Despre furia vişinie

În primii mei 1000 km cu ea am reuşit următoarele isprăvi:

– rămas de două ori în pana prostului, înfruntat priviri încruntate de la MOL că de ce înfig benzină în sticlă de apă Dorna, răspuns că-s şi începător, şi şi prost, şi sunt exonerat;
– băgat benzină de care nu trebe în rezervor;
– omorât bateria, schimbat bateria;
– stricat încuietoarea, schimbat încuietoarea;
– stricat ştergătoarele, condus pe ploaie fără ştergătoare, evitat accident, sughiţat mama mea, dar şi a lor, schimbat siguranţa, reparat ştergătoarele;
– condus cu frâna de mână trasă şi şocul pornit zeci de kilometri;
– rămas în pană în giratoriu în Mărăşti, împins maşina până în benzinărie, de m-or claxonat ceilalţi participanţi la trafic că şi amu îmi fac urechile iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii;
– loat la ocazie una bucată unguroaică pe nume Erzsebet – ce nume simplu! – de la Mediaş la Cluj, punctat drumul cu replici memorabile gen “eşti unguroaică? no, azi la unguroici nu lom bani pe ocazie, ca e oferta specială, şi unguroicile place la mine!”, “pfuaaaai, ce bună o fost pălinca aia de azi-dimineaţă!”, “te rog frumos să mă ierţi că nu pot pune manele, da’ mi-i stricat casetofonu!” şi “te rog frumos să mă trezeşti când ajungem la Cluj!”; başca, fincă nu mere casetofonu, am delectat-o cu pesa mea şi a Crivăţului, pe care o am pe telefon, ca orice manelar pe care se respectă. I-am mai zis şi că dacă se strică maşina e din cauza ei, şi o dau în judecată; şi dacă fac accident o las la şoferu ălalalt ca sclavă sexoală ca despăgubiri; şi dupa aia ă să o chem să jure strâmb, cu mâna pe Biblie, împotriva departelui eu, că eu devenisem aproapele ei. Şi că să-mi zică cu ce maşină cu numere de Covasna care vine din faţă vrea ea să mă joc chicken.

La final i-am cerut prietenia, da’ o zis că nu mai are, că e închis la pită.

E, mai exagerez şi eu.

22 lovituri, dă-i și tu!