Dimineţi cu ferestre deschise

– Scoală, mă! Scoală! E târziu!

Deschid ochii şi văd o ceaţă roz. Apoi îmi dau seama că nu e ceaţă, ci că n-am reuşit să deschid ochii.

Mai încerc o tură. Ridic cu greu pleoapele lipite ca la pisoiaşi; printre ele se întrevede, semeţ, o rază de lumină ca un reflector de aeroport.

– Ce Dumnezău îmi bagi lanterna în ochi, tu nievastă? Ne atacă americanii? Semnalizezi vreun portavion? Ce mă zgâlţâi aşa, vrei să faci tsunami în Indonezia?
– Apăi numa’ aşa te mai pot trezi! Că ţi-am zis să nu mai stai nopţile şi să nu mai…

…şi urmează o prelegere de 34 de secunde cu ceva ordin pe care mi-l dăduse ea ca să duc o viaţă sănătoasă şi să mă odihnesc mai mult; timp suficient pentru ca să-mi îmi lipesc ochii la loc şi să mai visez un pic la crapu’ de 14 kile pe care-l prindeam în Deltă, la Ciurila sau chiar în Carrefour. Dădeam la bob de conservă, fără arome.

– Trebuie să te faci gata în exact 7 minute!
– Aoleo, aşa puţin timp avem?
– Dară!
– Păi şi cearta de dimineaţă? Cu aia ce facem?
– Nu avem vreme şi de ea! Aşa că te rog eu ceartă-te tu singur în dimineaţa asta!

4 lovituri, dă-i și tu!