Fiul lui Saul: filmul in care ungurii care iau Oscarul devin automat romani iubiti

Cel mai pe gustul meu film despre Holocaust este, firește, La vita è bella: doza perfectă de umor tragic, de neprevăzut și o poveste care te duce acolo unde vrea ea.

În contrapartidă, cel mai horor film despre Holocaust (nu mai știu cum se numește) conținea o scenă care mi-a rămas înfiptă în minte ca o pană de lemn: o herghelie de despuiați și despuiate împinși, în eternele lătrături de ciobănești germani și în obsesiv-nelipsitul schneller! schneller!!! din filmele cu deportați, la dușuri. Lângă, un excavator săpa ceea ce urma să fie groapa lor comună. Urmează inevitabilele lovituri în ușă și strigăte ale muribunzilor din camera în care se golise Zyklon B și un râu galben de urină spumoasă care iese din hangar în momentul în care strigătele și bufniturile mor. Apoi, fiecare cadavru este dus către groapa tapetată cu var, dar nu sunt aruncați acolo cu bufnet surd înainte ca un dentist conștiincios să scoată, extrem de grafic, dinții de aur din gura victimelor. Toată scena dura vreo 15 minute lungi.

Din fericire, Son of Saul nu-ți bagă pe gât scene grețoase – cel puțin nu-și face din asta un port-drapel. Pe de altă parte, nici nu ai parte nici de un regal cinematografic cum e Life is beautiful, pentru că nici nici László Nemes nu e Benigni. Nu are cum: spre deosebire de italieni, ați văzut ce încruntați umblă ungurii călare de ziua lor națională?

Scenele violente din Son of Saul (despre care un film despre Holocaust nu se putea dezice) se petrec în fundal, unde imaginea este voit nefocusată. Faină tehnică! Oarecum ți se sugerează că personajul este nevoit să renunțe la legătura cu mediul înconjurător și ajunge sclavul propriei sale realități, propriei sale bule, construită anume pentru a-și putea păstra luciditatea. Singurul moment în care filmul nu face rabat de la lunga tradiție a filmelor cu Holocaust care-ți înfig sub nas macabrul istoriei este acela în care, lângă o ușă de cuptor sau de lift, imaginea este invadată, subit, de un sân de evreică moartă (firește, la un film românesc, sânul ar fi apărut în primele 3 minute de la începere).

Mai toate scenele care te-ar putea trezi din somn cu sudori reci sunt filmate în fundal, cu accent obsesiv pe fața extrem de expresivă a personajului principal.


Cam atâta de expresivă

Cadrele zăbovesc îndelung pe fețele oamenilor și în anumite momente, când intensitatea dramei îi face pe deținuți să încalce ordinele care le interzic să comunice, privirea aia a lor de animal hăituit taie în jur ca un pumnal, arde ca un acid sau lovește ca o ghioagă. Practic, întregul film se creează și se recreează din privirile deținuților, expresie a trăirilor acestora, și în primul rând ale lui Géza Röhrig. A cărui dramă tragică, ușor ilogică, ca a multor eroi tragici, este că dorește, în ciuda riscurilor unei asemenea misiuni, să îngroape conform tradiției iudaice corpul unui băiețel care supraviețuise ca prin minune gazului toxic numai pentru a fi asfixiat mecanic, mai apoi, de mâna înmănușată în cauciuc a unui medic în halat alb. Sec. Dureros.

Clujeanul ungur de etnie maghiară Levente Molnár personalizează cu succes duelul ăsta al privirilor al cadrelor strânse focalizate pe fețele bărbaților din film: este singurul ai cărui ochi spun revoltă, ură, sentimente normale, nu disperare goală, ca ai lui Géza Röhrig sau ai altor bărbați din film. Pentru că femeile apar extrem de puțin în tot iadul ăsta concentraționar și nu aduc raza de soare sperată.

Son of Saul merită văzut dacă:
– îți plac filmele lucrate, dpdv regizoral, până aproape de perfecțiune
– îți plac filmele de artă
– îți plac filmele de palmares pe care să-ți clădești cultură cinematografică

Evită Son of Saul dacă:
– ai stomăcel sensibil
– urăști filmele violente (eu, de când fiu-meu și-a rupt degetul mare de la picior, mă cam foiesc în scaun când văd nenorociri întâmplate asupra copiilor)

Nu este un film de la care să ieși zâmbind. Dar bag seamă că nici viața nu te scoate zâmbind de la fiecare ședință cu ea!

Nu ca blogul meu, la care, firește, toată lumea surâde și zice ”până și eu pot scrie mai bine ca ăsta!”

3 lovituri, dă-i și tu!