l trimiţi, îi zic.

Îmi dă telefonul, citesc.

Şi mă buşeşte râsul de mă scutur tot!

– Ce-ai iară! Că am scris cum mi-ai zis! zice nievasta.
– Tu muiere! îi zic. Păi tu muiere!
– Ce-i!
– Păi io ce ţi-am zis să scrii?
– Păi ce mi-ai zis tu să scriu, aia am scris! zice ea.
– Tu dragă! îi zic.

Deci cam hohoteam.

– Ce-i! Ce-ai iară!
– Tu dragă, păi io ţi-am zis să-i scrii lui Robinţel dacă vrea să facem un viral, tu, nu un anti-viral! Că mie un viral îmi trebe să-mi facă Robinţel, nu un antiviral! Păi ce să fac io cu un antiviral!

(cât despre cât de virală a fost ideea şi cît de genială a fost ea, puteţi vedea şi domniile voastre: vreo 800 de viewuri, 10 Like-uri, 9 RT-uri, 11 comentarii… deci vai şi-amarş; dar aceasta este o altă chestiune; da, aceasta e o altă chestiune)

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. papa sirb Reply

    domnule: doamna, ca o mama si sotie adevarata, a gandit bine. Ce-i ala “viral”? De antivirale avem nevoie!

  2. Copila blonda Reply

    Vezi, de aia vă potriviţi voi doi aşa de bine: ea- responsabilă cu antiviralele, tu – cu viralele :))
    Vă completaţi!

  3. Groparu Reply

    @ marius: bine ca mi-ai zis!
    @ all: pe acest blog, Robintel se scrie Robinţel! Se-aude acolo-n spate?

  4. andru Reply

    Ba Gropare, eu nu inteleg 🙁 . Explica-mi si mie, ca la ai` mai prosti!

  5. Groparu Reply

    @ andru: deci, cum sa-ti zic io tie… viralele si antiviralele sunt ca sexul si varza murata! Doua chestii complet diferite. Atata numai ca ambele te lasa cu un gust placut in gura, ca sa ma exprim eu.

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *