Despre plăceri

Îmi place la nebunie să mănânc. Îmi place să bag în gură până nu mai am aer, îmi place să mă înec cu lapte cald, să simt că mă pişcă ceapa de limbă până îmi dau lacrimile. Îmi place zacusca. Şi prazul umplut. Sarmalele. Usturoiul!

Îmi place socata de sunt în stare să fac genocid pentru ea.

Îmi place să mă zgâmâi în nas la situaţii oficiale – nunţi, conferinţe, şedinţe, întâlniri cu părinţii ei. O fac pe furiş, fincă ştiu că nu e voie şi nu e frumos, şi când reuşesc mă cuprinde o fericire umedă.

Alergatul prin parc. Aiaiai!

Îmi place să fac fapte bune, gen să dau cu buzduganul ca să curăţ buda după colegul de dinainte (e drept că după aceea revin la birou şi îi spun în gura mare să-şi şteargă maroul de pe porţălan data viitoare). Şi că tot veni vorba, îmi place de şi crăp să fac mişto de oameni. De cei cu ego supradimensionat sau de cei nesiguri pe ei. Şi mai şi râd ca prostul la bancurile mele!

Îmi place să fac sexuleţ cu o femeie, dar nu doresc să intru în detalii. Da’-mi place la nebunie. Pfuaaaay, ce poa’ să-mi placă! La duş, pe canapele, pe podea, pe birou, în natură, în maşină, pe pernă, în picioare, pe scaun sau fotoliu, în orice-mprejurare, la munte sau la mare. Şi la şes. Zi sau noapte, soare sau ninsoare.

Îmi place să mă uit la documentare. Îmi place să cert oamenii în numele unui bun simţ care mie-mi lipseşte cu desăvârşire. Îmi plac bancurile, să dansez cu femei, să zic istorii, să beau bere, să mă strâmb la oameni perplecşi prin trolee, să vorbesc cu oameni de la ţară, să le aud poveştile, să beau o palincă cu ei, să vorbim de tradiţii, de politică. Îmi place să mă întind în pat dimineaţa, să mă scarpin pe spate, să înot, îmi place istoria, să-i ameninţ pe toţi că votez cu Remus Cernea, să ascult The Stones si Stratan şi să fluier Doro Pesch.

Dar cel mai mult şi mai mult şi mai mult pe lumea asta îmi place să mă piş la duş.