Despre femeia prizoniera din mine

La mine in corp zace prizoniera o femeie.

Femeia aceasta are nevoie de tandrete, de atentie, si de ajutor – pentru ca se zbate, sireaca, sa iasa la lumina. Ea este responsabila de latura mea mai sensibila – cum este cea lirica, care m-a ajutat sa descriu in coloraturi Rembrandtiene si Van Goghoase simfonia ciorbei de peste inghiţită ghiogâlţ ghiogâlţ când fusasem in Deltă. Uneori, această femeie prizniera in mine ma indeamna sa dau cu aspiratorul, sa imi cumpar hartie igienica verde ca sa se asorteze cu gresia si faianţa de la mine din baie, şi să mananc dietetic: iaurt si sana (medicamente esentiale ca sa astup stomacul indopat cu bere, inca furios dupa noaptea de ieri).

Femeia aceasta care ea, insasi, zace in mine, simte uneori nevoia de iubire; si atunci isi ia cat poate duce. Alteori este de o blandete iesita din comun, pentru ca ulterior sa rabufneasca urland la oricine i se pare ei ca i-a gresit. Prefera sa stea indelung in cadă, si uneori ar prefera sa mearga impreuna cu inca doua-trei gajici la baie – desi arareori ii iese figura. Se uita indelung la alte gajici, incercand sa descopere acel je ne sais quoi; alteori adulmeca cu nesaţ izul de gajica lasat de cate o reprezentanta a sexului frumos in urma ei, si recită în gând Minulescu si al lui voila pourquoi j’aimais Rosine (care cica, de fapt, era a lu’ Guerlain).

Femeia aceasta, dragii mei cititori, este o lezbianca fara speranta, si ma indeamna sa vreau sa dansez cu fiecare fomeie pe care o vede pe strada; si ma mai indeamna sa le fac si alte chestii specifice lesbiencelor, si uneori, mie, chestiile alea chiar imi ies!

16 lovituri, dă-i și tu!