Gata cu postul, s-a dat dezlegare la proteină

Friday, 12 May 2017, 12:34 | Categoria : (P)
Taguri : ,

Personal, am o deosebită admirație pentru cei care reușesc să nu mănânce carne; dar nu am voință ca să am voința lor. De ce? Păi, m-am hotărât deja că niciodată nu voi fi vegan, și zic asta din cunoștință de cauză: tocmai am trecut prin șapte săptămâni de cartofi și paste pe blat de pizza cu lapte de soia, delicios, mulțumesc, un an iau pauză de la mâncat ierbivor și-mi văd de alte țeluri mărețe, unele care să nu-mi provoace o foame perpetuă.

A nu se-nțelege că, după 7 săptămâni de Postul Paștelui, trec la o dietă tipic ardelenească, cu perfuzii de untură, exudate cu slănină și pus telefonul să sune noaptea pentru porția de cârnăciori de bere de la 3 dimineața; dar ideea este că viața are, totuși, gust dacă încerci să-ți armonizezi nițel ce pui în farfurie. Asta în ideea în care invazia asta de ridichi, ceapă și usturoi verde și frunze de leuștean merge incredibil cu recolta de telemea proaspătă și caș și urdă, care merg incredibil de bine cu nițică afumătură și/sau cărniță din aia bună! Cum este, de exemplu, această cină cu leurdă cu pătrunjel mărunțit în sos de muștar, ulei de măsline, oțet balsamic și iaurt, pus peste pită prăjită; și-n rest – usturoi, ceapă verde, ridichi, slană și șold afumat, cu urdă și telemea dulce de la ciobăniță (tura asta am renunțat la păhărelul ”digestiv” de pălincă).

Practic, mâncarea, departe de a fi panaceu, ajută totuși mult să-ți vezi strănepoții în costume de socri mari și socri mici!

Și amu, dacă tot veni vorba de mâncat sănătos și echilibrat, am un concurs pentru voi: Cris-Tim-ssssaaaaalam-sssssăsssesc va lansa, în curând, o gamă nouă de produse, fără echivalent pe piața românească, așa cum vă anunță prietena mea cea mai bună Teo Trandafir, a cărui nume mă duce cu gândul la cel mai delicios cârnăcior mâncat de mine vreodată, acum o mie de ani, la bunica mea din Oltenia!

Ce să fie, ce să fie… vă invit să ghiciți ce anume lansează și să-mi scrieți în comentarii până pe 16 mai, pentru că cea mai creativă idee primește din partea mea și a Cris-Tim-ssssaaaaalam-sssssăsssesc un cos de bunătăți! Ca de obicei, voi fi foarte subiectiv, deci fiți creativi și eu vă dau câtă proteină încape într-un coș (dacă scrieți din străinătate, încercați să oferiți adresa cuiva din România care-l poate primi). Și, dacă ne cunoaștem personal, vă rog să-mi comentați cu alt alias și altă adresă de mail, ca să nu fie probleme.

PS: Salam de mamut nu; și nici salam săsesc, că ăla există deja.

Update: Șiii, câștigătorul esteeeeee… o câștigătoare! Izina Alice, cea care a tras o poezeauă frumoasă și, cum să vă spun, cărnoasă.

Alice, sper că nu ai câștigat și de la alți bloggeri! Îți trimit astăzi un mail în care-ți voi cere datele de contact, pe care te rog să mi le oferi până duminică seara cel târziu. Felicitări, poftă la salamuri, și celorlalți le spun să rămână pe frecvență, că vor mai fi concursuri!

Update la update: Se pare că Izina Alice a câștigat și la Chinezu’ pe blog, așa că premiul merge la……  Ela! Primul comentariu, m-a cîștigat prin plasticitatea sa.

Ela, vei primi mail de la Cris-Tim 🙂

31 de lovituri pentru “Gata cu postul, s-a dat dezlegare la proteină”

  1. 1Ela

    Sper ca nu scot iar pe piata crenvursti cu cascaval, pentru ca oricat as fi eu de femeie-cougar care manevreaza cu placere mestecaul, mi-a ramas intiparita in minte senzatia unica si de neegalat atunci cand am muscat dintr-unul de-asta cald, iar cascavalul lichefiat a tasnit ca puroiul din furuncul direct in gatul meu, de era sa ma oparesc. Not funny deloc. Abia apoi am aflat ca acel coleg care imi oferise “nestiutor” crenvurstiul deja avusese (encounter-arsura) de gradul 3 cu un produs similar si era pus pe farse. Se pare ca nu ma prea simpatiza, de-am fost eu victima “accidentul”. Dar nici gura pe produse similare de la Cris-Tim n-am mai pus, ba mai mult, acum am ramas cu sechele si tai bucatele orice crenvurst sau polis, inainte de a-l ingurgita. So far so good.

  2. 2Roxi

    Cris-Tim are o așa mare varietate de produse încât singurul lucru ce îmi trece prin minte că ar putea lansa e o gamă de smoothies :))
    Sau o gamă de mini-mașinării de genul: o mașinărie de făcut hot dog, bagi cornul pe o parte și crenvuștiul pe alta et voila, iese un hot dog delicios. Sau o alta, bagi chifla de carne pe o parte, chifla de pâine pe alta și scoate un hamburger de te lingi pe degete. Sau, bagi șunca pe o parte, pâinea pe alta și scoate un toast. Sau făină+ouă+lapte și ies clătite. Sau lingouri de aur pe o parte și ies bijuterii. Oh … asta e din alt film.

  3. 3Cam

    @ Ela, mai bine un jet fierbinte care ramane in gura decat un os de somn in rect, cum am patit eu de la un bors pescaresc infulecat cu pofta. Osul de 5 cm tip carlig, infipt intr-un cub de cartof, a trecut de gatlej, a traversat intestinele si la iesire mi-a facut dauna totala la intersectia cu 2 hemoroizi. 4 saptamani am fost ca o actrita porno incepatoare, n-am putut sa sed de durerea fisurilor. Am ramas “in analele istoriei medicale” drept 1001 metode sa mori. Noroc ca n-a perforat la interior. Nu, nu e poveste pescareasca. M-a durut in cur, la propriu.

  4. 4Groparu Nemernic

    @ Cam: Băăăi, frate… băăăi, nu-mi revin!

  5. 5Ela

    Dap. Din fericire, mi-am revenit complet fara interventie cutiteasca. Bonus: unguentul folosit m-a scapat si de “those pesky hemoroeasy”, dar pot spune ca acum stiu de unde vine expresia a sta cu destiu’n cur.

  6. 6Cam

    Na ca ramasese adresa de mail a nevesti-mii pe desktop…Eu scrisesem de pe mobil, dar amandoi te citim cu drag. Pussy, cum spun ungurii.
    Ca tot suntem la faze odioase: frate-mio s-a trezit la propriu cu un parazit intestinal in chiloti. Initial a crezut ca a devenit tata si a nascut o rama, a pus-o in borcan si tusti la medic cu ea, dar a aflat ca e un fel de pui de tenie de 25 cm. Murise probabil pentru ca frate-mio era pe tratament cu antibiotice pentru o otita si se pare ca a eliminat-o pe calea cea mai naturala posibila, recte prin anus. Familia Adams, ce mai.

  7. 7adi

    (a) Produse din porc rasa Mangalita (colesterol bun)
    (b) Produse din carne de vanat (mistret, cerb, caprioara, urs)
    (c) Carnati din carne de strut (zero colesterol)

  8. 8Mirela Mandreanu

    Probabil ca vom avea ocazia sa papam salam cu carne de sombolibozaur……

  9. 9lu

    Palioca?

  10. 10Anonymous

    Carnaciori la garnita,bine…la borcan in untura…

  11. 11Mihaela Grigoras

    Lanseaza Preparatele : Numa” bune pentru gratar, de la Cris-Tim, calitate Perfecta – garantata cu eticheta termosensibila. Ei, asa ca ar merge fain de tot cu o bere rece ? – asa am manca bun-bun si fara probleme. Eu si familia mea sigur am fi clienti fideli !

  12. 12Violeta

    Mama, daca scot pe piata ceva mezeluri fara mizerii ma declar fanul lor! Deja au ceva cremvusti cu 80% carne doar ca restul(rile) de 20 e trist..

  13. 13APOSTOL VIORICA

    Ce sa mai,Salam cu 80% carne au scos,cu calorimetru au scos,urmeaza ceva de necrezut? Immm ce sa fie? Un salam natural ca pe vremea lui Ceasca?(Ceausescu),fara E-uri? Asta da ,ar fi de necezut! In fine ,spor celor de la CRISTIM!!!

  14. 14Daniela

    Un salam de pui care o sa aibă cip și de îl vei uita unde l-ai pus prin aplicația instalata, imediat el va suna ,uite asa ca la telefon .Inovație nu gluma.

  15. 15calin

    eticheta curata de la cris-tim sa aiba legatura cu proiectul farurii curate by Adi Hadean?

  16. 16Izina Alice

    Ce ador eu la Cris-Tim este ca ei vând carne nu înlocuitori 😉 în plus faptul ca vin mereu cu ceva nou ne stârnesc interesul si mai mult. De data asta cred ca vin cu un nou brand, o alta categorie de produs, ceva inedit dar necesar.
    Si sa fiu un ton gropare
    E un produs fara sare
    Sau cea Dumnezeiesc
    Ca de mult nu mai postesc
    Cris-Tim sau Cristina-Radu
    Eu pe voi doi va iubesc
    De când piata e ssss-ita
    De salamul cel Sasesc
    De salamul care scrie
    Sa ma prapadesc nu alta
    Dar nu-i bai noua ne place
    O glumita intre cojoace
    Hai ca mor de nerabdare
    Sa vad cosul in spinare
    Cu produse fel de fel
    Sa le mai degust nitel.

  17. 17maria ene

    Mezeluri naturale fara aditivi, coloranti.Eticheta curata fara lista km de E-urilor periculoase

  18. 18George

    Cred ca mai variaza un pic si incearca sa cucereasca si alte piete: lacto-vegetarienii. Asa ca eu zic ca vor lansa vreo gama de branzeturi si lactate.

  19. 19Adina Roz

    Cel mai nou produs Cris Tim este…zanul Mezel, deh, mostenirea asta otomana. Inca nu m am hotarat, in exercitiul meu de imaginatie, cum va arata faptura: oscilez intre varianta masculina a lui Lady Gaga, evident in controversata tinuta de carne, cu care s-a afisat in 2010, si cea a gardianului mezelurilor, care avertizeaza si amendeaza combinatiile nereusite/neinspirate de mezeluri si specialitati cu te miri ce produse alimentare. Misiunea lui? Se infatiseaza la raft si recomanda cele mai bune alegeri pentru mesele copiilor, pentru dietele celor interesati, dar si pentru savuroasele mese ale gurmanzilor.

  20. 20Apostoiu Gurau Vasile

    Cris-Tim va lansa salamul “De casa “, crud afumat deoarece mereu este în nișa produselor delicioase și gustoase din carne. Acest lucuru se dovedește faptului că salamul de casă crud afumat este fabricat din fileu de carne de vită și porc, slănină de cea mai bună calitate cu adăugarea cognacului.Abia astept sa-l degust!

  21. 21Domnisanu Elena

    Ce e de necrezut??Crs-Tim va lansa Salamul Deosebit un mezel afumat, in compoziţia căruia conţine un amestec de carne de porc şi de vită. La fabricarea lui se folosesc doar condimente naturale care contribuie la îmbunătăţirea însuşirilor cărnii tocate în procesul de maturare timp de 24 de ore.Astept cu nerabdare sa-l degust!

  22. 22Gurau Maria

    Cris-Tim va lansa un salam cu sunca,din carne de porc 100% natural,fara aditivi,traditional,numai bun de pus in sandwich-uri!

  23. 23Gurau Aurel

    Cris-Tim va lansa “Servelatul european” în unul din cele mai rafinate produse, greu de imaginat.Condimentele aromate adăugate la carnea de vită şi de porc fin granulată, de cea mai înaltă calitate

  24. 24PicincuH Viorica

    Vuieste de cateva zile internetul…ce-o fi, ce n-o fi, ca o fi un OZN ori, poate, o pastila care sa tina de sat cat un intreg salam…hm, mare mister…mister mare…Cris Tim are acest talent de a starni lumea; pai sa ma loveasca, zic, cu un salam in forma de like (pai ce, nu merit eu, mare fan de carne) cu eticheta super curata ( 0 aditivi adica)!

  25. 25Diaconu Luminita

    Cris Tim va crea produse fara conservanti,fara soia si aditivi,fara monoglutamatde sodiu….ce mai la deal la vale…..cu eticheta curata…..pentru ca nu va mai fi nevoie sa scrie toatecele amintite mai sus.Nu pot decat sa ii felicit si astept sa gust si eu aceste preparate cat mai repede.Ma bucur de faptul ca groparu.ro “a ingropat” mitul produselor nesanatoase! Multumesc!

  26. 26M.Grigoras

    Cam, m-ai facut sa rad dis-de-dimineata … incredibila patanie, In plus, tocmai mi-ai marit lista de : fii atenta la ”…” Vara asta mergem in Delta, voi diseca fiecare cartofior pe care il voi inghiti.

  27. 27Cam

    @M. Grigoras: acum zambesc si eu, dar atunci nu-mi prea venea. Faceam de 3 ori pe zi bai caldute de sezut, in lighean cu ceai de musetel 🙂

  28. 28Groparu Nemernic

    @ Tuturor: Mulțumesc pentru comentarii, juriul deliberează și jurizează tot ce s-a scris până pe 16 mai, așa cum era anunțat, și voi reveni cu anunțarea câștigătorului/oarei!

  29. 29Ela

    Buna, Radu. Multumesc frumos pentru premiu. Am trimis deja mai departe datele cerute. Sunt foarte curioasa ce bunataturi am castigat.

  30. 30Alice

    Ce sa fac mai Gropare daca scriu frumos si place! E vina mea? 😜 Doar ca la el am castigat un premiu surpriza, nu cosul cu bunatatiuri. Ei asta e acum. Oricum merci pentru apreciere!

  31. 31Groparu Nemernic

    @ Alice: Așa a fost să fie tura asta, din păcate! Chinezu a fost mai rapid ca mine și a luat caimacul, iar eu, deși nu ai câștigat premiul cel mare, am considerat că nu este onest să câștigi în două locuri.
    Ce pot să-ți zic este… scrie cât poți tu de mult! Poți câștiga mai mult decât un coș de mezeluri.

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)