Despre cum îşi educă românii copiii

Crăciun – deci colindat.

Io colind de vreo 16 ani cu aceeaşi gaşcă; şi anu’ ăsta un cuplu din gajcă or vinit în premieră cu pruncu’ lor de vreo 6 anişori la colindat.

Io cânt la chitară, da’ mai rar, fincă nu primesc bani pentru asta, numa’ oua-n cap sa ma potolesc; da’ la colindat iau şi chitara, că dacă le colindăm fain la oameni ne dau vinu’ ăl mai bun.

Ăla micu, când o văzut chitara, s-o gândit că io-s Iisus Hristos Pavarotti, din moment ce ştiu gâdila clitorisu’ zongorei. Aşa că de la început s-o plantat pe lângă mine, şi când o prins momentu’ potrivit, zdrang! o dat şi el în corzi ca să facă muzică.

Pentru asta o primit o urecheală zdravănă de la ta-su.

La prima famelie, s-o înghesuit ca să steie lângă chitară, şi o mai pus mânurile pe ea o dată; io-l încurajez – ca să-nveţe copilu, să nu fie tăntălău ca cum era Groparu, da’ ta-su il scutură de-o areapă, îl pune în partea opusă a camerei, şi-l potoleşte.

La ieşire, zice “Mă laşi să te ţin de mână?” “Clar!”, zic io, că mie-mi plac copkiii. Vine ta-su: “Stai cuminte! Lasă-l pe Groparu în pace!” – şi mi-l smuceşte, şi o ia înainte.

La următoarea casă, ăsta micu’ zice “Tati, pot sta lângă Groparu?” “Nu! Că-l deranjezi.” “Groparu, te deranjez?” “Nu, mă bărbate, cum să mă deranjezi!” “Tati, nu-l deranjez pe Groparu, pot să stau lângă el?” “Am zis NU!”

La ieşire: “Dacă mă lasă tata, mă laşi să-ţi duc chitara?” “Sigur!” zic io. “Tati, mă lasă Groparu, pot să-i duc chitara?” “Nu! Că i-o strici.” “Groparu, dacă-ţi duc chitara, ţi-o stric?” “Păi… dac-aşa zice tati…”

La ultima casă, pe la 5 dimineaţa: “Gropare, cânţi şi cu mine ceva? Numa’ noi doi?” “Nu cântă cu tine! Că tu tre’ să cânţi Colindiţa cu mine!” zice tati.

Asemenea copii vor ajunge părinţi de copii mai încolo.

24 lovituri, dă-i și tu!