Delta Dunarii 2013, partea a II-a: ardelenii în coadă de peşte

Drăgălaşe păhărele
Pe la buze se adună
Se ascund în stomăcele
Noapte bună!

M-am trezit în prima dimineață pe la 5:30, în răcnetele dezamăgite ale unor pescari care veniseră cu barca din Sulina cu speranţa-n gât: ”e ocupat, băga-mi-aș plua!” Era sâmbătă dimineaţa, şi aventura noastră pelagică tocmai începea!

Îmi lansez undițele, fac o poză răsăritului…
IMG_3554
…verific iPhone-ul (care nu se mai stingea) și încep să mă relaxez. Se scoală și băieții, aruncă și ei bețele de pescuit, punem de-o cafea, de un grătărel sau de un șpriț: era ca în rai, râdeam ca niște copii inclusiv la bancuri profunde, cu tâlc, gen ”ceapă cu apă”.

Și așteptăm. Și peștele nu trage.

Scoatem cucuruzul, ne apucăm să nădim; schimbăm momelile, băgăm pe ac care un viermuşor, care o boabă cu aromă de scoică, de usturoi, un Bonduelle, boabă de miere, de ridichi, tzatziki sau chiar – la disperare – un bob de fasole (!): prindem un caras anemic şi o roşioară fără valoare economică.

Mai dăm un şpriţ, mai luăm o agăţătură, mai râdem un pic.

Scoatem sonarul, ne uităm: negru. De pește. Negru! Negru-negru. Aici e pește, ne spunem; mai trebuie numai convins să mănânce.

Aşteptăm: mai luăm un caras. Şi gata ziua. Abia dacă făcusem de-o icră.

Ce e de făcut? Mâine mergem pe Chilia, cu bărcuţa noastră cu motor de 4 cai, faci cu ea un kilometru într-o zi.

Pleacă a doua zi pe Chilia trei băieţi, rămânem doi în tabără. Naşul prinde pe Chilia vreo 5 crapi (unul chiar pe la vreo 3 kile, deci frumos), restul – menopauză. Dar cu ce preţ? Toată ziua evitase vreo doi şerpălăi negri şi groşi cât braţul, şi mi ţi-l nenorociseră ţânţarii.
IMG_3565

Pe lângă asta, seara era dezastru de ce party ţânţăresc izbucnea la noi acolo, zici că era blogosfera la lansare de produs! Aşa că ne-am croit niscai corturi anti-bosquito, cum am putut şi noi, din perdelele muierilor noastre de acasă, cărora le mulţumim şi acum că ne-au iertat şi au uitat.
IMG_3571
Wigwam-ul expediţiei. No squaw allowed!
IMG_3572
Pagoda gropărească, ferindu-şi bloggerul de ţânţari pentru al treilea an consecutiv.

Să vedeţi voi numa’ ce fain o fost când o adormit naşu’ Greuceanu cu picioruşul lui fin lipit de perdeaua de la wigwam, şi am numărat vreo 19 ţânţari care i-o trăgeau prin pânză! Am stat până şi-au terminat treaba, apoi l-am trezit să-şi lipească şi celălalt picior, de dragul simetriei.

Băieţii mai bagă un drum de Chilia, pe noapte, şi prind vreo 7 kile de somotei în vreo 3 ore, ceea ce e OK; a doua seară repetă figura, dar se întorc cu doar 2 kile; a treia seară merge şi Groparu, şi-n afară de pişcături de ţânţari nu se prinde nimic; mama lor de peşti.

După vreo încă 3 zile, bilanţul arată puternic depresiv:
– circa 15 crapi, cei mai mulţi cam de un kil;
– vreo câteva kile de somotei, din care am şi gătit cu mălai (a dracu’ peşte mai e şi somnul, îi dai două-n cap cu cuţitul să-l omori şi când îl bagi în apă să-l eviscerezi îţi fuge dintre deşte ca săpunul lu’ Becali!);
– un şalău frumos, în premieră pentru tabără (după trei ani de pus pescuţi în ancore şi cârlige de răpitori);
Salau, Delta
– o ştiucă de vreo 2 kile prinsă în timp ce încerca să muşte dintr-un caras şi care s-a agăţat într-un cârlig de momitor, din păcate scăpată din juvelnic printr-o gaură de 2 cm x 2;
– vreo 2 lini, ceva caraşi… roşioare… nimic spectaculos, în afară de acest trio plătică-roşioară-scoică
Pescuit in Delta Dunarii, Chilia

Groparu? Vreo 3-4 caraşi, nişte rosioare, vreo 2 somotei… şi un ciortănel de vai şi-amar, că până şi lui i s-o făcut ruşine când l-am scos din cârlig. Şi care mi-o explicat că o fost indus în eroare de tricoul cu RoBlogFest, altfel n-ar fi muşcat.
ciortan

Cert e faptul că, dacă n-ar fi fost pescăriile din Tulcea şi Hârşova, am fi plecat acasă cu mai puţini peşti decât am adus. Asta e, şi nu mi-e ruşine cu mine! Pentru că puteam băga ceva balene în Photoshop, dar nu sunt genul; a, şi tocmai ce mi-o expirat licenţa.
Pescuit in Delta Dunarii, Chilia, capturi

Deci: trist. Nu o vrut să halească, şi pace. Am mers şi mai sus pe Chilia aproape în fiecare zi, şi am revenit tot cu buzele umflate, am variat momelile, locurile; ba mai mult, seara treceau pe lângă tabăra noastră tot felul de pescari în bărci care vorbeau foarte urât de peştele care nu vrea, dom’le, să mănânce, unul chiar l-a şi înjurat de mamă şi cred că l-a şi supărat rău. Deci dacă am dat până şi la scoică de la mama ei, de-acolo, şi nu am luat nici măcar un somotei! Ce-i asta, or făcut cu toţii cură de slăbire să meargă la plajă?

Ce am mai reuşit să prind – o broască kamikaze.
bruasca
Nu le-am mai spus la băieţi să spele bine grătarul, să nu le fac scârbă.

16 lovituri, dă-i și tu!