Am așteptat să se aștearnă puțină zăpada mieilor peste anunțul nominalizărilor la Gopo ca să se distileze oleacă ideile. Și nici n-am vrut să scriu înainte de eveniment, pentru că nu am vrut să boicotez aiurea.

După cum probabil știți, filmul Usturoi NU a ajuns pe lista nominalizărilor la premiile Gopo de anul acesta.

Din cele 21 de lung-metraje românești de anul trecut, Usturoi se află între primele 5 filme la capitolul încasări, după ce a fost filmul alfa din box office-ul românesc vreme de aproape 6 luni (deși ne-am luptat cu producții care au avut mai mulți bani de promovare decât am avut noi de producție). A fost un an fructuos: top 4 încasări este disputat de două Cannes-uri (Câini și Bacalaureat), de un film al celui mai puternic trust de media din țară (MediaPro – Selfie69) și de un film independent, dar cu vedete (Două lozuri).

Urmăm noi, deși nu am intrat în rețeaua nambăr uan din țară, Cinema City. Nu ne-au vrut, și pace.

Din motive care-mi scapă, juriul a considerat că nu ne calificăm pentru a primi nominalizare la absolut nici una din următoarele categorii unde, zic eu, am fi putut sta cu fruntea sus:
Cel mai bun actor în rol principal (e greu să nu te îndrăgostești de copiii mei din film, Sebastian Topan și Darius Stoica, care în partea de mockumentary făceau stand-up, nu au avut nimic scris)
Cea mai bună imagine (băi, am avut peisaje faine și imagine caldă, orice s-ar zice, iar România este frumoasă în Usturoi)
Cel mai bun montaj (nu cred să fi fost vreun film cu montaj mai lucrat ca al nostru în 2016)
Cea mai bună muzică (am avut cea mai multă și – zic eu – bună muzică a vreunui film românesc anul trecut, plus prima piesă Gypsy Rap din istoria planetei)

Cele mai bune decoruri (o nominalizare puteam pușca liniștiți, zic eu)
Tânără speranță (bitchplease, Sebastian Topan este elev la Liceul de Artă Dramatică, tocmai s-a apucat de vlogging, al doilea sau al treilea lui clip tocmai a făcut primele 100.000 de vizualizări, #decidesprecevorbimaici?)
– Cel mai bun regizor (de ce nu?)
Cel mai bun film de debut (aici e tricky, o să vedeți mai jos de ce)

Dacă filmul Usturoi ar fi fost singurul scos de pe absolut orice listă de nominalizări, aș fi zis băi,
– ăia 18.000 de oameni care au dat bani pe bilet ca să ne vadă filmul (plus vreo 7000 înainte să intrăm în cinema),
– ăia peste 700 care ne-au dat nota 8.1 pe IMDB,
– ăia care ne-au scris, entuziaști, sute de mesaje de încurajare după ce ne-au văzut filmul,
– cohortele de oameni care s-au scuturat de râs la proiecții (am înregistrări!),
– cohortele de oameni care s-au călcat în picioare ca să ne vadă (primarul Zalăului s-a pus pe locurile actorilor și a zis că ne provoacă să-l dăm afară!),
– cele vreo 10 săptămâni în care am fost cap de afiș la cinema Florin Piersic din Cluj (mulțumim încă o dată, Ioana Călin!),
toți cei care au fost alături de noi, voi, toți, cărora nu voi putea niciodată să vă mulțumesc,
deci toți veți fi fost oameni greșiți! Greșiți, irelevanți, nereprezentativi, iar eu trăiesc într-o bulă, bula mea de oameni la fel de greșiți ca mine, ura și la gară.

Dar ce să vezi: nu suntem singurii independenți pe care establishment-ul cinematografic îi ignoră voit (fun fact, covârșitoarea asta majoritate a establishment-ului abundă în poze cu #rezist pe Facebook, #josmafia!).

De ce?

Să vedem.

Gopo a fost producător de film de animație. Surpriză! Nici Mercy Street, primul film de animație 3D produs în România, nu a fost nominalizat de establishment la nici o categorie.

Numai eu văd ironia aici?

Vă mai zic una: filmul Billion Star Hotel. Alt film independent, produs și turnat la Târgu Mureș.

Păi, filmul Billion Star Hotel l-a prins pe Dumnezeul cinematografiei de un picior. La ora asta, filmul are 52 de nominalizări internaționale (!!!) și 19 premii (!!!).

Filmul ăsta joacă în altă ligă. Are distribuitor internațional. A intrat în lanțuri de cinema din țări în care alte filme premiate românești nu ar avea nici o șansă.

Știți câte nominalizări are la premiile Gopo?

Păi, exact câte are Mercy Street și Usturoi: 0 (zero).

Mai mult: categoria la care, zic eu, ar fi trebuit să ne calificăm aproape by default, cea de debut cinematografic, a fost singura cu doar 3 nominalizări. Toate celelalte categorii au câte 5.

Adică au preferat să nominalizeze doar 3 producții anul ăsta decât să facă loc vreunuia din cele trei filme, Billion Star Hotel, Mercy Street și Usturoi.

Poate aș fi trecut cu vederea toate astea.

Dar știți ce-mi confirmă reaua voință a establishment-ului?

Păi să vă zic: știți câte invitații am primit la Gala Premilor Gopo noi? Noi, independenții?

Să vă spun:
Mercy Street (primul film de animație 3D produs în România, da?),
Billion Star Hotel (după 19 premii și 52 de nominalizări internaționale, da?)
– Usturoi (mă rog, noi)
nu am primit nici o invitație la gală.

Zero. Nimic.

Nu am luat bani de la Consiliul Național al Cinematografiei, dar am plătit taxe către CNC atât pentru a ne difuza filmul, cât și cotă parte din biletele vândute. Știți cu cât am rămas net, în mână, dintr-un bilet de cinema de 10 lei? Cam cu 1.7 lei, pentru că o parte s-a dus la CNC (și în șase alte locuri).

Să mă ierte onoratul juriu Gopo, onorații organizatori și onoratul CNC, dar nu am cum să nu-i suspectez de rea-voință: ne-au luat banii și și-au tras gală de premii pentru ei.

Sincer, fără nominalizare nu cred că m-aș fi dus oricum, aș fi refuzat politicos. Cei de la Billion Star sunt și ei acuma în Viena, la ceva festival, că nu-i mai satură Dumnezău de premii și nominalizări.

Dar establishment-ul cinematografic românesc preferă să invite la gală tot felul de oameni care au doar legături tangențiale cu industria în loc să ne cheme pe cei care nu numai că nu am luat bani de la stat, ci am și virat mii și zeci de mii de euro către ei. Practic, gala era făcută pentru noi, creatorii de film.

Ei, uite că unii creatori de film sunt mai egali decât alții.

Iar noi, independenții, suntem Cenușăreasa.

Mi se confirmă încă o dată că toată spuma asta a celei de-a șaptea arte ar prefera ca noi, independenții, să ne retragem ignorați într-un colț și să cam murim încet, fără zbatere, ca să nu le tulburăm lor apele. Pentru că apele alea în care se scaldă ei abundă de pești care primesc finanțări babane, de 100.000-200.000 EUR de la CNC, cu care fac filme cu scenarii de 10 pagini, cu scene lălăite, distribuție minimă, ciorbă și faianță. Costuri minime, o melodie de la Sony Music, montaj în 20-30 de zile, și ta-daaam! 2.000 de spectatori în toate sălile de cinema din patrie, la revedere.

Nu mă credeți? Ia mergeți la orice film românesc finanțat de CNC și întrebați, la caravană, ce buget au avut, apoi distrați-vă cum vor da din colț în colț și vor mustăci, încurcați.

Nu mă înțelegeți greșit, nu toți fac așa.

Dar vreo 7-8 din 10 tot o fac.

Așa că nu e de mirare că industria încearcă, cu orice preț, să-și mențină în propriul cuibar gâsca cu ouă de aur. Noi le zdruncinăm eșafodul, pentru că le arătăm că putem face treabă cu cheltuieli infinit mai mici.

Pentru că nu palmăm din bugetul filmului.

Din cauza asta,  zic eu, ne marginalizează.

Practic, prin refuzul de a ne include Mercy Street și Billion Star Hotel și Usturoi pe lista de nominalizări sau de invitați, industria asta încearcă să ne taie, practic, și orice sursă de finanțare pentru al doilea lung-metraj. Mă și văd mergând la sponsori:
– Știți, jumate de an am fost leader în box office-ul românesc.
– Ciudat, nu v-am văzut la Gopo.
– … (awkward silence)

Vestea nasoală pentru ei este că… lucrez, în spatele minții, la al doilea scenariu, pe care sper să-l termin anul ăsta. Ca să pot face pre-producția anul viitor și să-l turnăm în vară.

Dacă primul film l-am făcut în doar 6 luni (scenariu, pre-producție, casting, location scouting, cazare, papa, logistică etc.), asta în timp ce eram angajat full time la corporație, cu copil mic, blog și alte blăstămății, la al doilea nu mă mai grăbesc.

Am învățat (greu, dar am învățat) ce trebuie făcut și ce nu. Nu-mi mai trebuie decât o echipă de nebuni, începând cu un regizor capabil (Lucian Alexandrescu nu mai crede în visele care mă implică) și terminând cu ultimul figurant.

Îi voi găsi. I-am găsit prima dată, îi voi găsi și a doua și a treia oară.

Până atunci, rămânem, printre multe alte imagini cu mulțimi de la proiecțiile Usturoi, cu imaginea acestei mulțimi, de la @PremieraUsturoi de la TIFF 2014, pentru că, după seara aceea, noi, practic, am decolat:


Mulțumim, TIFF și Tudor Giurgiu!

…și cu imaginea asta, ultima mare înghesuială la cinema Florin Piersic:


Mulțumim, Comedy Cluj și Bogdan Beșliu!

Iar acum, la încheiere, felicitări câștigătorilor și nominalizaților Gopo! Din suflet vă felicit. Și-mi doresc ca în anii care urmează să fie super aglomerație de filme românești peste tot.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 33 comments

  1. Bodea Corina Reply

    Scris-ai cu năduf și din toți rărunchii.Cam așe or început și ”neo-realismul italian”,”noul val francez”, ”free cinema-ul englez”,”new cinema-ul” fraților pe care i-ai vizitat nu demult. Drept îi că de debarcat tot într-un establishment au debarcat, la alt nivel. Așa că trage tare, dacă ”iluzia” fraților Lumiere te-o pălit drept în inima ta de scenarist(cu vocație).

  2. Emil Calinescu Reply

    Nu stiu cate animatii se produc anual in Romania, scurte sau lungi, dar mi se pare ciudat sa nu existe sectiunea CEA MAI BUNA ANIMATIE. Lasand la o parte pe cine nominalizeaza si pe cine nu, Gopo a facut animatii, dar premiile gopo nu au sectiunea FILM DE ANIMATIE.

  3. Atti Reply

    Gropare, amu sincer: te-ai asteptat la altceva?

    La noi primesc premii filme de taiat vene, produse de echivalentul cinematografic al Academiei Romane – adica atatea bășini, gaze și aere de artist, că deja e e pericol de explozie.

  4. Bubu Reply

    Te corectez. Gypsy.cz canta piesa “Romano hip hop” de ceva ani… 😀

  5. Doru Supeala Reply

    Gropare, nu-i bai, ăl mai fain premiu l-ai primit deja, cu fiecare bilet vândut, cu fiecre sală arhiplină, cu fiecare hohot de râs stârnit.
    Nu te mai necăji, tovarășii ăștia care au devenit noua nomenclatură cinematografică nici nu-și dau seama cât de morți îs. A fost o lungă beșină improvizată spectacolul ăla de aseară, în care s-au premiat și gratulat între ei.

  6. daniel rus Reply

    Eu am baut primul pahar de vin in cinstea succesului vostru. Fix la ora la care filmul rula pentru prima data la Tiff, la Casa Tiff. Si asta DOAR pentru ca din strada nu aveam cum sa-l vad. Acolo era coada. Si nici nu aveam cum sa ma strecor inauntru. Asa ca am mers intr-o carciuma si am comandat un pahar de vin.

  7. boemul Reply

    trist.
    dacă ajungi să filmezi în Bucureşti sau pe lângă ajut gratis cu orice pot – cazez şi din echipă la o adică, poate mai implic şi ceva prieteni.

  8. Gödri Attila Reply

    Într-una dintre proiecții la Cluj a fost prezent și regizorul filmului Usturoi, care mărturisi-se, că vroia să-și facă o vilă, dar mai bine a făcut un film. Ei nu! Mai bine și-ar fi făcut vila! Filmul este unul foarte banal, cu reprezentații eșuate. Un Romeo și Iulieta spusă de copii rromi, și de actori deghizați în rromi cu un accent mai puțin decât modest, cu un final pe care îl poți predestina, din primul minut al filmului

  9. Groparu Nemernic Reply

    @ Attila: Păi dacă cu atât ai rămas tu din film, ce să zic… să-mi dai numărul de cont, să-ți rambursez banii de bilet.
    Nu glumesc.
    Dă-mi un mail la groparu punct ro la gmail.

  10. Bula Reply

    Filmele mari sunt costisitoare, fiindca 90% din buget sunt orientate pe promovare ! Reclama e sufletul comertului !

    Cere si tu pentru film de 10 ori mai mult de la sponzori, faci filmul dintr-o zecime si cu restul promovezi !

    Pentru reclama mare din media trebuie sa ai si un stil de cont burdusit.

  11. Titi Zingarra Reply

    Mie asta imi suna a frustrare bazavaneasca. Cum naiba sa ia “gopoo” o porcari ardeleneasca facuta pe genunchi? Lume as-a dus la cinema fiindca filmul a fost suprapromovat de catre bloagheri, altfel nu se uita nici dracu. Asa ca mai incet cu usturoiul pe scari ca se varsa mujdeiul.
    Gopo e “festival” de filme profesioniste nu de julmete facute pe genunchi.

  12. Groparu Nemernic Reply

    @ Titi Zingarra: Și pentru că i-au rugat bloagherii i-au dat și notă mare pe IMDB, corect? Și pentru că i-a rugat bloagherii ne-au scris mesaje și comentarii de laudă.
    Ai naibii bloagherii ăștia, ce putere au.
    Cât despre filme profesioniste, cu 2/3 din ele mi-ar fi rușine să ies pe piață și să-mi leg numele de ele. Care din recolta de anul ăsta te-a fermecat într-atâta de le-ai devenit avocat? Și pe care l-ai revedea cu plăcere de 2, 3, 4 ori sau l-ai recomanda unui străin care vrea să cunoască mai multe despre nația ta?

  13. Mokoy Reply

    No suparare, Groparule, dar filmele mentionate de tine (inclusiv Usturoi) nu au sanse la astfel de festivaluri… sunt niste comicarii si atat. Eu iti inteleg punctul de vedere si frustrarile dupa munca depusa si dupa greutatile cu care te-ai confruntat, doar numai munca in sine nu justifica nominalizarile. Despre nota pe IMDB ce sa zic: sunt multe gherle acolo, eu nu iau in condiderare notele acelea… si da, eu cred ca notele voastre au fost date de catre diversi oameni care au vrut sa ajute. Ca cinefil, n-am vazut Usturoi, n-am considerat ca merita sa platesc pentru ce-am vazut prin trailere, am vazut multe filme la viata mea ca sa nu-mi dau seama din cateva secvente ce merita sau nu sa urmaresc in materie de cinematografie.

  14. Groparu Reply

    @ Mokoy: Hai să recitim partea din comentariul tău cu ”Ca cinefil, n-am vazut Usturoi” și apoi să recitim întreg comentariul în care vorbește despre cât de bun este sau nu este filmul meu și apoi să ne gândim ce fel de filme românești îi plac lui Mokoy, că de chiar m-a făcut curios.

  15. Atti Reply

    Plm. Bai, ati mancat stricat? Mari critici cu grohaieli elitiste. Adica stai un pic – daca un film e spre comedie si nu despre ciorba si faianta comunista, atunci nu e destul de tragic pentru voi? Si emiteti pretentii cand nici nu ati vazut filmul?

    Ok, am inteles, de gustibus se aplica si la filme – dar de unde atata haterală gratuită?

  16. Romanul Reply

    Oare suntem in stare sa facem si noi ceva filme in care nu ne cacam pe natia asta prin asocieri cu tigani , cu jeg , cu prostie , cu saracia si umor de cacat sau ultra-folositul haz de necaz? Imi cade pula jos de mai vad astfel de filme. Urmam cacatul drum al mioritei si al rasul plansului de mila. Vrem sa vrajim strainii cu jegurile de aici. Ba , voi faceti filme pentru festivaluri nu pentru spectatori. Asta e regizorul roman.

    Filmele romanesti sunt de un plictis extrem si urmeaza cam toate acelasi script de cacat cu actori de cacat. Sa fiu surd si daca as vedea o pelicula as ghici de fiecare data daca e romaneasca. Atat de cacat avem noi filmele.

    Premiile la festivalurile de filme independende sunt ca si coronitele la clasa 1. NIMENI NU DA 2 CACATI pe premiile alea cat nu te stie nimeni si ai 2 reviewuri pe imdb

    Tu vrei sa intri cu asa ceva la Cinema City?Mie , ca roman , mi-ar fi rusine. Vorbesi de calitatea peliculei americane de duzina. Da , ok, dar aia spre deosebire de voi : VINDE. Un cacat de film american cu o semi-anonima in rol principal vinde mai bine decat o sa vindeti voi independentilor impreuna. De ce oare? Pana la urma ca si cinema trebuie sa faci bani… ori din hipsteri care voteaza mecanic cu note de 10 un film :

    Votes Percentage Rating
    402 54.0% 10

    …nu iti scoti banii.

    De ce nu va stie lumea? Pentru ca filmul e de cacat si nu merita povestit mai departe.

  17. Andrei Reply

    Nu poți să faci un film dacă nu ai școală de regizor, de scenarist, de nu știu ce, că sar românii tăi să te cace, faină treabă. S-au fixat niște dinozauri în funcții și ei dau bugete, nominalizări, ei decid cine e și nu e actor, chit că în cinematografe se vede valoarea. Românul merge la film mai ales în marile orașe, dar nu prea merge la filmele românești fiindcă sunt super plictisitoare.

  18. Bubu Reply

    @ Gødri Attila. Asa si despre Titanic pot spune ca are finalul previzibil sau ca seria Star trek e filmata slabut de tot.
    Da, filmul nu are o intriga la moda. E greu sa te pui in pielea parintilor pustilor fugiti de acasa daca nu ai copii. E greu sa empatizezi cu copiii daca tu nu ai visat in copilarie. E intr-adevar mai usor sa alergi dupa efecte speciale, subiecte cu armagedon si invazii extraterestre. Insa, crede-ma pe cuvant (fost cameraman de stiri) : scena manelistului si cea cu nasul ar avea loc pe orice productie hollywodiana. Atat ca si compozitie catc

  19. ionb52 Reply

    Nu am vazut ” Usturoi”. Dar pot sa afirm ca la premiile Gopo este ca la Premiile uniuniii Scriitorilor…si le impart intre ei. Peste tot se creeaza o cloaca de “abonati”. De fapt, asa e peste tot la noi… de la Parlament pina la Gopo!

  20. edy Reply

    Nu stiu daca e o paralela care are vreo relevanta,dar la ce filme au luat Oscarul pentru cel mai bun film in ultimii 10-15 ani,chiar nu ar trebui sa ne mire ce se intampla pe la premiile Gopo… Si pana la urma voi ramaneti cu toate chestiile enumerate de tine in articol,care conteaza de fapt… Si ma bucur ca am contribuit si eu cu 4 bilete cumparate…

  21. Groparu Nemernic Reply

    @ Romanul: Nu pricep prea bine dacă ești cu noi sau împotriva noastră, dar văd că nu ai nimic de zis legat de faptul că, dincolo de valoarea existentă sau neexistentă a filmului, noi, independenții, nu am fost invitați nici măcar la gală.
    Cu asta să rămâi în minte.

  22. alin Reply

    Pai dupa cum se vede, astea 3 filme sunt asocieri cu tigani, vampiri – animatia si toate cliseele clasice, cum mai zicea cineva mai sus. Asta consideram noi ca merita promovat in anul 2017 despre Romania ?

  23. Groparu Reply

    @ alin: uite, îți mai zic o dată, citește pe silabe: este gala industriei, unde anumiți oameni cheama pe cine au ei chef si lasa intentionat deoparte pe alții care activează in bijniț. Clipeste daca intelegi.
    Legat de ce ”trebuie” promovat in cinematografia din Romania, nu stiu ce sa zic, tu ce crezi? Ne-ar trebui mai multe filme cu Smiley?

  24. alin Reply

    Nu. Dar nici sa insistam cu cliseele clasice. filmele in SUA nu-s despre “vai, cat de greu e sa fi american” ci despre subiecte diverse, mai serioase, mai putin serioase. Dar e vorba de altceva. noi inca ne invartim in cercul neputintei. se pare ca vor mai trece 15 generatii pana ne vom debarasa de anumite subiecte si vom cauta subiecte care conteaza in universul asta infinit. gen de unde venim etc.

  25. Groparu Nemernic Reply

    @ alin: Probabil crezi că nu există nimic deasupra filmului american, este? Păi, cam greșit.
    Te-aș întreba pe câte din filmele românești de anul trecut le-ai văzut, dar mă tem că-mi răspunzi că le-ai văzut deja trailerele, deci știi despre ce este vorba.

  26. alin Reply

    E vorba de subiecte. Noi de zeci de ani vad ca ne invartim in aceeasi oala : ce asupriti suntem noi, minoritati, vrajitoare, vampiri, sorbitul ciorbei, etc. Altceva nu stim. Si sa nu rada lumea de noi ? Pai….poate ca au si motive….

  27. ted Reply

    @alin
    Pai la oscarurile de anul asta majoritatea filmelor sunt despre cat de greu e sa fii american/minoritar american.
    Iar cu rasul de noi…io vad ca strainilor le plac filmele astea romanesti cu ciorba. Numai romanii crescuti cu putina cultura si manelizati fara sa-si dea seama stramba din nas si nu le inteleg.
    Acuma n-o fi Usturoi film de Cannes, da’ daca si filme jenante (cringeworthy) cu smiley au avut loc la gopo, avea loc si usturoi. Inclusiv pt faptul ca nu e din gashca bucuresti. Dar gashca bucuresti din pacate e si protectionista si prin premiile industriei cinematografice ROMANESTI ia in seama numai ce se invarte mai mult sau mai putin prin cercul lor stramt, provincial (da, sunt niste provinciali, pt ca nu-i intereseaza tara, ci doar coltisorul lor de tara).

  28. Groparu Nemernic Reply

    @ alin: cum să-ți zic… ce simte un regizor ca merită turnat, ca film, nu are absolut nimic de-a face cu nimic altceva. E opera lui, dacă vreun finanțator (privat sau public) crede că ideea lui merită pusă în valoare, apăi aia e! Ăi fi tu poate adeptul fardării imaginii (și așa blenoragice) a României, dar eu nu cred asta. Dimpotrivă, trebuie să nu pui frâu pe absolut nimic.
    Iar lumea râde de noi pentru că suntem niște căcănari. Iți arăt niște filme daneze sau norvegiene de zici că toți sunt o nație de dezaxați, ia zi tu, crezi ca oamenii își formează părerea despre o nație după filme? Nu, măi Alin. Decât dacă sunt cretini fără speranță.
    Și… în afară de Aferim, ce film cu romi s-a mai făcut în RO în ultimii 10-20 de ani? Sau cu vampiri?

Leave a Reply to ted Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *