La ora asta beu bere Dorada – bere eftină, contrabandă din Tenerife, mai am două doze. Ţin să menţionez că în burlăcia mea infinită m-aş fi uitat cu scârbă la degetarele astea de 0.33 cu sirop de malţ, că fără halbă bavareză de un litru nu m-aş fi complicat, dar cică vremurile s-au schimbat, modificîndu-se.

Pe scurt: azi dimineaţă am devenit tătic de Andrei Luca Băzăvan (prietenii ştiu de ce), două nume de sfinţi şi unul de Antihrist. 4.1 kile, născut frumos, prin cezariană, nu ştiu câţi centimetri, că nu mi-o zis; mama e sănătoasă şi se recuperează degrabă, eventual face instrucţie cu infirmierele; copchilul plânje – că l-o văzut pe tac-su la faţă şi şi-o dat şi el seama, că doară nu-i prost. Mi-i o frică de mă şi nuş-ce-să-vă-zic-că-fac-pre-mine, dar voi supravieţui.  Mulţumesc pentru urările de bine şi pentru twituri şi mesaje şi comentarii şi telefoane şi gânduri frumoase, ca de obicei Groparu se simte ca ăla de zicea “it’s good to be the king!”

Ca să închei: înainte de interviul din EvZ, am dat un interviu la pentruclujeni.ro. Disponibil aici. În el nu mă bâlbâi mai mult ca de obicei, nici nu sunt mai coerent. Vă dau astea că nu se ştie când oi mai ajunge în faţa calculatorului, că sigur vrea fiu-meu să joace şah pe net împotriva calculatorului de la IBM care l-o făcut varză pe Kasparov sau pe Karpov sau pe Polihroniade, nu mai ştiu, şi profit de ocazie, ca un profitor nesimţit ce mă aflu. S-auzim de bine! Ne recitim cine ştie când.

Gata, plec să iau nişte Becksuri, pa!

Update: mulţumesc foarte frumos de urări şi felicitaţiuni, nu mă mai emoţionaţi atâta că iară simt nevoia de coniace!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 118 comments

  1. unmihai Reply

    sa fie frumos ca maica-sa si destept ca taica-su… parca nu-i buna a doua parte
    sa fie frumos ca tac-su si destept ca maica-sa..iar nu-i bine dar la-nceput
    sa-i semene lu’ maica-sa ca despre tac’su m-am lamurit de vreo doi ani de cand il citesc … iaca asa! :))
    Sa fie sanatos, sa va bucurati de el 🙂

  2. Sorinelu' Reply

    Gropare, ti-ai procurat inspiratie pentru postari? 🙂
    Felicitari la tati si la mami, bun venit la Groparel si sa-i dea Dumnezeu sanatate sa creasca mare, cu un cap mai mare ca taica-su’ (in toate privintele).

  3. Daily Cotcodac »  Maternitatea DC a produs şi un mini-Gropar Reply

    […] (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu. Tot acolo, şi felicitările ) window.fbAsyncInit = function() { FB.init({appId: "", status: true, cookie: true, xfbml: true}); }; (function() { var e = document.createElement("script"); e.async = true; e.src = document.location.protocol + "//connect.facebook.net/en_US/all.js"; document.getElementById("fb-root").appendChild(e); }()); […]

  4. nonick Reply

    Tot binele din lume it doresc! Si sa-l lasi pe langa nepotii din partea lu’ sorella, sa aiba de unde sa se inspire, ca par ficiori de treaba.

  5. crina Reply

    Weee! Felicitari 😛
    Sa creasca mare si frumos si cu lipici la fete 😉
    Si recuperare grabnica doamnei 🙂

  6. RedAngel Reply

    BRAVO !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! – pentru mamica;
    HAI NOROC SI SANATATE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! – pentru mostenitorul tronului;
    AI GRIJA DE MAMI SI DE PRINTISOR ! – pentru tine.
    Sa fiti sanatosi, frumosi, destepti, banosi, cu pace in suflete si in casa si Dumnezeu sa va vegheze in continuare!
    Pupici insoriti !!!!

  7. Seb Reply

    Să va faca bunici, Gropare! Dacă îți lipsește Dorada, dă un semn…si facem un schimb comercial:) până la tăierea moțului!

  8. iza Reply

    multa sanatate si rabdare pentru toti! pana acuma viata ta a fost pepsi, de-acuma e hardcore! va mai urez sa nu va opriti doar la unul, ca ce saracia – numa’ mie sa-mi fie greu!!!!!!!!!!!!!!!

  9. je Reply

    Bravooo baaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

    Tulai Doamne, sa vezi posturi acu “asbkjbfsasda” si dupa aia iar vine cu 😳 , a scapat asta micu’ pe blog :mrgreen:

    Sa fiti sanatosi toti trei, sa creasca mare, sa te invete si pe tine in sfarsit cineva despre sexuletz :))

    Te felicitam, toti astia 73 care te citim!!! :mrgreen:

  10. tahemet.blogspot.com Reply

    Să fie în ceas bun! să aveţi parte de fericire şi copil bun!

  11. ameţitul Reply

    felicitări, domnu’!!!
    dar mă tem că planeta asta e prea mică pt. doi ca groparu, să nu vină sfârşitul lumii 🙂

  12. Corina Reply

    O, da! Se schimba profilul blogului… deja parca vad scutece murdare si zdranganele in locul sticlelor alea de bere :D.

    Sa va fie sanatos si sa aiba o viata frumoasa. Iar voua va urez rabdare de fier. 🙂

  13. pepe Reply

    Tipul din interviu seamana cu Groparu’, vorbeste ca Groparu’, dar nu e Groparu’. De ce?
    Beaaaaaaaaaaa suc ! Asta nu ar face niciodata the Real Groparu’ !

  14. Mami Reply

    Na, pai sa-ti creasca mare si sanatos ficioru’…ti-ai luat adio de la liberul arbitru si viata traita dupa cum vrei tu?

  15. Bogdan PX Reply

    Bravo’ bre’ groparele!
    Sa-ti traiasca, pui de gropar mare sa se faca.
    Noi am luat-o putin mai inainte si am produs bebele saptamana trecuta. Cu doua prenume din care nici unul de sfant :). Daca e nevoie ne pui si nou o vorba buna la sfinti ca tu ai doi 🙂

  16. Scrawler Reply

    Sa ne traiasca Groparelu :))) si Groparu si Groparita 😀 si sa ne auzim cu bine 🙂 :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  17. Ana Reply

    Gropare sa-ti traiasca, sa se faca mare si sa faca blog mai tare ca al lui tat’su!

  18. Lupul Alb Reply

    Sa fie intr-un asa ceas bun, de numa-numa.
    Sarutari de maini doamnei si un gand bun, asa, spre niste flori pentru domnia sa.
    Iara pentru domnia ta, mult noroc sa ai in noua ocupatiune, de parinte, adicatelea, si mult calm si o tzara de somn, ca o sa ai nevoie.
    Iar junelui- sa imparateasca cu mana de fier peste familie, sa faca ordine si deciuplina, mai ales cu tac’so, si sa nu se lase impresionat de vorbele dulci ale celor mari. Sa ceara cu putere, si daca nu i se da, sa tipe a pedeapsa.
    Doamne ajuta!

  19. Resboiu Reply

    Sa-ti traiasca si sa se faca mare si sanatos (nu ca tine)!

    Si sa nu-l lasi sa coloreze pe blog, ca dupa aia iti vede ispravile si nu-l mai convingi sa fie cuminte si sa pape tot…

    Si, recuperare grabnica sotiei.

  20. toader Reply

    culmea, eu mi-s tatic incepand cu decembrie de un lucas andrei dar toader si nu bazavan.:))) ce sa-i faci? les grands esprits finissent toujours par se rencontrer.

  21. silavaracald Reply

    Facem grădinița DC? Întâi Vivi, apoi N.A., după care voi… urmează 4mall… Se mai anunță cineva? 😀
    Să vă trăiască și să vă facă mândri de el!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *