Finalul procesului de plagiat cu Daniel Buzdugan şi Mihai Morar de la Radio Zu: fapta s-a prescris

Varianta scurtă:
După 7 ani de proces de plagiat, acuzaţia de plagiat s-a prescris, dar Groparu va ataca verdictul la CEDO.

Varianta lungă:
Acum circa 7 ani de zile, pentru a treia oară în acelaşi anotimp, am auzit că texte publicate pe blogul meu au fost preluate de Radio Zu, fără precizarea sursei şi fără ca eu să fi dat cuiva de la trustul Zu (oricare ar fi acesta) aprobarea în acest sens.

Fiind (repet) a treia oară în care texte de pe blogul meu de au fost preluate fără precizarea sursei, şi fiind prieten bun cu nişte mega avocaţi, i-am dat în judecată pe numiţii Daniel Buzdugan şi Mihai Morar pentru plagiat, care este o infracţiune penală.


Păcat, pentru că, atunci când nu plagiază, Buzdu’ şi Morar chiar au un umor de invidiat (sper să nu vă doară burtica de atâta râs!) (dăm sursa, că nu suntem ca ei)

Dosarul a fost transferat – fără ca eu să fi fost anunţat în vreun fel (!) – de la Judecătoria Cluj la ceva instanţă din Bucureşti, pentru că legea din România permite judecarea presupusei fapte ori la localitatea de domiciliu a părţii vătămate (Cluj, în cazul nostru), ori la localitatea de domiciliu a infractorului (Bucureşti, în cazul nostru) – depinde cum dispune instanţa.

Şi instanţa de la Cluj n-a avut chef să judece asta la Cluj.

Şi, după aproape 7 ani de zile de tergiversări, contra-expertize, amânări şi reexaminări la Bucureşti, instanţa de la Bucureşti a decis: fapta s-a prescris. Au trecut mai mult de 5 ani de la săvârşirea faptei.

Asta nu înseamnă că ei nu au plagiat sau că plângerea mea penală nu a fost fondată: ci doar că a trecut prea mult timp de la înregistrarea plângerii.

În sprijinul acuzaţiilor mele, am prezentat podcast-ul cu postarea mea citită pe post fără precizarea sursei de cei doi, plus print screen-uri cu site-ul Radio Zu care dovedeau preluarea conţinutului meu de către cei doi, exemple de alte acuzaţii de plagiat (Simona Tache, Julius Constantinescu şi mulţi alţii) şi orice altă dovadă am considerat că merită înfăţişată. Am plecat la Bucureşti pentru a da curs personal citaţiilor, am dat declaraţie la Poliţia sect. I (cei care mă citiţi de multişor aţi mai prins pe ici, pe colo câte ceva despre proces, dar nu mare lucru, pentru că avocaţii mei mi-au interzis să declar mare lucru în legătură cu procesul), dar, în ciuda dovezilor – zic eu – grăitoare, atâta s-au puturoşit instanţele şi poliţiile, că până la urmă fapta s-a prescris. Au şi ele un termen şi au expirat, na.

Ca un borcan de compot.

Nu e cazul să plecăm din ţară pentru un verdict aiurea (zic eu) dat într-un caz neimportant (zic tot eu). Era, oricum ai lua-o, o bătălie neimportantă în ţara în care oameni ca Mazăre sunt condamnaţi cu suspendare pentru prejuducii de zeci de milioane de euro şi oameni ca Voiculescu şi Negoiţă vor duce cu ei în mormânt datorii de alte  zeci de milioane de euro către stat, căci – să nu fim naivi! – nu va vedea statul vreun leu vechi din datoriile ăstora.

Nu e cazul nici să ne omorâm speranţele de mai bine sub tălpile croc-şilor, ca pe-un limax: la urma urmei, chiar ar fi fost prea mult, zic eu, ca Buzdu şi Morar să plătească zeci de mii de euro despăgubiri pentru un furtişag de idei greu cuantificabil în $.

Dar ar fi fost miştoc să primesc un telefon de la cei doi în care să le simt coada udă între picioare. În care să-mi propună tot felul de târguri ca să renunţ la acuzaţii, să uit de proces, să-mi retrag plângerea. Chiar ar fi fost haios.

N-a fost să fie. Tura asta.

Ce am pierdut în procesul ăsta?

Păi, nimic. Personal, am avut norocul să am lângă mine o casă de mega-avocaţi, că-i ştiu şi mi-s prieteni şi peste exact 7 zile plec cu ei la pescuit în Deltă, din nou, şi procesul ăsta nu m-a costat absolut nimic altceva decât câteva plinuri de benzină, că până şi taxele de timbru le-au plătit ei.

Şi e OK.

Şi da, aş relua procesul de la zero chiar şi acuma, când ştiu că miza e neimportantă în ochii judecătorilor obişnuiţi cu cazuri penale babane, nu cu un plagiat, whatever the fuck that means (nu toţi judecătorii sunt şcoliţi în ale plagiatelor pe internet), şi are mici şanse de reuşită.

Şi ştiţi ceva? Chiar voi relua procesul, pentru că voi duce cazul la CEDO.

Pentru că eu cred că mi s-au încălcat drepturile la un proces echitabil, care nu s-a desfăşurat într-o perioadă rezonabilă de timp. Şi s-ar putea ca, în cazul în care şi instanţele alea de la Schengen îmi dau dreptate, să mă trezesc cu o despăgubire (de câteva sute de euro? mii de euro?) exact din banii statului român.

Adică fix din banii tăi, dragă cititoriule!

Da, şi din banii mei.

Dacă da, sau dacă nu, când vor veni la Cluj, Buzdu şi Morar vor avea un prieten nou, care-i va urmări cu o pancartă cu BUZDUGAN ŞI MORAR FURĂ GLUME! la hotel, la concertul la care vor fi MC, la petrecerea de după eveniment, la aeroport şi oriunde vor lua prânzul în compania prietenilor. Fain, nu?

PS: Şi o bezea prietenească merge către oamenii de la matinalul Radio Impuls Cluj, care s-au gândit ei, într-o dimineaţă, să disece acest caz de plagiat şi să analizeze cu un aer de experţi întregul caz fără ca măcar să se deranjeze să mă întrebe pe mine, partea vătămată, de sănătate; şi după ce am aflat că eram bârfit la radio, i-am sunat şi le-am răspuns cu răbdare şi incisivi ascuţiţi la orice nelămurire au avut, şi chiar sunt curios cum vor prezenta cazul acum, dacă o vor face.

25 lovituri, dă-i și tu!