Pentru că de ceva vreme capul meu arăta ca o domnişoară australiancă pe numele ei Merinos, m-am hotărât să mă duc la frizerie, mai ales că aşa mai şi economisesc nişte bani de şampon.

Înainte de a persista în această postare, trebuie să ştiţi că Groparu posedă un păr sârmos, ţepos şi încâlcit ca de negresă; şi o parte din acest păr se află pe însuşi capul său gropăresc. Când am părul mare, arăt ca Jackson 5: odată, nişte turişti japonezi m-au filmat şi au pus filmuleţul pe youtube cu numele “sasquatch de România”; filmuleţul a strâns aproape 90 de milioane de vizualizări înainte de a fi dat jos de guvernul american (care doreşte să păstreze secretul asupra acestei creaturi). Ca şi când asemănarea cu blana lui Bigfoot n-ar fi fost suficient, podoaba mea capilară mai şi desfată privitorul cu nişte nuanţe cu irizaţii destul de dubioase, zică că-i “subcoadă de păun”:

me

Aşadar, îmi duc culorile mele pastelate din coafură la o tanti frizeriţă. Trebuie să ştiţi că prefer frizeriţele, din cauză că atunci când eram copil aveam o doamnă tanti frizer care mă tot împungea cu piepţii în urechi atunci când mă tundea, fapt care mă umplea de o bucurie cum nu pot să vă descriu. Am încercat odată şi cu un nene frizer, dar să ştiţi că nu se prea compară senzaţiile; dimpotrivă.

Revenind, mi-am luat inima-n molari, am trecut pragul frizeriei şi mi-am ales-o pe cea mai unguroaică dintre doamnele în halat de dentist; pentru că de când am crescut mare s-a cam terminat cu frecatul de sâni pe chelie, mi-a rămas speranţa sinceră că măcar voi beneficia de o tunsoare cinstită. În acest scop, m-am instalat comod în scaunul frizeresc şi, înainte de a fi strangulat fără speranţă cu cearşaful ăla, am apucat să declar:
– Sărumâna, scurt, vă rog, cam 1 cm, că vreau să economisesc nişte bani de şampon.
– Sigur, zice doamna unguroaică.

Îmi pune ştreangul ca la ăia care se asfixiază în scopuri erotice, scoate Braunul cel clănţănitor şi-ncepe să cosească prin claia mea tropicală. La un moment dat, nu se mai poate abţine şi exclamă:
– Aveţi un păr foarte interesant.
– Da? zic eu, prefăcîndu-mă, cu mare artă, surprins.
– Da. Nu am mai văzut aşa ceva, zice ea.
– Ştiţi, este un păr special pe un cap cu nevoi speciale.
Iaca, altă “glumă de nerâs” marca Groparu.
– Deci eu văd aici patru nuanţe la dvs. în păr! se apucă tanti să despice firu-n patru.
– 4? Nu tri? (nutrii, patru! poate ştiţi bancu’, pe mine tot timpu’ mă distrează).
– 4, zice ea. Păi aveţi aşa: şaten…
– Asta se datorează ascendenţei mele dacice, zic. Dacii şi latinii aveau părul şaten, întrebaţi-l şi pe Suetoniu sau pe Macrobivs.
– ..roşcat…
– Asta din cauză că să n-aveţi încredere în mine; oamenii roşcaţi sunt periculoşi, cruzi, perfizi şi votează mereu cu schimbarea.
– …blond…
– Aici trebuie să vă mărturisesc că nu sunt mereu cel mai inteligent.
– …şi cărunt.
– Aoleo, zic. Am şi cărunt?
– Da, zice doamna.

Apoi face o pauză, timp în care ea se joacă cu foarfecele, eu mă întreb cum pot justifica ninsoarea din plete; că doară nu sunt chiar aşa bătrân, încă mă ţin bine! Ieri am urcat scările până la etajul I fără să gâfâi şi fără să fac pauză.
– Sunteţi însurat, aşa-i? mă întreabă doamna.
– Da, zic. Foarte însurat.
– Apăi de-aia, zice ea.

 

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. Cristi Reply

    Si io ii tot spun nevesti-mii ca de la ea mi se trag firele albe din freza dar ea nu si nu, ca cica de la varsta. 😥

  2. Gigi Reply

    🙂 oare si doamna cea mai unguroaica in halat de dentist era ….insurata , de stia asa de bine ce si cum ?

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ Un Neuron: ci fa, mo, faci reclama la Skittles sau la curcubee?
    @ Cristi: iti spun eu, de la vârsta ei ţi se trage.
    @ cristiTimisoara: deci… se aude acolo, jos??? Da???
    @ Gigi: nu m-am uitat sa vad de verigheta, ca eram constant preocupat să mă feresc dacă se gândeşte să mă împungă…

  4. mixy Reply

    Până acum credeam că vă părăsește podoaba capilară și de-aia vă tundeți scurt, nu mă gândeam că-i de la încărunțeală…

  5. alin Reply

    Eu nu-s insurat, dar tot am ceva albeata… Eh, stresul din Romania e de vina.. 🙂

  6. alin Reply

    Eu nu-s insurat, dar tot am ceva albeata… Eh, stresul din Romania e de vina.. 🙂

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *