Eu şi Mama Natură, numită pe nedrept Roxana Ionescu

(în primul rând, mulțumesc cât se poate de public prietenului meu cel mai bun Piticu, care m-a luat din Brașov și m-a dus înapoi ca un brother, și eu nici măcar nu m-am oferit să-i plătesc gazu’ la mașină, că eram prea cu mintea la cota 4000; deci mulțumesc și mă autobiciuiesc pe mine public)

Când scriu “Roxana Ionescu”, simt că sughită, la unison, peste 10 milioane de români (care se simt) singuri.

Ei bine: la SMS Snow Camp 2014, în iarnă, prietena mea cea mai bună Roxana Ionescu a sosit cu caravana Jack Daniels (ştiţi voi care Jack: “nu contează ce e sub bradul de Crăciun, ci cine e în jurul bradului, rupt de bat”) să facă nuş ce… îi zice “activare”, când un brend face un eveniment şi lumea le place (ca să vorbesc pe limba celor care sughiță când scriu Roxana Ionescu; na, să mai sughiţaţi o tură: Roxana Ionescu!!!).

IMG_1544
Roxana. Fucking. Ionescu.

Şi, la activarea asta, în iarnă s-or facut trei echipe de beutori care să pregătească un cocktail (hăhă, am scris “cock!”) pentru a câştiga premiul special al juriului format din nişte oameni şi – fireşte – prietena mea, Roxana Ionescu.

Mno; la SMS Camp, evenimentele astea sunt super disputate, adică lumea e pe flash, cheltuie energie, se strofoacă să câştige cu orice preţ; şi aşa am fost şi eu, mai ales că mă băteam cu vreo câţiva bloggeri cu ceva experienţă în domeniu, recte Mariciu şi Ivo, care şi-au luat numele de la însele ele şaormele cu nume omonim.

Mno.

Şi mi le-am ales în echipă pe alea două zgâtii de fete… se ştie ele care sunt, şi m-am dat bine pe lângă DJ-ul barman al lui Jack şi i-am zis de la obraz:
– Man, deci… ştii, zi şi tu la Groparu o reţetă de cocktail (hăhă, cock!) ca să ies la liman cu concursul ăsta şi să şi câştig!
– Ahaaaa… zice omul.

Se gândeşte preţ de o secundă.
– Păi… fă şi tu un Jack cu mentă şi gheaţă şi Cola! Baţi menta cu pistilul în pahar, pui gheaţa, o baţi şi pe aia ca-n Vaslui, pui whiskey şi Cola şi ta-daaa! Se numeşte…

Mi-o zis numele cocktailului, l-am uitat instant.

Mă pregătesc de jmen. Spălat pe mâini, respirat adânc, rugat zgâtiile să zâmbească ca la Gala Bute. Ding! Sună copoţelul.

Mă apuc. Una din asistente îmi înmânează frunza de mentă, alta gheaţa, pe ambele le dezmierd frumos (pe elemente, nu pe asistente), le bat cu pistilul, torn ghețuri peste mente, le zbicesc… torn licoarea, torn cola, pac! Mă, n-are gust rău.

De la capăt, acuma cu alte proporții la ingrediente: le frec, le bătucesc, le amestec… gust: ha! E din ce în mai bine.

Mai fac unul, dau și la audiență ca să îmi câștig suporteri, mai fac, mai dreg…
– A mai rămas 1 minut! se strigă.

Hahaaa, deja dominam întregul ciopor, eram relaxat… mai fac un ultim cocktail, ăla pe care trebuia să-l supun juriului – din care făcea parte și prietena mea Roxana Ionescu – și, după Ivo și Mariciu, îmi vine rândul să-mi prezint marfa:
– Dragi spectatori! încep eu, magistral și un pic bâlbâit ca întotdeauna. Aveți aici băutura perfectă pentru Crăciun: un cocktail pentru plaja din California, pentru că de Poiana Brașov și de Sinaia nu aveți bani, asta-i clar. Acest produs îmbină armonios… (și încep cu marketingul deșănțat).

Onor juriul se apropie, degustă… nici o reacție. Prietena mea Roxana Ionescu zice la microfon:
– Da’… nu se prea simte alcoolul în cocktailul tău!!!
– Cum adică?
– Păi… nu se simte!

Tac preț de o secundp, apoi o lovesc peste obraz:
-Da’ tu Roxana… da’ tu cât bei de obicei, de de nu-ți ajunge whiskey-ul din cocktailul ăsta?

Hahaaaa, ce i-am zis-o… nici nu m-am mirat că am câștigat locul 3/3, nici nu mai conta.

Apoi, ros totuși de curiozitate, gust și eu cocktailul pe care-l supusesem juriului. Îmi iau un pai, îl bag în licoare și sorb, precaut.

Apoi mai trag un gât.

Și încă unul.

Avusese dreptate prietena mea cea mai bună Roxana Ionescu: uitasem să pun whiskey.

7 lovituri, dă-i și tu!