Grătarele și mititeii scot oamenii din minți

Sunday, 3 September 2017, 22:04 | Categoria : à la Cluj
Taguri : ,

Trebuia să intru la spital cu ceva treabă, să văd pe careva, să duc ceva cuiva… în fine, irelevant: trebuia să penetrez în spital cu orice preț, la secția de Ortopedie, să zicem.

Și nu știam exact unde e. Pentru cei care nu știți, Medicala 1 de la Cluj e un stat în stat, un Mănăștur întreg de clădiri, străzi, pacienți și vizitatori cu fantezii cu doctorițe și surori medicale.

Și portari necruțători uneori. Și nu prea merge cu șpăgi ca să intri în afara orelor de program, și nu cred c-aș da și dac-ar merge.

În fine.

Dau să intru pe poartă, simt portarul cum mă scrutează, îi simt laserul din ochi direct în ureche și mă opresc ca să nu urle; că dacă urlă, apăi mai greu negociezi intrarea. Îmi asum un aer superior (care nu-i al meu) și-l întreb cu voce gravă, baritonală, de om cu probleme serioase, la nivel cel puțin de decan, prodecan sau Lucan:
– Bună ziua!
– ??? (Cerberii de spital știu ei ce știu de nu răspund, nu cedează din prima seară)
– Trebuie să ajung la secția de Ortopedie! zic. Trebuie.
– Mergeți pe alee, faceți dreapta la a treia și mergeți până la capăt și apoi stânga, urcați pe scări, a patra intrare în față.
– Nu puteți să-mi arătați, vă rog? zic.
– Tocmai v-am spus.
– Da, dar veniți puțin să-mi arătați pe unde?
– Nu, nu pot! zice domnul Cerber, încurcat.
– Nici un pic? Pic-pic-mic-mic?
– Nu, nu pot. Faceți dreapta la a treia și mergeți până la capăt și apoi stânga, urcați pe scări, a patra intrare în față! V-am zis doar, adaugă el, ușor iritat.

Mie mi-e foarte greu să țin minte indicații dacă nu sunt recitate de nevastă-mea; așa că mă apropii de el ca să obțin, totuși, cooperarea de care aveam atâta nevoie, trebuia să-mi arate exact ce și unde să fac stânga sau dreapta.

Dar m-am oprit brusc, căci m-a lovit o boare inconfundabilă, un miros specific de vacanță, de weekend, de vară, de concedii, de iarbă verde și de fericire: ghereta portarului era fix lângă bucătărie.

În meniul zilei, probabil, era ceva piept de pui prăjit: omul nu voia, pur și simplu, să plece de lângă mirosul de grătar.

Am mulțumit, m-am răsucit pe călcâie ca o cătană și m-am tot dus, nu poți scoate omul de la așa ceva doar pentru că tu nu ești în stare să găsești secția de Ortopedie, să zicem.

6 lovituri pentru “Grătarele și mititeii scot oamenii din minți”

  1. 1Nemultumitu'

    Eeeee, vezi !? După ce că te-a lăsat omu’… te mai întinzi şi la discuţii. O tăiai şi te descurcai la faţa locului :)))
    ăăăăăă … cârnaţii îi recunosc, sunt de Pleşcoi, da’ micii… sunt de odorhei !?

  2. 2Cam

    Bag mana-n foc dupa ei, daca cad de pe gratar, dar sigur carnatii din poza nu sunt de Plescoi…
    Acum sa nu cumva sa urmeze o vizita la Cardiologie-Angiografie, dupa asa festin buco-maxilo-facial.

  3. 3Andrei

    Clasic.Sa fie legi,sa fie ordine, sa respectam, sa facem, sa dregem, # rezist……aaaaaaa da nu cu mine, ce-ar fi de azi inainte.Penibil.

  4. 4Groparu Nemernic

    @ Andrei: Da, ar fi trebuit să nu-i duc bolnavului pachețelul de la ai lui, pentru că principii, nu-i așa?

  5. 5Andrei

    Pe parcursul zilei sunt ore destinate vizitelor.Ai lui ar fi trebuit sa stie cand sunt acestea.Nu cred ca esti serviciu de catering si trebuia sa ajunga friptura si sarmalele fierbinti.Te mai si “lauzi”cum te-ai impus in fata portarului.Raman la parerea initiala: penibil.

  6. 6Groparu Nemernic

    @ Andrei: Înainte să ridici bolovanul să arunci cu el, penibil-nepenibil, singurul moment în care am putut merge cu comisionul era acela. Mi-e greu să-mi iau liber când are chef mușchiul meu, pentru că corporația are alte planuri cu timpul meu.

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)