Mâine, luni, 22.09.2014, filmul Usturoi face un experiment social: va fi difuzat în faţa unei audienţe rurale, la Gottlob, la 50 km de Timişoara, la ora 20:30. Până acum, publicul sofisticat, de oraş, a prins bancuri mai subtile, gen:

– Tu, unde pleacă ăştia a lu’ Usturoi?
– În Beljiea!
– În Flandra, sau în Valonia?
– În Beljiea, Domnie feri!!!

Aşa că dorim să vedem cum reacţionează şi publicul rural la dumele din film.

Dacă vreţi să mergeţi, luaţi-vă haine groase – proiecţia va fi în aer liber (dacă plouă, se va muta la căminul cultural). Dacă la Plai muzica de bumţi-bumţi de la o terasă alăturată a mai răpit un pic din plăcerea filmului, tura asta vor fi numai povestea noastră şi liniştea.

Primăria din Gottlob face dumneaei însăşi un experiment social prin parteneriatul “Ujszentivan – Gottlob – Nature of future”, finanţat în cadrul programului HURO 1101 / 116 / 1.3.1, alături de comuna Ujszentivan din Ungaria, care presupune, printre altele, şi reabilitarea cinematografului sătesc şi proiecţie de film ca eveniment de închidere. Sat cu cinema! Deci respect.

IMG_1741

Pentru fimul Usturoi, urmează Alba Iulia, pe 1 octombrie, şi Comedy Cluj, pe 15 octombrie.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 3 comments

  1. Maria Reply

    Deci, animalele de pe masă îs decor, așaai ?
    Altfel, îmi pare rău că nu vii la Mureș.

Leave a Reply to zoltybogata Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *