Bă, or cam măcănit ăia de la low-costul cu care am venit din Melbourne înapoi în Sydney, nevasta avea bagajul cam la 23 de kile, io cam la 21. Pe low-cost! Și virgin pe deasupra (Virgin, da, au și în Australia)! I-am zis lui tanti uite, io mă duc acasă în Europa, Românica, io de unde să știu că acilea e low-cost, la mine acasă nu zicea așa ceva la rezervări.

Acuma drept să vă spun, următorul cel mai încărcat la bagaje era un pici care avea ceva mini-laptop, și mai văzusem un nenea cu o rachetă de tenis. Bag sama că ăștia se plimbă cu avionul cum merem noi pe acasă la serviciu cu mașina sau autobuzul, cam cu mâna goală, mai puțin borcanul de 800 de grame cu capac cu filet, ăla de supă, știți voi, să avem mâncare de acasă, nu să dăm bani pe prostii în oraș.

No, ideea e că i-o picat la aia fața când am venit noi cu 50 de kile de bagaje în total (dacă punem și laptopurile), când ei n-or avut nici 10 kile pe tot avionul la 150 de oameni de când zburau ei.

Bă, da’ ne-o lăsat tanti, n-o zis nimica. Deci până la urmă toate or fost bune și frumoase.

Lucru care avea să se schimbe începând de la Sydney: în primul rând, aveau numa’ un ghișeu deschis pentru bagajele de cală. Din cauza unor defecțiuni la nu știu ce sistem, ne-o explicat un zâmbet politicos. Bag sama că numa’ la ăștia economicii era defect, că la ăia de la bișniț class erau 3 ghișee deschise și nimeni la ele. Io, cu minte creață și socialistă ca de obicei, m-am și dus cu nevasta gravidă și cam verde la un ghișeu de-ăla: tanti, nu ne iei și nouă bagajele? Aveți bilete la bișniț? Nu am bilete la bișniț, am nevastă gravidă, asta bate orice bilet de bișniț.

Nu, nu bătea. Am stat ca proștii cam 3 ore să lăsăm bagajele, timp în care or venit maxim 3, hai 4 oameni la ghișeele de bișniț. Unde, până la urmă am ajuns iar cu onor, că s-or gândit și ăia într-un final să îi lase și pe amărâți, că gată mai repede cu munca.

Am ajuns la o altă tanti – tanti, uite, nevasta e gravidă, clar aș vrea să aibă pat în avion să se hodine, știu că nu se poate, că nu avem bilet de bișniț. PLIZ HELP! Bă, ne-o ajutat – uite, în spatele avionului, la geamuri, îs numa 2 scaune în loc de 3, e loc mai mult la picioare, vă pot da acolo, atâta că or să vă mai deranjeze ăia de se duc la budă. Cân’ am auzit că e și buda în zonă, instant am zis yes și tenk iu și duși am fost prin aeroport.

Chiar bă, voi înțelegeți de unde durerea asta a cadourilor pe români? De fiecare dată aud măcar de la un preten adu-mi ceva de acolo, ceva reprezentativ pentru locul ăla. Fratili meu, ești diliu? Ce draci să-ți aduc? Canguri? Păsărele în chiloți, cum l-am văzut pe un nefericit prins la vamă (chiar bă, cât poți să fii de diliu să bagi păsărele în chiloți, lângă cuculeț)? Mai grav: faci prostia și aduci la unul, se supără ăilalți: cum bă, lu’ ăla i-ai adus și mie nu? Ce preten/neam ești cu mine? Ăla te înjură pe la spate, el primește cadou, io te iubesc pe față și nu primesc nimic? Acuma înțelegeți, sper, de ce vă înjură lumea pe la spate, așteaptă cadouri.

No, tre’ să recunosc că am bătut o jumate de aeroport pentru cadouri: bombonele și ciocolățele pentru ăia de la firmă, ceva bijuuri de opal la mămici (evident că nu le poartă, or fi uitat și unde le-or pus), pixuri cu canguri bătăuși de dat așa, la oha, să scapi de ăia care te întreabă ce le-ai adus (cum bă, păi io tre’ să-ți zic ție să-mi aduci, tu singur nu te-ai gândit la mine?), și câte și mai câte…

De la electronice l-am sunat pe un văr fix în Jibou, că ne rugase să-i căutăm aparat foto – nici acuma nu știu ce o fost în capul nostru, să confundăm noțiunea de duty-free cu noțiunea de ieftin; despre asta mai încolo. Îl sun pe văru’, bă văru’, am găsit ceva aparat de-ăla de poze de care îți permiți tu… da, da, săpunieră de-aia. No, îț trebe sau nu? Vânzătoarea aia care ne ajuta se uită lung, apoi în cea mai curată ardelenească așa, cu un pic de accent de om plecat de copil din România, voi sunteți din România, așa-i? Din Ardeal. Deci da bă, în Sydney știa tanti că îs din Ardeal, după accent și după acel fenomenal “no” intraductibil.

Tanti era din Brașov de loc, săsoaică, plecase de mică cu parinții în Germania, de unde cu onor emigrase în Australia, în căutarea aventurii.

O și venit nenea șeful, la care asta super veselă, uite, ei îs din țara mea. La care nenea, aaa, sunteți din Germania… la care tipa, absolut genial: nu, ei sunt din adevărata mea țară, România! Închei micul episod zicându-vă că tot ce am auzit în Australia aia de la oameni o fost aaa, păi șeful nostru o fost/este român, super oameni românii ăștia. Bag sama că noi ăștia de acasă suntem ceva extratereștri, că nu prea semănăm cu ce am auzit despre noi în Australia: oameni harnici, de toată isprava și mai ales plini de onoare.

Dacă încolo atât nevasta, cât și io ne-am dus cu Qantas, companie de toată lauda, înapoi am venit împreună cu Britișu’, una din cele mai janghinoase companii cu care am zburat ever (acuma vine tare din urmă Lufthansa, da’ asta e altă poveste) – servicii mai proaste ca la BA n-am avut nici măcar pe avioane mai low-cost și mai fistichii prin țările mai puțin ortodoxe (sau catolice) prin care am zburat. I-am făcut și poză măgăoaiei, mai mult să îi arăt mamei cât e de mare un avion de-ăla, plus să aibă văru’ dovada că mere aparatul foto:

Bă, afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul: în primul rând, ultimul rând pe care eram cu onor s-o dovedit a fi mega-țeapă. Nu aveam perne pentru nani, și nici pături. Vă rog să mă credeți, cam e nevoie de ele pentru un zbor așa de lung. O chem pe tanti aia și îi zic săru’ mâna, nu știu dacă știți, da’ am plătit ca restul din avion, nu avem pătură, pernă, nimic. Vaaaai, scuzeee, știiiiț, o fost o greșeală și nu or mai ajuns pe toate locurile. Adică în jur de 60 de oameni nu aveau perne, pături, nimic. Bun, greșeală, da’ ce facem? Păi lăsați că se rezolvă în Tailanda, escală, acolo se face iar curat și vă rezolvă. Tanti, îs cu nevasta gravidă, n-am chef de cioace, sigur se rezolvă în Tailanda? Vai, dar mă ocup personal de problemă, o promis zâmbetul. Femeie cumsecade, nu am mai chemat-o să îi zic că nu avem nici punga aia cu periuță de dinți, pastă de dinți și ciorăpei de avion, de ți-i tragi peste ai tăi, să nu pută tot avionul a picioare desculțe și nespălate. Știam deja că a fost o mică greșeală.

Am ajus în Tailanda turbat de nervi. Am găsit cu chiu, cu vai, un fumoar, să turbez și la o țigară – aici îmi pare rău că nu am poză, genial fumoarul, era o cutie de sticlă fără nici un fel de aerisire funcțională, vedeai numa’ câte o mână care ieșea din fum și pipăia după clanță (acuma, în 2012 când am fost iar, era fumoar normal, mergea ventilația).

Am urcat în avion dintr-un fumoar turbat doar ca să constat că acolo aerul era mult mai respirabil, deși nu era aer spre deloc. Li se stricaseră ăstora ventilația, așa că puțea în avion a combustibil de nu puteai respira, ca să nu mai zic de căldura de minim 50 de grade, numa’ bună să te coci.

Plus nevasta mov cu prăzuliu. Plus iară fără perne și pături. Aveam în schimb periuță de dinți, dar nu și pastă. Până și la aia se zgârciseră. Am cerut cam toți din avion niște apă, că muream naibii de miros și căldură – vă rugăm așteptați, decolăm imediat și vom servi atunci niște băuturi.

Tanti, ești sigură că nu e stricat avionul? Putem decola? Nu sărim naibii în aer? Vai domnu’, da’ se poate, totul e în regulă.

Am decolat nu imediat, ci după peste o oră, timp în care mie începea să mi se pară că aruncă ăștia din avion pe ăia de muriseră de miros și de sete. Și nu, nu reparaseră aerul condiționat, am zburat așa minim 2 ore, cu avionul plin de miros și o căldură de paralizai. Și nici apă nu am primit, cel puțin nu imediat.

Despre toate astea data viitoare, când vom întâlni în Londra, în aeroport, și ditai ruznacul făcut chelner din criminal pe front.

Guest post de fostul coleg Nârţoagă zis Pârţoagă, niciodată poreclit Călin!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Adrian Mormoloc Reply

    toata ziua am asteptat articolul, mult a durat, domnle!

  2. dongabone Reply

    Mai nene, aproape ca-mi si vine sa zic sa mai stati si p-acasa, la cate belele patiti pe cele drumuri 🙁

  3. Cristi Reply

    O intrebare. Daca spunea-i ca esti din Azerbaidjan replica nu ar fi fost tot “șeful nostru o fost/este azerbaidjanez, super oameni azerbaidjanezii ăștia”?

  4. Suminona Reply

    Da pe aia cu romanii in jermanica ? acu 10 ani nu acuma cind strigi in romana si iti raspund minim 2 … o stiti ?
    Adica noi , 1 injiner si 17 munsitori , de pe laiurile noastre , primim dupa 2 luni de jermanica o vizita cu 4 oameni de-a lor la un mic restaurant specific (aveau peste din lacu din fata , bere si vin produs in pivnita proprie , si dupa putina mancare si lichide pentru suflet se apuca unu din baieti sa i zica , la celalalt ” ia uite ma ce bucatica buna i ospatarita noastra !” si asa mai cu voce tare si zambetu pe buza , cum se cuvine romanului “proaspat” scapat dintre granitele tarii … si se intoarce ospatarita (femeie scunda cam de 1,60 si pe la 45 kile da frumusica) , si i raspunde la erou nostru … auzi ba? io pe barbatumio l-am bagat in pamant in 4 ani , si pe iel il iubeam … oare pe tine cam cat timp crezi ca imi ia sa te bag ? , bineinteles , toata lumea masca la masa , mai putin nemtii care nu intelesera nimic.
    Oricum , se mai intampla… 🙂

Leave a Reply to koyrosh Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *