Delegaţie în perfidul Albion – II

A doua zi de conferință – ne-or luat colegii ingliși că bă, voi unde ați mâncat ieri. Le-am zis că la ceva italian, scump da’ face toți banii. No lasă că vă ducem noi la un fast-food. Bă, cum să mă duci la fast-food? Nu mă duc acasă, crezi că am chef aici, sau ce? Nuuuu, că ăsta e special. Io, care încă eram destul de aventurier pe vremea aia, am zis no bine, hai să mergem să vedem ce-o fi ăla fast-food special. Că tot pâine servesc, ca toată lumea.

Apăi era special rău: în primul rând era lână New Scotland Yard. Aia înseamnă special? Păi cam da. Al doilea lucru special era că avea niște prețuri de paralizai: mi-am luat cel mai ieftin sandwhich cu 10 lire, cu ceva peștișori morți și congelați în el (paunzi, cum zice văru’). Io, care nu mănânc pește veci! Plus cafei, cam la 12 lire. Încă un lucru special era că pituțele alea erau fix înghețate bocnă – asta da, e ceva special, o fost primul și ultimul loc de pe planetă unde am văzut sandwhich-uri congelate. Deja fierbeam.

O intrat un cerșetor de-ăla cu ceva hârtie în mână, că e surd, mut, orb și tace și trăiește o mie de ani în pace, cam tuciuriu – io, cum deja eram copt de nervi, evident că îi zic la ăla în română ieși afară în mă-ta că te rup cu bătaia! Minune mare, s-o apucat mutu’ de vorbit. Minune și mai mare, în română! Că ce bă, ce-ai cu mine? Bă, îți mai zic o singură dată, ieși afară că-ți fut una de sari prin geam. Îmi ajung ăștia cât îs de bătuți în cap, nu mai am chef și de fața ta. Omu’ sec și genial, că dacă ești nervos pe ăștia de ce te răzbuni pe mine. Plus șefa care mă trăgea discret de mâneca hainei l-or scăpat pe ăla de poceală.

Ajung în față la ghișeu, îi dau la un nene super plictisit pituța, îi zic încălzește-o. La care ăla, sorry, nu pot. Atunci am explodat ardelenește, cum ar veni – m-am dus la vitrina aia frigorifică, am smult prețul de acolo și l-am dus la nenea: bă, uite ce scrie aici: pește mort congelat – 10 paunzi. Pește mort congelat încălzit, 10 paunzi 80 pence (da, plăteai extra să încălzească sandwhichul). Ăla, la fel de plictisit, sorry, tot nu pot. Da’ de ce, ființa lui Dumnezeu (sau ce religie era el, că părea indian), ai ceva cu mine? Ăla, la fel de plictisit, sorry, o pușcat o siguranță și nu mai merg cuptoarele cu microunde. No bine, o cafea fierbinte atunci.

Atunci cred ca m-o urât șefa din tot sufletul, m-am așezat tacticos la masă și am încercat să-mi dezgheț sandwhich-ul the Romanian style cum ar veni: pește congelat, cafea fierbinte… acuma sper că vă dați seama de ce mi-am luat cafeaua.

Și mă plângeam la văru’ de toate astea, seara, când am ajuns la el în vizită – ăsta stătea in ceva cartier de șmecheri: bă, ăștia parcă îs bătuți cu lanțu’, pe cuvânt, zici că e strechea pe ei. Ooo, da’ asta nu-i nimic zice văru’. Și începe el: la cada de baie am un geam pe post de paravan de protecție care nu are nici un rost – nu e lipit de cadă să zici că nu curge apa, baia nu dă în stradă să zici că protejează de priviri indiscrete. L-am rugat frumos pe proprietar să îl dăm jos, că baia e foarte îngustă și practic cada e lipită de chiuvetă. Oglina de rigoare de la chiuvetă fiind foarte jos, io nu mă pot bărbieri, că nu mă pot apleca din cauza geamului de la cadă. Și ce-o zis proprietarul, întreb io printre hohote. Că nu se poate da jos. Că de ce? Că e acolo și gata. Io râdeam cu lacrimi, ăsta plângea de nervi cu lacrimi. Alte trebi notabile ar fi că nu putea bate nici măcar un cui în perete, făcuseră ăștia poze la tot ce era în casa aia înainte de a o da în chirie. Plus văru’ care o vrut să spele perdelele de la geamul ăla mare de dă în stradă și s-o trezit cu ele flenduri, cum zicem noi prin Ardeal. Perdelele alea nu fuseseră spălate niciodată și de vechi ce erau, prin anii ’60 proprietarii le cususeră ceva căptușeală pe spate, să nu pice de pe geam fâșii-fâșiuțe. Doamne-feri să le schimbe! Și ăsta (văru’) s-o trezit aproape 50 de ani mai târziu să le spele. O ajuns să vină în România să le coase altă căptușeală, o ieșit de 2-3 ori mai ieftin așa, decât să rezolve problema la Londra. Și o venit cu toată familia, da?

Ce să vă mai zic, că am intrat la baia de serviciu și nu puteam deschide ușa din cazua WC-ului? No, român inventinv, m-am urcat pe budă cu picioarele, apoi am închis ușa. Toate astea în cartierul de șmecheri, da?

Și ca să vă dați seama cât de șmecheri, pe la 10 seara văd o tanti de-aia foarte simandicoasă, care plimba o javră, cum ștergea cu un prosop cât se poate de alb, ce altceva decât… strada. Io am înlemnit: ce face aia? La care ăsta al meu, păi s-o răhățit javra. Și aici nu ajunge să iei rahatu’ în pungă (aveau pungi și mănuși speciale în ceva cutii pe stradă, aveam și noi la Cluj într-o vreme), aici tre’ să rămână strada lună și bec. Că altfel plătesc amendă de rup (de la văru’ am ajuns să știu nomenclatorul amenzilor prin cartierele astea de fițe din Londra). Păi și cine o vede bă, că fix javra ei s-o răhățit? La care văru’, senin, cum cine, la ăștia e sport național să se pândească de după perdele (oare de-aia avea și văru’ nevoie de perdele?) și să sune la poliție. Io nu mai am nimic de adăugat…

Și îi zic lu’ ăsta bă, io am venit la tine, acuma hai tu la mine în cartier, te fac și io o bere, da’ la pub. Nu se făcea să îi iau o bere s-o bem pe holul hotelului, nu? Și ne-am dus la ceva crâșmă de pe colț. Cu sticlă de pălincă de casă, de la noi din inima Transilvaniei – io i-o făcusem cadou lui văru’, ăsta o zis ca fără mine nu are farmec pălinca aia, așa că s-o topim la comun. Problema mare e că nu puteam duce beuturică din exterior în crâșmă. Adică alții nu puteau, că io m-am dus la tanti și i-am arătat sticla, de-aia de Izvorul Minunilor (scria pe ea Wonder Spring, da?) și îi zic uite, tanti, religia îmi permite să beau alcool numa’ dacă beau apă sfințită înainte – aici am niște apă sfințită de la mine din țară, din wonder spring, că numa asta e bună – de-aia se vinde ambalată. Să nu te superi, da’ fără să beau de aici cu văru’ de față nu facem consumație, da? Bă, ne-o lăsat, doar nu era să-și pună mintea cu dementul de vine cu povești de-alea năucitoare. Am topit cam la juma’ de litru de apă sfințită, plus 3-4 berici de căciulă. O să vedeți mai încolo, amănuntul devine important. Dar asta pe data viitoare.

Guest post de acelaşi Nârţoagă zis Pârţoagă, da?

14 lovituri, dă-i și tu!