Hai, coptile, la grădiniță…

– Hai, tati, hai că e târziu.
– Ime’iat! ‘tai tă mă gioc cu macina galben!

În fiecare dimineață e același ritual. Ne trezim rupți de somn când afară e încă noapte, ne lovim cu degetele mici de la picioare de mobilele din casă (“normal, iubitule, că avem nevoie de 4 dulapuri în sufragerie! Păi eu unde-mi mai pun blănurile? A, apropos, vezi că trebuie să mai renunți la niște tricouri, ocupă prea mult spațiu”), ne ardem la aragaz când facem cafeaua, apoi ne chinuim 40 de minute să-l trezim pe Gropărelu’, să-l îmbrăcăm, să-l ducem la grădiniță, 16 km mai departe, și să îl și depunem în siguranță, fără concerte, fără arii celebre răcnite în trompa lui Eustache.

– Gata? Ai terminat?
– Nu! Acuma vleau să gioc cu macaralalala! (macaraua – pentru cei care nu ați învățat la universitate acest dialect primordial).
– Da’ te-ai jucat și aseară 4 ore cu macaralala, și o să te joci și când vii! Plus că ai macaralala și la grădiniță.
– … (în traducere: bă, mă leși?)
– Gropăreluuuuu… haaaaai, tati, că iară o să fii ultimul copil la grădiniță!
– Nu vleau să me’gem la gădăniță…
– NU SUNTEȚI GATA INCĂ???? (nievasta, în caz ca nu v-ați dat seama) (pentru o mămică, ideea că pruncul ei e ultimul la grădiniță îi provoacă coșmaruri de Stephen King)
– … (eu si ficioru’)
– HAIDEȚI ODATĂ! CĂ ÎNTÂRZIEM!!! (tot nievasta; la 2 blocuri distanță, porumbeii ascunși de ploaie se foiră neliniștiți, iar seismografele din Galați tresăriră puternic)

În momentul acela, bărbatul din casă (un blogger) se hotărî să ia mâța de coarne:
– Gropărele… dacă nu vii acuma repede-repede…

Era clar: la început fusese ”tanti”, apoi ”turcu”. Turcu’, frate.
-… să știi că vine Ponta și îți ia toate jucăriile și le duce la el, la guvern!!!!!

3 minute mai târziu, îmbrăcați și echipați, purcedeam voioși prin ploaie către facultatea de preșcolari.

25 lovituri, dă-i și tu!