Erectia de dimineaţă

Era dimineaţa pe la 6 când colegul Nârţoagă zis Pârţoagă fu trezit brutal de cel mai mic prunc al său, în etate de sub un an, care zbiera din pătuţ aşa cum numai pruncii mici pot zbiera, vă spun eu cum: uuuuaaaaaaaarghhhhhhhhhaaaaa uuuuuaaaa uuuuuaaaaaaa uuuuaaaaa uuuaaUUAAAAAAAAAAAA!!!! Se sparg termopane proiectate să reziste să reziste să reziste când urlă unul din ăsta, de-aia n-are rost să ţii cristale în casă sau beutură în sticle de sticlă.

– Te duci tu? îl întrebă nevastă-sa.
– Nu! Du-te tu! spuse el, somnoros.
– Facem sex în weekend, îi spuse nevastă-sa.
– Mă duc eu, zise colegul Nârţoagă zis Pârţoagă.

Se ridică, se duse clătinîndu-se de somn către pătuţul copilului. Care era în cealaltă cameră, lângă patul fetii ăleia mari de 3 anişori bătuţi pe muchie, sănătoşi să fie amândoi. Care era şi ea trezită de zbieret, şi aştepta să o bage cineva şi pe ea-n seamă!

Hai la tata, zise colegul Nârţoagă zis Pârţoagă ridicându-şi moştenitorul în braţe din pătuţ. Gata, voinicule, nu mai plânge! îi alină aleanul colegul Nârţoagă zis Pârţoagă. Hai! Că tre’ să fii bărbat! Adevăratele dureri apar de la pubertate încolo, când îţi crapă capu’ dimineaţa c-ai amestecat beuturile, şi tu tre’ să meri la muncă!

Cu asemenea vorbe se potolesc mulţi copii, vă spun io.

Aia mică nu putea sta nebăgată în seamă, şi ţuşti de la ea din pat, să fie şi ea părtaşă la ce se petrece. Şi dintr-o dată observă ceva la taică-su!

Aţi ghicit.

Dacă nu aţi ghicit, recitiţi titlul.

– Tati, ce ai acolo?
– Unde? Nimic!
– Acolo, la pantaloni! Ce ai?
– Ţi-am zis că nimic!!!
– Mamaaaa! se porni prunca să urle. Tati are buba!!!
– N-am, tu, nimic, treci în pătuţ şi fii cuminte!
– Mamaaa! Mamaaa! Mamaaa! Mamaaa!
– Ce-i, îngeraş? întreabă mama, venită şi ea în camera copiilor.
– Ui ce are tati! Ui! Buba! şi începe să încerce să pună mânuţa pe buba lu’ tata.
– Stai, tu, cuminte! Că-ţi rup urechile! zice tata, care avea mâinile ocupate cu ăla micu.
– Buba lu’ tati, uite, mama!

Colegul Nârţoagă zis Pârţoagă începu să danseze salsa cu pruncu-n braţe.

– Pleacă de aici! Meri la mamă-ta! Muiere!? Apără-mă!

Muierea râdea de se prăpădea.

– Ia-l pe ăsta micu din braţele mele, măcar!

N-aveai cu cine vorbi, nevasta se rostogolea pe jos.

– Nu-i funnyyyyyy, scrâşneşte colegul Nârţoagă zis Pârţoagă.

Se enervă la culme.

– Pentru asta, facem de două ori sex în weekend! Am zis!!!

38 lovituri, dă-i și tu!