Acuzele grele se rostogoliră ca pietrişul pe care-l aruncă ăştia pe străzi pe post de material antiderapant. De fapt, ieşiră din gură exact ca o piatră în parbriz.

- Iar începi?
- Ce să încep! Niciodată nu v-a păsat de mine!
- Cum să nu ne pese de tine?
- Nici până-n ziua de azi nu mi-aţi luat iPhone 4S! Nici iPad!
- Păi dacă nu avem bani!
- Veşnica scuză, “nu avem bani”! Da’ de medicamente şi de mers la băi cum aveţi bani?
- Alea sunt altceva…
- Normal că sunt altceva! Mă fâţâi prin oraş cu căruţa asta de Opel din 2003, de mă râd toţi prietenii şi cunoscuţii!
- Păi dacă bani de alta…
- …bani de alta! Uite, nu mi-am mai cumpărat o cămaşă din 2011!
- Păi şi ce are cămaşa aia din 2011?
- Păi e de anul trecut! Moda s-a schimbat!
- Ia-ţi şi tu ceva mai generic, nu te du tot timpul în pas cu moda…
- Ei, asta-i bună, acum îmi spuneţi şi cum să mă îmbrac!
- Numai făceam o sugestie… tu eşti copilul nostru şi te iubim!
- Nu-i adevărat! Dacă m-aţi fi iubit, nu m-aţi fi dat afară din casă anul trecut!
- Păi, fiule, anul trecut împliniseşi deja 37 de ani…!

Nu numai atât; dar noi, românii ardeleni transilvanizaţi, suntem aproape precişi că suntem cele mai vechi forme de viaţă semi-inteligentă de pe planetă, alături de rechini, crocodili şi Ion Iliescu; şi avem şi cele mai bătrâne picturi rupestre pe lavabilele din peşteri, aşa, ca să muară dujmanii de ce termopane cu vitralii ne-am tras. Şi pentru că în peştera Coliboaia s-au descoperit aproape cele mai bătrâne desene rupestre de pe planetă, oamenii de ştiinţă au reuşit, în premieră, să descifreze ce preocupa creierul bărbatului preistoric. Occupy brain, cum s-ar zice. Click pe tablou ca să vedeţi ditamai splendoarea!

Mulţumesc, Dorescu Panait, pentru că egzişti.

PS: Am stat o oră jumate bibilind la poza asta grotescă în Paint, deci se poate puţin respect pentru munca artistului digital naiv?

Urc io în avion, Olympic Air (fusese după olimpiada de la Atena, încă mai aveau cozile vopsite pe tema aia la avioane) şi mă tot uit că nu ştiam modelul ăla de avion. Mi se părea cam vechiuţ, cumva, da’ no, poate era numa’ ponosit. Şi mai mult ca sigur că minunea aia de scotch (duct tape) care atârna la compartimentul de bagaje l-o pus careva în bătaie de joc.

Mă uit la hârtiile alea de le pun ăştia în spătarele scaunelor, să pic jos, nu alta: Boeing 717. Nici nu ştiam că există modelul ăla! Acuma e drept că nu e foarte vechi modelul, da’ după ce ştii că este 777, parcă nu îţi cade bine să stai în 717 – mai ales când eşti ferm convins că îs în ordine cronologică.

Am aterizat cu bine cu „vechitura”, da’ am ținut io neapărat să trag de scotch-ul ăla, să văd de ce e el lipit – o venit un compartiment de bagaje jos, deci nu îl pusese nime’ în bătaie de joc.

M-am dus io fain frumos iară la Vodafone la training (au ăştia în Grecia ceva taur colorat cu roşu in faţa fermei, foaaarte taaaare, ce să zic), unde am şi dat de altfel pentru prima dată de aparate de-alea cu raze X, de văd prin bagaje. Io credeam că îs doar la aeroporturi, bag samă că mai aveau pe stoc, sărăcia ştie. Între timp m-am obișnuit cu ele, se pare că e la modă în toată lumea să îți scaneze bagajul la intrarea în instituții…

La training o fost destul de nașpa cum ar veni, aveau oamenii probleme mari cu infrastructura lor, trimitea toată lumea SMS-uri gratis, și încerca poporu’ (fix oamenii mei de la training trebuiau să se ocupe) să fixeze problema cât mai curând. Vă dați seama cât chef de training aveau, când ei trebuiau să fie atât atenți la mine, cât și să rezolve problemele. Dar per ansamblu n-o fost chiar rău, job well done cum ar veni.

Dar să ne întoarcem la povestea noastră, care este cu și despre Jens. (nota Groparelui: Jens este fostul nostru şăf mare; ăla mare-mare!)

Şi vine Jens. Şi ăsta se certase cu ăia de la Vodafone, că vreţi training da’ vă bateţi joc de trainer, îi puneţi numa’ beţe în roate, etc. Dimineaţa să dau de el, îl sun în camera lui (venise pe la 12 jumate noaptea), coboară, era prăzuliu de nervi. Ce draci ai mă, îl întreb. Că idioţii şi cretinii de la banca mea din Anglia. Io: ? El: mi-or blocat cardul! No, dă-l în mă-sa de card, io îl am ăla de la firmă, te rezolv. La care ăsta – nu, nu înţelegi. Or blocat cardul care trebuia schimbat şi nu l-or schimbat. Io: ??? El: păi mi-o expirat cardul. Aşa, şi… Păi or emis altul, da’ nu l-or trimis în România, şi i-am sunat şi or zis că pot să-l folosesc pe ăla vechi până intru în posesia lu’ ăla nou. Şi i-am întrebat da’ cum fac plăţi pe net, că nu mă lasă să pun data expirării în spate? La care ei or zis mulţumim pentru înţelegere. Şi uite, acuma or blocat şi  cardul expirat. No, io râd ca un măgar (ceea ce fac de obicei) şi îi zic la ăsta lasă bă, sunăm după 12 (ora Greciei, ora 10 în UK) în Anglia si te rezolvăm, nu stăm noi dintr-un card.

No, am sunat, la care ăia de la bancă (ştiu că e procedura standard, da’ mie mi se pare că merem prea departe cu paranoia şi cu ura în lumea asta) îl întreabă pe Jens: am constatat o activitate suspectă cu cardul dumneavoastră, puteţi să-mi confirmaţi că aţi efectuat o operaţiune în jurul orei 11 seara în Atena (11 seara ora UK-ului, în Atena era cam pe la 1 noaptea)? Pentru cei ce nu ştiu, când îţi verifică minunea de card la hotel îţi ia o sumă mică de pe el, să vadă că merge. Suma în cauză era ceva de genul 5-6 euro. Jens n-o mai rezistat şi s-o apucat de zbierat la ăştia bă voi sunteţi cu vaca? Cine să-mi fure cardul şi să fure 5 euro de pe el? În Atena? La 1 noaptea? Răspunsul clasic, ca de obicei, vă mulţumim pentru înţelegere. I-or deblocat cardul, până la urmă, dar o mâncat 2 zile pe banii mei și ai lui Lenți, ca să zic așa.

Lenţi, ajunsese şi ăsta (cred că e unul din cei mai geniali oameni pe care îi ştiu, despre asta mai târziu), hai în Placa (da, Plaka, ştiu) vieţii să mâncăm. Îl întreb pe Lenţi tu unde stai măh? La care ne arată ăsta o vilă splendidă în piaţă, cu terasă, chiar la poalele lu’ Acropole ăla. Şi io, şi Jens, am înlemnit – te miri cât dracu plăteşte ăsta pe cameră. No ia ghiciţi, era mult mai jos decât plăteam noi la hotelu’ ăla de carton (pereţii erau din ceva rigips, i-am auzit pe doi cum se certau şi băteau, apoi sexul de împăcare – îs convins că nu aveam pereţi comuni la camere). Şi cum ai dat de vila asta? Ăsta, senin, păi m-am plimbat pe aici data trecută şi am zis să întreb. Şi s-o făcut de cameră cu terasă, îşi bea ăsta sucul de portocale pe terasă dimineaţa, uitându-se spre Acropole. Tot de la el am aflat că este Carrefour la noi la hotel (era fix în dreapta, cum ieşeai, am trecut pe lângă el de 10 ori şi nu l-am văzut), loc unde am şi dispărut a doua zi să fac provizii de papa – a propos, laptele ecologic LaDorna, în Atena, costă sub un euro. Ăla ecologic, da? La noi e cam 7 lei. Tot de la el am aflat că nu tre’ să merem la Vodafone cu taxi, este metrou, opreşte fix peste drum de fermă. Tren? Aaaa, păi mere şi la aeroport. Încă mai cred că Lenţi ăsta e un fel de variantă timpurie a lui Google Maps, da’ încă n-or ajuns ăia de la Google să aibă chiar toate facilităţile lui Lenţi.

(Guest post de la Nârţoagă zis Pârţoagă – care a scris şi la Lumea Mare înainte să gropărească, cu graţie, şi aici)

LE: (primită pe mail )

Într-o zi, toţi patru făceau un giugulugu în oficiul din cămin. Giugulugu consumă calorii preţioase; şi pentru că până şi studenţii trebuie să mănânce măcar o dată pe săptămână, cele două filoloage înfometate asumă o postură agresivă şi emit autoritar ordinul:

- Mereţi şi faceţi-ne nişte sanvişuri!

Femeile afişează comportament impulsiv de nevastă şi de ciocoi încă din zorii civilizaţiei, lucru observabil şi în arta neoloitică. Ştiţi Gânditorul de la Hamangia? De fapt, el nu îşi reazămă capul în mâini, ci îşi acoperă urechile să nu mai audă cum îl cicăleşte femeia lui; uitaţi-vă mai cu atenţie la statuie dacă nu-i aşa!

(poză de pe Wikipedia, ţuc-o tata)

- Ce aveţi de mâncare? întreabă inginerii, care veniseră şi la giugulugu, şi la păpică.
- Avem pateu şi brânză!
- Aha!
- Mereţi şi faceţi-ne sanvişuri! Cu pateu şi brânză!
- OK! au zis masculii.

Şi au făcut şi au revenit. Dar nu oricum.

Toată lumea ar fi făcut sanvişuri cu pateu şi cu brânză.

Inginerii nu: ei au făcut sanvişuri cu pateu şi, separat, sanvişuri cu brânză.

Ingineri!

- Club A  (31 ianuarie)
- Iron City 1 februarie)
- Fabrica (2 februarie)

Lăsînd şantajul pe faţă la o parte, vi-i recomand cu dragă inimă dacă vreţi s-o agăţaţi pe roşcata de la Conta’ sau dacă vreţi să vă impresionaţi jumătatea. Fireşte, dacă nu vă place muzica de calitate, MTV este mereu o alternativă.

(Mishu, e OK? Ţi-am făcut reclamă suficient? Amu te apuci să-mi refaci site-ul ăsta odată, cu design mai bun şi texte mai haioase?)

2. Un proiect comun între neobosiţii de la TVDeCe cu cel mai blogger fulminant pe 2011 – Gaben: Adberaţii, în care doi beutori de bere disecă reclamele pe care le văd românii la TV; ba chiar mai şi scriu despre marketing. Pentru cine nu-i cunoaşte, cei doi sunt plini de dume ultra-all-inclusive – ca un sejur la turci.

3. Prekinul Konskriptor si-a tras blog. La mai mare!

4. Mi-am dat seama că încă-mi mai plac merele.

5. Cam aşa m-am simţit azi-dimineaţă (poza e făcută anul trecut, da, ştiu, in martie, ştiu).

6. Ce ne facem cu Nasty ăsta condamnat? Faza cool e că ştiu nişte informaţii de culise din dosarul ăsta (gura lumii slobodă), dar nu poci a le pune pe blog, pentru că nu-s chiar aşa de bazat şi sincer – nici nu mă interesează subiectul. Decât că sper să-l urmeze şi Trăienel în curând:D

Să explic niţel acum cititoarelor de sex feminin de ce este important ieşitul la bere pentru orice mascul (dragi cititori de sex masculin, lecţia asta facem recapitulare). Aşadar, o bere este foarte importantă pentru masculi pentru că atunci apucăm şi noi:
- să vorbim despre maşini, curve sau Crin Antonescu – dar cred că mă repet
- să râdem la nişte bancuri care l-ar face să roşească până şi pe cel mai tatuat vieţaş de la penitenciarul Rahova
- să îl bârfim pe fotbal
- să analizăm tehnicile de supravieţuire de pe Discovery (bă, Bear Grylls ăla e nebun, tu ai văzut când o mâncat măduvă de zebră din rahat de leu?)
- să facem bancuri grosiere cu chelneriţa (cheamă badigardul, nu-i mai suport pe ăia de la masa 5!)
- să abordăm tematica monturilor la răpitor în sezonul rece
- să vorbim despre serviciu, bani şi bonuri de masă
- să sporovăim despre orice chestie care nu are absolut nici un fel de relevanţă pentru noi numai de dragul de a rosti cuvinte (care în ultima etapă a serii devin nişte vocale luuungi de tot)
+ ar mai fi de zis, da’ nu mai ştiu cum e la bere pentru că nu am mai fost de anu’ trecut.

De ce ies bărbaţii la bere dacă se ajunge la asemenea discuţii sterile? Vă spun un secret: bărbaţii ies la bere pentru că au aşa un trai perfect cu voi, încât trebuie musai să îl pună într-o antiteză cu ceva – pentru a avea termeni de comparaţie. Mai este valabilă şi varianta cu bărbaţii beau de fericire că sunt cu voi.

Oricum, deschideţi cărţile, femei şi masculi deopotrivă, postarea asta se referă de fapt la un mascul care a venit acasă praf, după ce a golit multe-multe-multe doze la un asemenea beer summit.

După ce a deschis uşa cu capul, fireşte, nu a dorit să se să nu se culce în pat cu nevastă-sa. Asta pentru că nevestele au un simţ special cu ajutorul căruia îşi dau seama imediat dacă bărbatul a băut peste măsură (unii îi spun “miros” acestui simţ misterios; eu îi spun “instinct”).

Pentru că nu vroia să se pună în pat cu soţia, a ales varianta laşului: s-a pus în patul copilului. Care copil dormea frumos la 4 dimineaţa şi care, simţind mişcare în pat, s-a întors imediat cu capul către tăticul lui şi a continuat să doarmă. Care tătic s-a pus şi el cu faţa către prunc şi a adormit aşa, lin, uitîndu-se la ce copil frumos are el.

De la respiraţia tatălui, care dădea direct în guriţa şi năsucul copilului, pruncul s-a trezit a doua zi dimineaţă pradă unei beţii straşnice.

Şi nu, nu despre mine e vorba: eu nu încap în pătuţul Gropărelului decît tranşat; plus că dacă eşti tranşat nu ai cum să scrii postări pe blog – asta ştie orişicine.

Este vorba despre Ecuador, fireşte.

(primită de la un mexican)

- mâine duc maşina la spălătorie
- jur că ţi-am virat banii ieri
- te iubesc
- tu fată, hai la mine acasă să ne uităm la un film
- maică-te e o persoană deosebită
- îţi vine bine costumaşul
- vai, tu, ce-ai slăbit!
- te iau de nevastă la anu’
- îmi place foarte mult baletul
- vă fac 2.000 de km de autostrăzi în 3 ani
- jur că nu ştiam că-mi expirase rovinieta, domnule poliţist!
- nu am băut decât o bere (hâc)
- copilul meu merge deja la MBA (ăsta-s io)
- îţi stă foarte bine cu ochelari
- nu, nu-mi plac manelele etc.

Premiile sunt de excepţie, mai ales dacă sunteţi mai aventurieri din fire:

- una bucată geantă de cameră foto/video cu încărcare solară – pentru ca să nu-i mai fie foame aparaturii tale când faci pe Bear Grylls

- două bucăţi stickuri de memorie de 8 Gb antişoc, anti-apă, ultra-rapide, cu garanţie 60 de luni (!), pre numele lor Patriot Xporter

Din comentariile la această postare, în data de 6 februarie, board-ul trustului va nominaliza 10 răspunsuri pe care vă voi invita să le votaţi pentru a desemna câştigătorii.

Magazinul 3E se laudă cu preţuri mai bune decât ale celorlalţi; de asemenea, cu indice ridicat de customer satisfaction şi suport în timp real în timpul programului. Dacă spun adevărul sau nu, vă invit să verificaţi voi înşivă. De asemenea, 3E mai derulează promoţii faine pe pagina de Facebook a magazinului şi pe partea de aparate foto – pe pagina de Facebook dedicată.

Să câştige cea mai bună ŞI MAI REALĂ minciunică!

Update: comentăm şi noi mai cu talent? Ne va fi greu să facem trierea dacă puneţi numai comentarii din 5 cuvinte. Daţi detalii, informaţii, contexte, nu glumă!

Îl chema Dorel.

Şi nimeni altcineva din sat sau din satele învecinate nu era homosexual, era singur.

Forever alone.

Aşadar acum o mie de ani, când ţara era condusă de nişte neni răi cărora li se spune comunişti, un autobuz transporta nişte muncitori înspre una din fabricile Clujului, la ora actuală complex rezidenţial luat în rate cu Prima Casă de oameni ai muncii, c-aşa-i în noua dictatură. Era iarnă, vreme de seară.

La un moment dat, şoferul opreşte pe drum, deschide uşa şoferului, deşi nu era staţie, şi strigă către un moşneguţ care mergea în treaba lui pe trotuar:

- Bunule! Dumneatale eşti?

Era bunul, chiar dumnealui. Aşa că şoferul îi face loc la el în carlingă şi merge mai departe.

- Ce faci, bunule?
- No, la oraş, cu treburi.
- Unde meri?
- Acasă.
- Acasă, în Vultureni? (Vultureni e la vreo 30 km de Cluj)
- E!
- Şi cu ce meri?
- Cu ocazia.
- Ia stai oleacă.

Mai merg ei vreo 5 minute apoi, la o bifurcaţie (unde se face drumul către Chinteni), şoferul opreşte autobuzul, iese către călători şi le zice:

- Vă rog frumos să coborâţi din autobuz, că nu mai merg la CUG (Combinatul de Utilaj Greu).
- Cum adică, nu mai meri la CUG? întreabă proletarii, cu îndreptăţită mânie.
- Nu mai merg la CUG! Mă duc cu moşu’ în Vultureni, la el acasă!

Lumea – siderată.

- Acum, coborâţi toţi! Doară nu mi-oi lăsa moşul în drum, noaptea, pe timp de iarnă!

Neavînd încotro, călătorii au coborât din autobuz, iar şoferul şi-a dus moşul până în Vultureni. Care e, nu-i aşa, pe la vreo 30 km de Cluj.

Norocul nostru de la Dumnezeu cel sfânt că nu avem metrou în Cluj; sau că şoferul de autobuz nu era, Doamne fereşte, pilot pe tramvai, că ăia nu stau la discuţii nici dacă te cheamă Lucescu.

La noi, la Cluj-Napoca, troleibuzele nu circulă decât super-mega-arhipline. Până nu iau 40-60 de oameni peste limita maximă admisă, nu pleacă nici un troleu. Alminteri şoferului i se taie din salariu şi este transferat disciplinar ca profesor la o şcoală generală de la sat, unde trebuie să facă naveta un an: este maximul degradării umane (pentru că aceasta nu este o postare politică, mă opresc aici cu insinuările murdare).

Un asemenea troleu naviga prin centrul istoric al urbei ca un drakkar viking de sub Feleac, cu şoferul încruntat şi concentrat să ajungă la liman cu preţioasa sa încărcătură de vite şi saci de cartofi – cu care exact aşa se şi comporta.

Ajungînd în centrul centrului, opri în staţie să ia alte vite şi alţi saci de cartofi.

Apoi îşi deschise lui uşa şi se puse la coadă la covrigi. Unde stătu relaxat preţ de vreo 3-4 minute, până îi veni rândul, timp în care cele 200 de perechi de ochi din troleu se bulbucară; iar gurile se blocară; şi creierii înţepeniră!

Apoi şoferul îşi luă tacticos doi covrigi cu susan şi doi cu mac-mac, pe care îi preluă cu degetul mic ridicat, ca un aristocrat. Şi se urcă din nou la volan şi plecă mai departe în vâltoarea traficului, urmîndu-şi neabătut destinul.

Ca un viking de sub Feleac.

Tare, nu?

- Băse’, eşti un chior/Azi te duc la abator/Ţi-ai bătut joc de popor!

Strigă de vreo 5 ori, dar nu-l urmează nimeni, aşa că tace din gură, resemnat. Se uită la colegul lui:

- Cât dracu’ mai stăm aici?
- Dracu’ ştie, plm! Am pierdut Tânăr şi neliniştit azi, pierd şi meciu’…
- Mie-mi zici? Nu am mai văzut emisiunea lui Moise Guran de 2 săptămâni, futu-i în gură de demonstranţi!
- Bă, ce ne facem dacă nu arestăm pe nimeni azi? Ne luăm adio de la prima pe luna asta!
- Eşti prost? Numai eu am văzut vreo 4 numai buni de dus la secţie.
- Pe cine?
- Uite-l pe prostu’ ăla ochelarist, vai mama lui, cu eşarfă tricoloră! Ăla de strigă de Udrea!
- Pe ăla vrei tu să-l bagi în dubă?
- Normal! Ui ce moacă de antipatic are!
- Nu fi prost, ăla e Adi de la noi de la Jandarmerie. E şi el aici sub acoperire, ca şi noi.
- Da, mă? Da’ ce zici de Ghiţă ăla cu fular pe ochi?
- Nu te lua tu de ăla, ca prostu’! Ăla e de la trupele speciale ale MAI, mă! E blindat cu aparatură de filmare spion!
- Şi pruna aia de 22 de ani care zici că e drogată?
- Aia e ofiţer infiltrat. Las-o aşa cum e.
- Prostu’ ăla care agită pancarta cu USL = PDL?
- Ăla? Eşti sughiţat la cap? Ăla e agent de Poliţie! E aici incognito!
- Plm, mă…
- Stai să-ţi mai zic: Gigelul ăsta mai în vârstă e pensionar colaborator cu băieţii noştri; ăla care se dă mare fotograf de presă, ăla cu geacă neagră, ăla e fotograful de la Serviciul de Protecție și Pază; hipsterul ăla pe care l-ai călcat pe picior mai devreme, ăla care acum vorbeşte la iPhone, e de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, tocmai raportează la centru; baba aia cu pancarta e fostă secretară de la SRI, mai face şi ea un ban la pensioară; de la Direcția de Informații Militare e doamna aia grasă, împreună cu slăbănoaga aia înţepată la braţ cu individul cu şapcă. Mai avem aşa: toţi ăia patru tineri care se dau ultraşi sunt de la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, omul ăla cu faţă de şoarec e de la Serviciul Secret Civil, iar cei doi care ţin de cearşaful ăla cu secera şi ciocanul şi “Legalizaţi marijuana” sunt Silviu şi Claudiu, mă! Nu-i ştii? Sunt de la Direcția Contrainformații și Securitate Militară, am jucat fotbal împotriva lor, Claudiu ăla faulta, celălalt se dădea lovit de fiecare dată când îi lua cineva mingea!
- Băăăă, mulţi mai suntem!
- Io ce zic!
- Păi şi atunci ce drac de arestare facem azi?
- Cum ce arestare facem? Uite, îl vezi pe ăla care stă ca prostu’ şi scrie pe Twitter de pe telefon? Ăla cu geacă de ski, care stă lângă Camelia de la Serviciul de Informații Externe?
- Da, ce-i cu el?
- Ăla e de la un site de cultură. Hai să băgăm site-ul de cultură în dubă!
- Gata, hai! Hai să băgăm site-ul de cultură în dubă!

În primul şi-n primul rând am ajuns în Răşinari – cartierul lui Cioran şi Goga – sâmbătă, cu câteva minute înainte ca onor cuplul de însurăţei să intre în beserică. Afară era zăpadă, iar cortegiul prenupţial înainta iarna pe uliţă. Ca să ţinem pasul cu gaşca, l-am luat pe Gropărel în braţe şi ne-am grăbit să-l auzim pe popa. Ciubotele de Gropărel, năclăite cu zăpadă, îmi veneau la nivelul prohabului; iar zăpada adunată pe ele s-a topit veselă la mine pe şliţ. Aşa că am intrat în sfânta biserică cu o pată ca de pişu pe pantaloni, lucru despre care “Răcnetul Răşinariului” va scrie negreşit.

Apoi am ajuns şi la nuntă, unde am discutat pe îndelete cu un răşinărean care se plângea cât de greu îi este lui cu doi copii la facultate, agricultor fără serviciu, cu casă mare şi două maşini, una pentru fiu-său, cu motor de 1.9, şi una a lui (numai cu vreo 2 anişori mai bătrânică decât maşina familiei Groparu); şi care nu plăteşte impozite, că nu figurează nicăieri cu venit, moment în care mi-a făcut plăcere să constat că bine că plătesc eu taxe la Boc, Crin şi Ponta ca un prost.

Apoi s-a dansat. Bă oameni buni! Sibienii ăştia prevăzuţi cu musteţi dansează ca apucaţii, aşa ceva mai rar. Şi-au rupt condurii cu furie şi au aburit geamurile pe interior. Şi am halit şi am beut un vin roşu care de fapt era vin alb, şi ne-am distrat. Şi cred că cea mai sugestivă descriere a unei nunţi sibiene vine de la sasu’ (salut, Rolică, dacă citeşti – respecte eterne!):

“Vine cuplul – pe la 50 de ani – la nuntă. El cu musteaţă de pădurar; ea pregătită din timp cu trei maieuri şi două cămăşi de schimb.

El înghite nişte rachiuţ de poftă bună, apoi începe jocul: el zbiară nişte chiote de adunat oile la muls, sare în mijlocul nunţii şi începe să tropotească; şi joacă jiane, haţegane şi sârbe, învârtite şi hore, şi mai şi bagă rachiuţ de prună sub mustaţă; până când, la un moment dat, muierea cârâie scurt; la acest semnal, masculul – tranpirat ca un burete de vase – fuge repede-repede la budă şi îşi schimbă maieul şi cămaşa. Revine şi continuă să ţâpurească şi să joace muierile creştinilor de la nuntă, pentru că nievasta din dotare era oricum sfârşită, şi să mai puncteze pauzele cu degetare de pălincuţă; apoi, la al doilea cârâit al muierii, mai dă o tură la budescu, unde schimbă din nou uniforma; apoi revine, ia o verişoară sau cumnată la joc, pe care atâta o învârte de la un moment dat verişoara sau cumnata cade peste nişte vreo 16 mese; în acel moment, nievasta dansatorului cârâie scurt către el din nou, iar el, ruşinat, se pune la masă, de unde nu se mai ridică toată seara, bînd numai rachiu şi nemaivorbind cu nimeni”.

Pam-pam!

Să începem cu începutul. Aşadar, o gaşcă de olandeji cumsecazi vă oferă următoarele:

- 15.000 de euro pentru 8% din viitorul start-up
- 3 luni de training la Amsterdam, în care vă mijlocesc întâlniri cu experţi din domeniul în care vreţi să porniţi afacerea (dacă nu sunt de ajuns, puteţi prelungi sejurul cu încă 100 de zile peste vară)
- 25 de zile în Statele Unite, pentru a vă întâlni cu mentori şi investitori.

Şi acum să vă aud: în România nu ai nici o şansă să faci nimic cu clasa asta politică care nu îţi oferă nici o şansă. Este?

A mai scris si Pery Bery.