img_2247
– Bună ziua!

Nu toți oamenii pe care-i vezi în Deltă sunt amabili. Majoritatea localnicilor sunt oameni simpli, care trebuie îmbiați cu pălincă ca să te trateze ca pe o ființă umană, altfel vorbesc cu tine numai prin interjecții. Viniturile au aproape toți câte ceva învârteală, așa că se sfiesc să-și facă prieteni; și mulți nici măcar nu răspund la salut. Iar noi știm că, atunci când cineva oprește barca și se gudură pe lângă tine, are ceva interes abject.
– Bună ziua.
– Merge, merge?
– Apăi abia ieri am venit.
– Și ați luat ceva?
– Doi somni la lingură, de 4 și 3 kile, se înfoaie orezu’ în nașu’ Greuceanu ca-n pilaf.
– Și auzi… nu-i vindeți?
– Domnuc… apăi n-am venit 500 de kilometri, am dat și o grămadă de bani, ca să m-apuc de vândut pește la 6 lei kilu’, zice nașu’.
– Păcat! zice barcagiul. Ați face bani frumoși!

Și nu am aflat până nu am ajuns în Tulcea și am văzut că, în afară de carași și de pește congelat, pescăriile erau goale: era dezastru. În miezul Deltei, din cauza temperaturilor mari, peștele nu mai mânca deloc; mai mult, devenise așa de rar, că pensiunile cumpărau pește de crescătorie ca să servească turiștii. Deci cum e asta, mergi în patria peștelui și halești fileuri de crap unguresc de la Selgros?

img_2369

Așa că ne-am dat seama de ce, în 6 zile din 7, nu s-a luat nici un crap, numai niște știuci și încă un somn la lingură. Și ce n-am încercat! Momit, incantații, arome, rugi, bețișoare parfumate budiste, ce mai, dacă aveam cu noi o virgină, am fi sacrificat-o și pe aia; dar Poseidonul apelor dulci era plecat în concediu în Paralia Katerini, pesemne, căci lansetele noastre au făcut păianjeni.

În rest… natura, ca de obicei, incredibilă.

img_2389

Am prins furtună pe mare (marea era la 300 m, auzeam valurile, dar nu se putea vedea nimic din cauza trestiilor de 6 metri înălțime), fratele meu, deci mănunchi de fulgere! La vreo 30 km, bubuia cerul ca o nevastă fericită că are motiv de ceartă. Apoi au fost vreo 3 zile de cod galben de vânt – am prins niște talazuri pe lacul Roșuleț că m-așteptam s-o văd pe Venus ieșind dintre spume. Soare de te arde de rupe; apusuri incredibile.

img_2296

Șerpi: făceam baia zilnică și, dintr-o dată, dintre picioarele lu’ hinu’, apare din apă un șerpe cu un pește în gură! Noi înmărmurim, șerpele se uită la noi… apoi se bagă înapoi în apă și reapare la 5 metri, tot cu peștele în gură. Prânzul e prânz, da?

Într-o dimineață, Groparu se distra la caras, îmbrăcat numai într-un slip, când ce-mi simte el pe piciorușul său gingaș? Exact, un șerpișor care s-a șerpuit pe acolo, în drumul către baltă.

img_2236

Păsări: cormorani, pelicani, chire de baltă, diferite rase de egrete… la un moment dat, observ că un caras obez din juvelnic se cam împuțise, așa că-l iau și-l arunc în mijlocul bălții. În 3 secunde, deși nu era nici o pasăre pe cer, deja era călare pe el un pescăruș! Dar carasul era prea baban; și pescărușul începe să se chinuie să-l înghită, deși era evident că-ți trebuie o dentiție de șarpe boa matur. Și să vedeți ce caraghios era el, cum se împingea cu labele să-nghită balena, și nu putea, și se oftica, și stătea cu fundu-n aer, ca blonda lu’ Bote, dar infinit mai grațios!

Cum m-am întâlnit cu Satana: într-o noapte, aud cum bățul meu cel mai îndepărtat, lăsat la somn de cu seară, are activitate. Mă iau și plec, agale, să investighez. Ridic privirea pe cer și văd o perseidă: jjjjjvung! S-a dus. Mi-am pus repede o dorință: să prind un somn uriaș! Care să mă pună definitiv în Pantheonul marilor pescari dunăreni! Și-n secunda doi apoi aud cum bipăie și mai tare avertizorul, BIIIP BIIIP BIIIP făcea în liniștea Deltei! Mă apropii în fugă, cu o lanternă chioară de tăt… și aud ceva masiv, uriaș, negru, cum calcă greu în stuf.

Mă chiorăsc la arătare: nu puteau fi decât 1. un mistreț; 2. un braconier sau 3. Satana.
– Prrrrjghioeerrrrrnaaaaa! strig, sperând să fie mistreț.

Arătarea calcă și mai tare, și mai greu, și mai negru în stuf. Rupea stuful ca un utilaj industrial!
– No, da’ bună seara, ce mai faceți! salut braconierul.

Nimic.
– Bă, care p… mea ești acolo… (o dau eu, cu un nod în gât cât pumnul, căutând o armă albă cu care să-mi apăr părțile moi).

Și-n secunda aia țâșnește din stuf, pe lângă mine, o vacă neagră cât un dinozaur, speriată de accentul de ardelean și de lumina chioară, în bipăiturile avetizorului, că-mi agățase și firul… io o rup la fugă mai abitir ca Nic-al lui Ștefan al Petrii după episodul cu cireșele, Înger îngerașul meu, carele ești în ceruri, veeeeșnica pooomeeeeniiiiireeeee…!
– Gropare, ce pana mea e acolo? Ai luat ceva? strigă ai mei.
– E! Nimic, era un corcoduș de baltă, alarmă falsă, zic, și m-am așezat cuminte și speriat lângă ai mei și nu m-am mai despărțit de ei nici când am mers la culcare în gașcă, ca pițipoancele la toaletă, și i-am mai și rugat să mă țină de mânuță până adorm, că dacă nu îmi dau lacrimile.

No…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Groparu Reply

    @ Greuceanu: am crezut că prima săptămână e cea mai grea.
    Greșit! Toate săptămânile sunt cele mai grele.
    PS: Și tu nu te smiorcăi, că meri înapoi într-o lună, și iar mă suni de pe barcă, să mă oftic!

  2. Mona Reply

    Am crezut ca batul tau personal avea activitate si ai iesit sa te racoresti :)) Lesin. Tantari nu fusera?

  3. zerocratu Reply

    Tare scurta e lista ta de posibilitati daca Satan e pe locul 3 :))
    Ca mi-am adus aminte. Candva eram cu cortu undeva suuus la Curmatura(da da, aia) si colegii de cort noaptea pe la 2 se jura ca au auzit un urs pe la marginea vetrei insa io ma incapatanez sa cred ca era o broasca mega mare si ragusita. Cam mare drumul de la urs da broasca da imi place cu cortul si mi frica de ursi.

Leave a Reply to Greuceanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *