Groparu in restaurantu lu Tupac Amaru

Papa

Deci, era vineri: era clar ca era Belgia.

Cica Amsterdam e capitala din lumea asta cu cei mai multi negri si cei mai putini albi.

Si Bruxellu’ e capitala din lumea asta cu cei mai multi negri si cei mai putini albi.

Vizavi de hotel, scrie mare: “Restaurant. Cuisine Africaine”.

Aici e de mine, Gropare, zic io, hai sa incercam ceva exxxotic, gen carnitza de mulatra, ca de pizza sh macaruane m-am saftirit! Zis si facut. Ma opresc in fatza, imi aprind o pipa si o fumez preocupat, ma preumblu prin jur sa investighez, ca sa nu ma fac de ras, cum ma fac io de regula cand intru intr-un mediu ostil. Investighez cum se deschide usa, cate trepte sunt la intrare si cat de inalt e pragu’ usii.

Arunc mucu’, si imi string cureaua la pantaloni. Scuip ca un magrebian, reusesc sa nu ma impiedic sau sa-mi agatz haina, imping usa de sticla cu putere masculina, si raman cu maneru usii in mana. Inauntru – intuneric. Intuneric negru, maro-inchis – exact ca in chilotii negri ai unei negrese. Stau prostit si ma uit in jur. Nu vad decat ochi si dinti. Atat. Ma mai uit o data. Numar vreo 18 ochi si vreo 10 perechi de dinti. Albi. Lati ca lopetile.

Noa! Ce pula sa faci cu maneru? Ca de iesit nu mai puteam sa ies afara si sa o intind, curajos, la fuga. Zic: jur ca imi infig mainile in paru lor ala cretz ca paru pubian si ii musc de nasu ala turtit! Macar iau vreo doua nasuri cu mine in infern daca imi vor sangele. Cum dintii nu se ridica de la masa, asez maneru pasnic pe masa de langa. Zic: bou esti, gropare! macar de aduceai si tu ceva margele, o oglinda, ceva! Asa – frectie, te baga astia in kukta sh fac friptura de roman verde. Noa! Mai scapa de canibali amu! Ma pun jos, cu curaj, la masa unde statea maneru.

Ba, si se uita astia la mine ca la desert! Io – finca sh io am crescut prin Manajtur – ma uit si eu la ei. La albu ochilor. Si numa ce vad ca o pereche de felinare se ridica de la masa, cu tot cu dintii de sub ei, si vine spre mine. Bazavane, zic io clantzanind energic, amu o sa papi nari de congolez! Bonsoar, zic io, comment ca va. Keske vu vule, zice o voce ca de tambur. Manger, zic io. Repas. J’ai faim. Je voudrais manger quelque chose de la cuisine africaine, zic io, preferabil fara carne de colonist, gandesc. Qu’est-ce que vous me recommandez?

Amu, toata lumea stie. Un chelner bun stie tot timpul sa raspunda la intrebarea asta. Si tanti ma lasa paf: incepe sa-mi insire, ma, tot felu de cuisinuri. Io zic: Avez-vous un menu, s’il vous plait? Non, zice dama. Si continua sa vorbeasca. Si io zic: viande? oui, poisson sau nush ce pana mea o zis, ca se auzea muzica din aia tribala la maxim. Zic io – viande-ul alalant sigur e ceva carne de apartheidist, ia adu la nenea neshte poisson! Asa, zic io. Si sa fie traditionnel, si cu orez, ca paine bag sama ca n-atz ave p-acolo, prin continentu’ negru. Tanti mai bolboroseste o serie de incantatii, la care raspund fara echivoc: oui, oui, oui. Non, nu vreau sa beau rien.

Si astept. Si fac concurs cu ochii din sala care se uita mai mult la celalalt fara sa clipeasca. Si pierd. Asa ca astept, si ma uit cu interes crescand la unghiile mele, la varful pantofilor si la telefonul meu julit si vai de curu’ lui.

Si dintr-o data un miros gretzos de peste prajit invadeaza incaperea, de depaseste mirosu’ de marijuana, pe care uitai sa-l mentionez. Bag pixu! ma gandesc. Pun pariu ca is ceva pesti de acvariu pescuiti din buda, amu vreo 2 luni, si niciodata bagati la rece! Amu clar ca nu mai puteam da inapoi. Si incep sa ma socotesc la ce mancare sa ma gandesc cand voi mesteca chestia aia la care ei ii spun papa si noi ii spunem Chappi, pentru catei voiosi si sanatosi. Mirosul insa imi amuteste orice pocanitura de sinapse. Icnesc. Sunt pierdut. Va trebui sa ma fac ca ma suna careva sh sa o sterg.

Si dupa vreo 10 minute, mai frate, numa ce vine bucatareasa aia ma cu o tavoaie, de m-am si crezut stapanul sclavei Isaura! Un farfuroi urias cu doua capitze de orez, fiert ireprosabil. Sos de soia, moartea mea, un bol cu spanac (de care o zis ca nu e epinard) din care se iteau neshte carnaraie albe, si un pahar generos cu ceea ce aveam sa aflu mai tarziu ca era 4 linguritze de piper fiert in tabasco, sau cam asa ceva. Cert este ca – dupa un varf de cutit de sos din ala, am infulecat toata papa pe nemestecate. Papa de nota 10. Respect.

PS: si Groparu stie ca Tupac Amaru o fo amerindian, da’ tot el mai stie ca nu e nici o diferenta intre popoarele care traiesc in afara Romaniei.

2 lovituri, dă-i și tu!