Delta Dunarii 2013, partea I: lungul drum al ardelenilor până pe baltă

În România secolulului 21, era o vreme când mai ușor ajungeai din Cluj în Miami, Florida decât în Sulina. Ţin minte vremurile alea de parcă era vara lui 2013.

Așadar: joi, 22 august, o zbughesc ca sâmburele din prună din corporație direct către Sibiu; trec cu autocarul taman pe lângă priveghiul lu’ Mărie (Măria Sa king Cioabă) in Sibiu… şi la 3 dimineața mă reunesc cu naşu’ Greuceanu şi cu hinu’ și purcedem către dincolo de munți, uşori ca nişte fulgi de serafimi; ba poate chiar de heruvimi.

Trebuie să ştiţi o chestie: în Tulcea, totul este făcut să te jecmănească şi să îţi dea şi cu rahat pe faţă în timp ce-ţi ia banii. De la magazinul de momeli care îţi ia un portofel de bani pe râmele negre care mor în 24 h (aşa cum am păţit noi acum 3 ani) la ţiganul de parcare care “ţi-a găsit el un loc bun, are el grijă!” sau îţi smulge din mână bagajele să te ajute să le cari, apoi chirăie că de ce nu-i dai 10 lei pentru un drum de 20 m cu rucsacul în spate, la alţi ţigani, colegi cu primii, care îţi cer răstit ţigară după ţigară, la barcagiii care încearcă să te agaţe pentru numai 200-300 de euro drumul, la matelotul care vine şi-ţi cere de la obraz încă 10 lei pentru că ai prea multe bagaje fără să-ţi mai dea chitanţă (în faţa ta, un băştinaş din Crişan îşi admiră liniştit cele 5 frigidere de la bord)…
frigider
…la cozile de turişti stresaţi care se înghesuie ca vitele – totul e croit să te scoată din pepeni chiar dacă te numeşti părintele Arsenie Boca.
– Ce vrea băieţii? O barcă, o excursie?
– Mersi, zicem noi.
– O puicuţă…? forţează nota barcagiul.
– Avem fiecare găina noastră, i-o retezăm din scurt.

Mai trebuie știut că noi, când merem în Deltă, avem cu noi un coşuleţ foarte gay cu șnițele și ghiftele. Coşul este foarte gay pentru că mama Greuceanului încearcă să ne facă să mâncăm pe drum, nu să urcăm cu merindele la bordul vaporului şi să ne facem de râs. Din nefericire pentru noi, tura asta nu am apucat să mâncăm defel pe drum, aşa că după ce ne-am cărat o jumate de tonă de bagaje la bordul Pasagerului (nava “Moldova”)…
Moldova 1

Moldova 2
…peste cele 55 de kile de vin regulamentare trona coşul lu’ Scufița Verde, gay ca la parada aia gay din Amsterdam. Coş din care am apucat să halim fix câte un şniţel şi trei chiftele cât oul de porumboi pentru că, pe o căldură de 32 de grade, era mai uşor de mestecat bere (pâinea era opţională).

Noi, ardelenii, suntem foarte eficienţi la descărcat, după cum urmează:
– la 9:30 dimineața ajungem în Tulcea, unde începem să căutăm loc de parcare
– la 10:30 parcăm şi începem să croim un plan de descărcare. Bem prima bere
– la 11:30 începem descărcarea. Berea curge uşurel pe o căldură descrisă de Dante în al şaselea cerc al infernului
– la 12:30 facem o mică pauză. De bere
– la 13:30 aproape că pierdem vaporul. Alergăm după el cu berile în brațe, moment pe care îl și sărbătorim cu bere cum se cuvine.

La bord, fireşte, dă-i cu bere. Ştiţi ce este de mirare? După vreo 4 ore de beut bere, abia dacă am mers la WC o singură dată (acest aspect va fi important la finalul acestei postări). E ceva-n aerul ăla, vă zic io, ceva capcană ghe argheleni! Singura chestie pe care ne-am permis-o – să mai gâdilăm pe cate un cetăţean la picioruşe.
picioare

Peisajul sulinean este bun de pus pe rană.
Sulina

O infinitate de timp şi de beri mai târziu acostăm în Sulina noastră dragă, unde descărcăm totul ca felahii în barca lui Gigi de la Casa Sibiană, ne pupăm între noi de bucurie, facem plinul la barcă, ne luăm câte o ultimă bere rece de persoană şi ţâşnim către braţul Musura!

Locul unde am mers şi anul ăsta se află exact pe graniţa cu marea şi flămânda noastră vecină din nord – Ucraina cernobâliană. Drept urmare, a trebuit să dăm cu subsemnatul la postul de poliţie de frontieră românesc. Să vă zugrăvesc un pic peisajul: deci avem o barcă mare-mare cu cinci oameni năuci la cap după o noapte de condus, mâncaţi ca-n vreme de război şi băuţi cu vreo 6 beri de om, chiauni de cap în căldurile alea nepământene şi la capătul nervilor; plus un băiat de la pensiune, pe numele lui Daşu’, uşor stresat că trebuie să ajungă pe loc cu 5 nebuni, înainte să dea năvala hoardele barbare de ţânţari, şi un vameş de la Poliţia de Frontieră care tocmai se pusese liniştit la Suleyman Magnificul, dar care-şi lăsase culcuşul să ne verifice pe noi, c-aşa-i în Schengen. Omul în uniformă ne ia buletinele, permisele de pescuit pe frontieră, chitanţa de intrare în biosferă, factura chitanţei de taxă de timbru de intrare în pescuitul biosferei…
– Actele bărcii? cere el.

În momentul ăla, lu’ Neghiniţă i s-o scurtcircuitat unicul neuron şi i-o plecat pe baltă în jos.
– Asta nu e barca aia furată? întreabă el nonşalant, mustăcind un surâs giocondesc.
– CE BARCĂ FURATĂ???? se oţărăşte privitorul la Suleyman.

Am crezut că îl ucidem pe Neghiniţă acolo, pe baltă, fără regrete. Am vrut să începem să-l tăiem cu unghera de la ureche în jos şi să-l facem Gheorghe Doja şi crăişorul Horea, şi apoi să-i lipim bucăţelele la loc şi să-l facem Constantin Brâncoveanu; apoi să-l fierbem la brichetă. Cum, mă, să zici asemenea glumă de balegă?
– E OK, o glumit! ne scoatem noi, cu inima cât un purece.

Vameşul ne-a tras o privire adâncă şi ne-o văzut cu cine are de-a face; şi ne-o trimes în treaba noastră şi s-o reîntors la telenovelă, cumsecade om!

Acum, v-aş ruga să reveniţi un pic la partea aia cu “După vreo 4 ore de beut bere, abia dacă am mers la WC o singură dată”. Pentru că, dacă se cerea să fac ceva, apăi acuma era momentul. Toate zămurile din corp, după emoţia de la vamă, se porniră, voiniceşte, să-şi croiască drum către Deltă, că erau curioase de cum e afară.
– Daşule! Opreşte barca, să fac un şuşu.
– Nu opri! Că vin ţânţarii!!!! sar colegii.
– Daşule, io fac în barcă pe ăştia dacă nu opreşti.
– Nu se poate! ăştia o ţin pe a lor.
– Hai, bă, pişu mic! Mic-mic!!!
– Ce să mai faci, că am ajuns!

Mă uit – într-adevăr, era locul nostru. Daşu’ încetineşte barca să acosteze; eu, în sandale, deja aveam ochii vineţii de pişulică, şi nu mai gândeam cu mintea; aşa că, atunci când Daşu înfige barca în mal, fac un salt Shaolin către mal, deşi nu era uscat solid, şi-mi zic “nu contează dacă mă murdăresc un pic pe sandale, contează că apuc să fac pişu mai repede cu 0.0003 secunde!”

Şi, în saltul meu, nu-mi dau seama decât atunci când e prea târziu: malul era un Neajlov întreg de mâl. În care am intrat, cu cele 86 de kile ale mele, până la genunchi, suficient cât să mă destabilizez şi să-mi prăvălesc fundul meu mare de blogger prin smârcuri cu tot cu portofel, cu iPhone…

(va urma)

19 lovituri, dă-i și tu!