Etapele dezvoltarii unui copil

Gropărelu’ avea 2 ani. Personalitate cât cuprinde, crize, mofturi, fițe, dar mai ales crize. Turbate! Urla de tremurau termopanele, odată o plâns după maică-sa, care ieșise cu băieții la fotbal și apoi la bere, 3 ore pe ceas, cu țâpurituri și zbierete de balenă ucigașă în sezonul de desperechere.

În disperare de cauză, discut cu un coleg englez, care are acasă trei prunci:
– Bă, supusul reginei, îi zic, ia iesplică și tu de ce face al meu crizele astea! Că are de toate, tone de jucării, de jucat cu el ne jucăm cu el, e spălat, curat… cam multe fițe pentru 3 ani!
– A! zice. E etapa pe care psihologii o numesc the troubled twos. Copilul își dă seama că poate ține orice în mână, poate arunca pietre în apă, bea apă singur, deci poate face orice, și crede că e adult! Și atunci rearanjează raportul de forțe în casă. Dar trece, stai liniștit!

O mai trecut un an…
– Bă englezu’! Bă, e mai rău, e mai mare, plămâni mai zdraveni, amu sparge cristalele!
– A! zice. E etapa thrusting threes. Copilul vede că lumea e un loc imens, iar tu îi stai mereu în cale, să nu se lovească, să nu pățească ceva! Și atunci clar că face crize, ca să rearanjeze raportul de forțe în casă.

După alte 12 luni:
– Băăăă, ne ucide! Ne omoară…
– A! zice. Câți ani are acuma?
– 4 ani!
– Ahahaaaa…

Apăi deveni serios, cu ochi de reptilă:
– Vârsta asta este cea mai grea, de aia se și numește the fucking fours.
– Bă, da’ când se termină toate astea? Ce urmează după fucking fours?
– Ahaaa… păi ce să urmeze…

Și șuieră periculos:
– Fucking fives, fucking sixes, fucking sevens… Până la fucking eighteens!

Lumea mea s-a prăbușit.

Mno, nu știu voi, dar noi, azi, duminică, 27 septembrie, am trecut cu bine de fucking fours și am intrat în fucking fives. Și de-abia aștept să-mi facă probleme din alea babane, de adolescent, și să le rezolv cu el la un pescuit de carași! Da, de-abia aștept, Doamne-ajută, să-mi trăiască, La Mulți Ani, să trăiți și voi, numa’ bine.
Groparelu

20 lovituri, dă-i și tu!