Eu, când mă uit în buzunare, fluier

Mă duc la Iulius Mol să mai iau una-alta – cum ar fi o păreche de păpuci, să nu mă prindă iară luna iunie în bocanci. De ce dreq costă mai mult păpucii de prin mall-uri decât păpucii din târg? Ştie cineva? De  păpucii ăia cumpăraţi zic, nu de ăia furaţi.

Şi trece ilustra mea gropărime pe lângă cinema-ul multiplex din zonă. Şi zic: mă! oare aici se difuzează ultimul hype cinematografic al momentului? Şi mă duc la domnişoruca aia de la ghişeu.

– Săr’na, zic, nu la dumneavoastră rulează “Eu cand vreau să fluier, fluier?”
– Nu, zice domnişoruca. Nu la noi.

Lom o pauză, io nu vreau să mă car până nu aflu, ea nu are voie să-mi zică. Dar eu sunt mai căpos decât pietrile însele! Aşa că tac şi mă uit la ea întrebător şi zâmbăreţ, şi mă scarpin pe nas până îi cedează nervii capului.

Domnişoruca se uită primprejur, să nu o vază duşmanii.

La Polus, şopteşte, şi degrabă se îmbujorează de emoţie, toată-toată.
– Aha, zic. No,… mulţumesc, la veredere! şi purced în treaba mea.

În mall e ca şi în viaţă: unica menire a colegilor de muncă e aceea de a trage cu urechea, de a te săpa şi a te înjunghia pe la spate; şi de a-ţi distruge cu bocancul dantura cadavrului tău arzând pe care ţi-l îngroapă în pădure la miez de noapte, să nu te mai poată identifica nici mumă-ta, nici eprubeta care te-a născut. Şi aşa cum şade bine unei muieri care mai degrabă moare decât să se abţină, colega domnişorucii o auzit discuţia, “din greşeală”. Şi cu coada ochiului o văd cum se apleacă către domnişorucă, şi cu coada urechii o aud cum o-ntreabă şoptit:

– Tu,… care-i faza cu “Eu cand vreau să fluier, fluier” ăsta?

16 lovituri, dă-i și tu!