Delegatie in Malaezia in 2009, partea a II-a

Încep prin a vă zice una bucată treabă: în centrul orașului este ceva city jungle, sau cum îi zice. Acuma e ok, da’ acu’ ceva vreme, nu prea erau table cu avertismente și alea-alea. Ideea e că oricât de tare vă trece treaba mică sau mare, nu mereți după frunze și/sau tufe, ok? Dacă vă uitați la tablele care acuma îs da’ acu’ 5 ani nu erau, o să vedeți desenate tot felul de lighioane gen păianjeni, șerpi și alte chestii mai greu de identificat. Toate îs puse pe omor, ok? Deci nu ne abatem de la potecă.

Asta ne duce cu povestea un pic în direcția poveștilor geniale de la colegii noștri de acolo:

Una dintre ele, pusă și de groparele nost’ cam acum un an și-un pic, către doi chiar, e cu colegul care și-o scos iepurele din cușcă prin grădină; n-o apucat urecheatul să facă un pas, că l-o luat un vultur și dus o fost cu el.

Alta e de la o colegă pe care am depistat-o că e cam supărată la una din întâlniri; no, da’ ce-ai pățit? Mi-o murit cățelul. Era bătrân? Nu, era de nici doi ani? Păi și atunci? L-o mușcat un șarpe; o cobră. Am înlemnit: păi unde draci te-ai dus cu el, de o sărit la cobră? Aaaa, nu, zice fata, la mine în curte. Io stau într-o zonă mai nouă, în plină dezvoltare, încă sunt tot felul de lighioane pe acolo. Da’ tot nu îmi explic, face ea, că noi îi ziceam cobra killer, că era tare aspru și până acuma o câștigat fiecare bătălie cu cobrele din curte. Deci nu era numa’ o cobră, erau mai multe.

Plus alt coleg care făcuse poză noaptea prin curte la o broască cât o mâță bine dezvoltată, care îi făcea cor de nu putea dormi jumate cartierul.

Luând în considerare toate acestea, e clar că nu ne cumpărăm casă în KL, da? Plus fratele meu indian care îmi povestise în 2006 cum i-o intrat lui pitonul în casă (sau ce era ăla), e clar că dacă ne mutăm acolo, minim etajul 10. Și cu gratii la geam, că nu se știe ce zboară prin aer la altitudinea aia.

Dar noi stăteam bine-mersi în Golden Triangle, la Concorde, ca de fiecare dată; pentru ăștia care nu știți KL deloc, Concorde ăla e un hotel foarte mic după standardele lor, nu are mai mult de 20 de etaje, iar la parter e Hard Rock Caffe, plus că e chiar lângă turnurile Petronas, alea de le vedeți pe toate felicitările.

Și cam asta vedeam io pe geam:

Da, știu, viața era foarte grea pe acolo: piscină, micul dejun lângă piscină, plus bucătarul ăla de îl văzusem și în 2006, de știa toate tipurile de papară din lume. Nici în 2009 nu le uitase.
Hai că îmi fac totuși datoria, pun și io o poză cu turnurile vieții:

Dacă tot eram pe la turnuri, am zis că să dăm o raită pe acolo. Când colo, ce să vezi; bag sama că era ceva promoție, dacă luai o mașină de-asta:

Venea cu bonus:

Și dacă tot suntem la capitolul gagici, vreau neapărat să v-o prezint pe d-ra care ne servea la hotel:

Da, știu, cam de cacao calitatea, mea culpa – oricum, ideea e că rar de tot vezi așa oameni faini, pe la noi: tot timpul amabilă, politicoasă și cu dinții pe afară (de la zâmbet).

Și cum colegul nu prea știa zona asta de oraș, am zis că lasă bă, te scot io pe ștrase, p’acilea prin cartier mă descurc:

Trenulețul ăla mi-o plăcut mie, mai văzusem și prin Australia, da’ ăsta parcă e mai sexy, mai pentru turiști, ca să zic așa.

Vă mai arăt doar unde visez io să mă mut (deși cred că e firmă de birouri, nu bloc de locuit):

Voi vedeți ce au ăia pe bloc? Palmieri! Plus la fiecare balcon! Și fără tarantule, pitoni, vulturi și alte minuni prin zonă, fiecare pornit să te halească.

Închei cu o poză care cred io, reprezintă cât de cât ok apusurile de care am beneficiat acolo (e apus de oraș, nu vă așteptați la nu știu ce avioane):

No, completați voi apusul ăsta cu niște berici băute jos, la Hard Rock și vă dați seama de ce iubesc io țara aia. Pentru că pe vremea aia diurna ne permitea să completăm apusul cu berici, de-aia.

Tura următoare ne mai uităm la niște bloace, la o ploaie (dacă apucăm) și apoi venim acasă.

Guest post de Nârţoagă zis Pârţoagă, deşi e inginer; prima parte – aici.

7 lovituri, dă-i și tu!