Despre burlacie

Burlacia este cea mai dulce si memorabila etapa din viatza unui mascul (cu exceptia momentelor cand ti-i asa de lehamite de atata fericire ca ai fi in stare chiar sa iesi la o bere cu Oedip): nu ti se mai interzice sa bei joi seara cu prekinii (la fel luni, marti, miercuri, si in weekend), ba mai mult, faci şi pe filozofu’ şi iti permiti sa râzi de însuraţii ăia laşi care se cară acasă dupa a patra bere (“bueeey, moluscă, n-ai pic de coloană deasupra curului, o laşi pe nevasta-ta să te ţină supt şlap!); descoperi că ai şi electrocasnice cu care nu ai facut pana acum cunostinta prin apartament – gen aragaz, maşină de spălat, chiar placa aia video nouă pe care nu ai apucat să ţi-o instalezi; şi înveţi, încetul cu încetul, că muntele ăla de doze de bere si conserve goale de Scandia şi de fasole cu carnacior trebuie aruncat odată şi odată, alfel într-o bună zi pur şi simplu va prinde viaţă şi te va sugruma în somn.

Continui să îţi aprofundezi cocoaşa şi să-ţi lăţeşti fundul la calculator redevenind Solmyr din Heroes V, sau niegru’ ăla muşchiulos care omoară mexicani şi portoricani în GTA 3 – San Andreas, sau primul marine desfăşurat in Bagdad, în Call of Duty nu-mai-ştiu-care. Revezi filmele alea horror şi caşti plictisit când tot felu’ de piţi americance proaste, în maiouaşe fosforescente, îs omorâte cu drujba prin Texas, şi poţi în sfarşit să demolezi din start documentare gen “Top ten battle tanks” de pe Descopery, fincă nu poţi în ruptul capului să fii de acord că al zecelea cel mai bun tanc din lume o fost Shermanu’ – un tanc din care Tigerele germane îşi făceau insectare, când erau în clasa grupa mare pregătitoare la grădiniţa de tancuri. Patul e tot al tău, şi te întinzi pe el ca un Iisus, numa’ că crăcănat ca Van Damme când făcea şpagatu’ pe scaune, da’ încerci să îţi ţii nasul cât mai departe de lenjeria aia de pat care trebuia schimbată de anul trecut.

Te înveţi, în cele din urmă, că poţi trăi şi fără mâncăruri franţuzeşti sofisticate, care îţi dezvăluie conopida în moduri şi gusturi pe care nu le credeai posibile; îţi faci un ideal culinar din sanvişurile de la Speed; iar păpărada mâncată de trei ori pe zi cu ceapa îţi devine practic un alter ego, un frate geamăn pierdut – şi iată! regăsit.

Dar pentru că nu sunt genul de om care cedează din prima în faţa greutăţilor, şi care nu acceptă în ruptul capului să se lase copleşit de soarta potrivnică, azi m-am hotărât să fac ceva legat de destinul meu. Şi m-am hotarât să încep cu chiuveta plină de zigguratu’ ăla de vase murdare, pe care mâncarea uscată reinventează conceptul de ciment roman, si mai ales cu farfuriile elea jegoase de pe care, daca ai fi biograful Groparelui, ai putea trasa intregul meu istoric alimentar de anul acesta.

Asa ca azi mi-am cumpărat un serviciu nou de 12 farfurii adanci si 12 farfurii plate, care ar trebui să mă ajute să scap teafăr de lunile februarie si martie.

29 lovituri, dă-i și tu!