Despre “Minte-ma frumos in Centrul Vechi”

Cred că nici dac-aș fi stat 4 luni pe o insulă pustie cu un caiet studențesc și un creion în mână nu aș fi putut face un titlu hipsteresc de film dintr-un vers de Paraziții!

Ca să fiu sincer de la început: sunt extrem, extrem de invidios pe regizorul Iura Luncașu pentru că a făcut rost de atâția bani pentru a-și face și a-și promova filmul. Sunt extrem de invidios și-l felicit pentru asta, tot respectul. Noi am fi putut face un film numai din banii pe care “Minte-ma frumos în Centrul Vechi” i-a cheltuit pe reclamă, dar asta nu arată, de fapt, decât cât de zgârciți suntem noi. Sincer, mă bucur pentru ei că eu reușit să fie peste tot în perioada de promo.

De ce s-ar fi năpustit, însă, cu toate motoarele turate ca să facă un asemenea film cu tot bănetul ăsta îmi pare, însă, un mare mister.

”Minte-mă frumos în Centrul Vechi” se vrea o comedie. Filmul reușește să conțină câteva replici inteligente, care mi-au ridicat de câteva ori sprâncenele, dar din cauza vârstei nu am reținut nici una; dar, să-mi fie cu iertare, n-am prea râs. Deci la factorul comic filmul nu m-a prea convins (dar mie nu-mi mai place nici un film în ultima perioadă, sper să fie numai o fază prin care trec).

Are, însă, niște actori frumoși. Și unii chiar talentați.

Dar mai avem așa:
– personajul negativ (”Ardeleanul”) are aceeași legătură cu Transilvania pe cât am eu cu un pescar din Tuzla. Pe bune, deloc accent, deloc vână, deloc nimic. Cum, mă, personaj ardelean (înțeleg, sofisticat omul), dar fără pălincă? Fie și numai de dragul clișeului, no.
– cămătarii din film care-l caută pe personajul principal arată de zici că eu i-aș bate cu mâna stângă în timp ce abia reușesc să mă apăr de nevastă-mea cu cealaltă.
– dramele personajelor sunt mai degrabă dramolete de cartier. Parcă prea multe încârligături și nu este suficient timp ca să se contureze toate în mod convingător.
– personaje ale căror nume tind să cred că au fost alese de o femeie. Serios, ce scenarist își denumește personajul Alecu? Ăsta pare mai degrabă nume oftat în pernă noaptea de domnișoară neîmplinită în dragoste care-și dorește un ficior înalt, frumos și posedat byronian de o pasiune răvășitoare, dar nobilă (să fii cartofor este, totuși, un viciu infinit mai select decât să suferi de mațe încurcate, totuși).
– de o stângăcie aparte mi s-a părut scena în care critica/bloggerița sexagenară de film este arestată de Emilian Oprea, personajul principal din De ce eu. Adică ”asta cred eu despre voi, criticilor pișcotari!”
– apare și Virgil Ianțu în film. Pesemne o fi prieten cu careva dintre ei, pentru că apare fix numai cât să apară și pe afiș.
– apare și cel mai trist primar al Bucureștiului. Da, Viorel Lis. Da, la păcănele. Da, știam asta, și totuși m-am dus să văd filmul. Da, sunt masochist.
– apare și un ginecolog care o face pe femeia care-și dorește un avort să se simtă vinovată și îi dă peste nas. Hmmm, oare ce tânăr ginecolog de secol XX face asta?

Ce mi-a plăcut:
– mi-a plăcut la nebunie felul în care este conturat genericul. M-am temut de film când am văzut asta! Din păcate, apare de câteva ori în film, și gata. Păi eu mi-aș fi făcut tot filmul pe baza trucajului! (ca să știți și voi, numele actorilor apar ca lampioane luminate care se plimbă printr-un Centru Vechi filmat din dronă)
– cam lung filmul (116 minute!), dar totuși te cam poartă. Adică vezi mai mult decât eternele 3 interioare din filmele românești.
– v-am zis de cele câteva replici care mi-au plăcut. Dar pe care nu le-am ținut minte. Ei, tocmai v-am zis din nou despre ele.

Concluzie: per total, o producție de genul Media Pro. Înțelegeți ce vreți de aici!

13 lovituri, dă-i și tu!