Aşadar, la ora 21 ajungeam şi eu cu aventuri în Mediaş, locul de pornire către Deltă. Venisem din Cluj cu ocazia, ca-n studenţie, că nievasta nu o vrut să mă ducă mai departe de Câmpa Turzii, că bolboroseam ca Pythia-n transă, neîntrerupt şi fără noimă: “scoici, râme negre şi viermuşori de cadavru, arome de vanilie de crap, lingură de ştiucă!” şi ea se săturase să-i explic diferenţa dintre avat şi şalău.

În Mediaş ne reunim gaşca, împreună cu un prunc de 10 ani pe care-l duceam cu noi la pensiune; şi care prunc, în ciuda cenzurii noastre auto-impuse, a auzit pe drum asemenea discuţii elevate că io unu-s sigur că el va fi viitorul Râmaru, aşa de traumatizanţi putem noi fi. Numai atâta sperăm, că nu vom apărea în compunerea lui “cum mi-am petrecut vacanţa de vară”, că ne-nchide justiţia asta pedelistă, şi la anu’ din pix Deltă. Oricum, sigur îşi va rata viaţa şi va avea psihoze cu coşmaruri când va fi mare, deci chiar ne gândim foarte serios să anunţăm Paza de Coastă dacă se găsesc nişte fetiţe şi Elodii ucise cu bestialitate prin canalizările patriei.

După o noapte grea de mers pe drumurile patriei, ajungem şi-n Tulcea, mai ales că naşul Greuceanu n-a adormit la volan mai mult de 20 de minute, iar acolo mă întâlnesc şi eu cu PAH, cu care am încrucişat privirile în offline pentru prima dată de când tot discutăm la telefoane şi pe messuri şi prin Caţavencuri. În port ne cărăm cu chin şi vai cele 4 tone de echipamente către naveta rapidă, în timp ce marinarul de apă dulce care ne rupea nouă tichetele bolborosea ca o nievastă nemulţumită (deci exact-exact ca o nievastă nemulţumită!) că ar trebui să plătim în plus pentru asemenea bagaj; iar noi, nesimţiţi şi zgârciţi de Ardeal, noi ne făceam că plouă-n Tulcea.

Şi ne suim pe naveta rapidă Tulcea-Sulina, producţie URSS 1978, şi pornim către Delta noastră.

Şi marinarul de apă dulce vine şi ne boscorodeşte, şi apoi închide trapa prin care ne intra nouă aer. Şi pleacă.

Naşul meu Greuceanu este un excentric care nu suportă să moară sufocat; el chiar iubeşte foarte mult O2-ul; aşa că, imediat ce marinarul bombănitor de apă dulce a părăsit cabina noastră de la prova, s-a ridicat şi a redeschis trapa, salvându-ne vieţile, altfel muream ca nigerienii în drum spre plantaţiile din America Centrală înainte de abolirea sclaviei, mersi, Abraham Lincoln, te pup.

Trapa, ea, avea alte planuri; şi, cu zgomot urieşesc de fier pe fier ca pe Titanic, în loc să se deschidă frumos ca picioarele unei tinere, s-a crăcănat cu zgomot din cauza vitezei barcazului şi s-a bufnit de corpul rapidei, şi puţin ar fi lipsit să nu zboare din balamalele ei ruseşti direct în cabina căpitanului, unde ar fi făcut moarte de om şi de marinar de apă dulce, cu creieri de matelot risipiţi pe pereţi.

Ne-am cuminţit instant.

Marinarul de apă dulce a revenit ca fulgerul, de data asta pornit pe fapte mari, să ne urecheze pe noi, cei cinci deltaici pescari şi pe un prunc; dar la întrebarea lui răcnită “cine a umblat la trapă???” nu a răspuns nimeni, şi noi ne simţeam ca la şcoală, când întreba profa de franceză “cine râde acolo în spate?”, şi noi ziceam “nimeni!”, şi chicoteam ca veveriţele.

Într-un final naşul Greuceanu a recunoscut, după ce l-am lăsat pe mariner să se facă de mândra minune printre toţi pasagerii; oricum nu avea ce să ne facă, că eram fioroşi şi belicoşi. Dar, ca învăţătură de minte, ne-am hotărât ca atunci când mai mergem în expediţii să nu-l mai lăsăm pe naşul Geuceanu să umble cu mâinile aiurea, decât la el în chiloţi, că acolo nu are ce rupe.

Ajungem la Sulina, apoi ne îmbarcăm şi plecăm către locul de pescuit.

Unde defrişăm atâta stuf că puteam să ne clădim un zgârie-nori din paie, dacă eram purceluşi!

Şi ne apucăm de lansat şi de pescuit. 6 zile jumate. Non-stop.

Şi tot aşa au trecut zilele şi nopţile, şi în timpul ăsta nouă ni se umflau membrele şi pielea din cauză de pişcături de ţânţari fioroşi care vroiau sânge de pescar, dar puţin ne păsa! Că păşeam veseli prin Nirvana.

Numai vreo trei barje şi şlepuri şi dragoare şi bărcuţe ne-au deranjat, că erau cât canalul.


A, şi o familie de lebede care trecea dimineaţă de dimineaţă către grădiniţa de lebede cu puii lor.

Şi ştiu că numai asta vă stă pe limbă, deci numai asta: da’ Groparu, Groparu o prins peşte? Aşa că vă arăt acum ce o prins unul din cei doi Suciu, şi mâine vă şi descriu tot ce e de descris despre peştele prins de mine, vă pusic.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. tac'su Reply

    Ba gropare, misto pangasius. Daca observati stimabili cititori, respectivul peste a fost electrocutat sa miste ( ca de altfel era inghetat) si sa ne dea impresia ca este viu. Apoi, coloritul, este caracteristic pestelui de pe fluviul MeKong, congelat si vandut apoi in supermarketul de la marginea orasului.
    Aidi ba, ne lesi! Ceva icre de morun, nimic ? In rest, pozele si filmele: super. Te invidiez. Eu n-am mai fost in Delta de 25 de ani. Ma-ntreb daca-i tot acolo. 🙂

  2. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Pestisorul de aur cu greu se vede dar burta facuta de atata somn si bere……

  3. Ion a lu' Ion Reply

    Misto, imi aminteste de anul trecut, o barcuta la fel, cam aceeasi viteza dar doar doua grade celsius… 😡

  4. ameţitul Reply

    s-avem pardon, dar ăla nu-i “crăpcean”, e ciortan toată ziua… şi în următorii 2 ani, de altfel 😉
    totuşi, e mai mare decât ce am prins eu în ultimele 2 ieşiri la Dunăre, pe lângă Giurgiu 🙁
    nici anul ăsta n-ajung în Deltă…

  5. Groparu Reply

    @ Blejnar: am platit vreo 4 taxe pentru trei permise, care mai de care mai fistichii, domnu’ Blejnar! Si nici macar nu a venit nimeni sa ne intrebe de sanatate!

    @ ametitul: e, faceam si eu pe modestul, de parca eu l-as fi prins;))

  6. georgiana Reply

    Io nu comentez des pe la tine, că tu vrei să scriu cu pipi iar eu nu pot 🙁 n-am poziţie, dar să ştii că te citesc şi mă veselesc de fiecare dată.
    Aştept partea a doua cu interes. 🙂

  7. Nea Costache Reply

    Coane Gropare, dar stiu ca te-ai distrat dom’le, cel putin pana acum, in prima parte! Filmuletele sunt teribile! Ufff, asa chef de-un pescuit imi facusi!

Leave a Reply to Blejnar Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *