No, am povestit cu văru’ în lună și în stele, da’ la un moment dat zice ăsta bă, gata, cătră căși (adică hai acasă, pe românește), nu mai prind metrou, mă spânzură nevasta. No bine, ce să zic, mai ales că a doua zi aveam și noi ceva avion înapoi acasă, da’ hai să terminăm pălinca asta, n-om lăsa-o în pahare, păcat de ea. No, am ras pălinca aia, berile de prin pint-uri (la 6 lire berica, în centru, îți vine să lingi și spuma, să nu lași nimic), o luăm cătinel către hotel io, către gura de metrou el – bă, îi zic, ești ok, vin cu tine? Că iau un taxi înapoi, nu-i problemă, îl decontez io cumva (Doamne-feri să plătesc io pentru prostia mea, încercăm să decontăm la alții, da?). Se clătina al meu ca un falnic brad românesc sub un vântuleț imperialist care tocmai ce se pornise, dar rezista vajnic în picioare. Lasă că mă descurc, zice ăsta, deși io îl cam vedeam că se clătina pe picioare. Către metrou s-o dus, că l-am văzut io… sau nu, acuma dacă stau să mă gândesc mai bine, avea tot viteza de deplasare a unui falnic brad românesc, adică stătea pe loc. Amănunt care atunci, în 2007, mi-o scăpat.

Dimineața pe răcoare, cum ar veni, ne-am pornit noi spre minunatul aeroport Hidrău, cum îi zice toată lumea la Cluj (mai este Lutăn, pentru cunoscători). Colegul și cu mine veseli și sprințari ca două căprioare, șefa mai abătută – ei îi plăcea Londra cu ritmul ăla năucitor, ca să nu mai punem că erau reduceri mari pe nu știu ce stradă, Oxford, parcă.

La aeroport, surpriză: nu mai puteam ieși doar cu buletinul, cum intrasem, de altfel. Pentru cei neavizați: Românica o primit liber la intrare în Anglia, fără vize, fix în ianuarie 2007. Ăștia din Anglia, tolomaci ca și noi, de altfel, nu știau dacă românii pot intra ca orice alt cetățean normal din UE, doar pe baza unui act de identitate, fie el buletin sau pașaport. Așa că la intrare în Anglia am prezentat buletinul, ăla s-o uitat la el și zice foarte sec, data viitoare să viniți cu pașaportul, io nu știu cum să verific ăsta că nu e fals. La ieșire nu, că pașaportul. Deci pot intra cu buletinul da’ nu pot ieși decât cu pașaport? Da, trebe să prezentați pașaportul, zice nenea. Bun, și dacă nu îl am? Vă rog să prezentați pașaportul, zice nenea la fel de calm și de sec. Am prezentat, ce să facem, era prea dimineață pentru discuții inutile.

Pentru că tot aveam un pic de vreme, hai să merem să bem un cafei. Zis și făcut, ne-am dus la ceva de-aia de servea cafea, The Tin Goose (gâsca de tablă, cum ar veni). Foarte frumoase poze pe pereți, niște cești babane de cafea – bă nene, deci io dacă dau 6 lire (atâta era o cafea, 6 lire, criminal de scump), primesc o ceașcă de-aia babană de cafea? Să îmi ajungă de 2 țigări? Da, zice nenea serviabil. Plătit cafele, venit niște degetare, care arătau a orice, numa’ a ce era în meniu nu. A, vreți și apă? Alte nu știu câte lire. Atunci o explodat colegul – și-o scos telefonul și o pus manele. Da’ nu că pui manele, ce-ar fi să ții telefonul cât mai sus și să dansezi, în caz că nu vede lumea de unde vine muzica aia? Evident, șefa era la 100 de metri în față, n-o mai rezistat cu noi.

Lasă bă, îmi zic, bem un cafei în avion. Când ne-am urcat în avion, prima surpriză: colegul și șefa își rezolvaseră ceva locuri prin față, io am rămas singur, de căruță. Am înghițit în sec, asta e, ce să facem.

Ce să mai zic:

S-o defectat ceva la un motor, l-or oprit fără jenă, i-or mai dat drumul numa’ când am coborât sub 3000 de metri, la Budapesta.

O intrat un nenea la budă, iese afară, don’șoară, nu pot trage apa. Tanti, senină că hai că vă arăt io cum se trage. Ăla, nervos: tu copilă, io zbor pe avioane de când nu erai tu născută, la ăsta nu mere apa, crede-mă pe cuvânt. Nu l-o crezut, o verificat și ea, chiar nu mergea. Vă vine să credeți sau nu, pe când aterizam apare și asta voioasă: s-o dezghețat apa din rezervor, merge apa la baie. Bag samă că nu era chiar bine izolat avionul ăla, i-or oprit motorul ăla că îi curgea nu știu ce din aripă, apa la baie înghețase…

Ca și concluzie, nu mi-o plăcut Londra deloc. Nici în 2007, nici în 2005 când am fost 10 zile în vacanță în Anglia. Am iubit și iubesc țara aia, da’ Londra mi se pare crimă și pedeapsă: toți îs nervoși și încruntați și fug după bani, la conferință toți de acolo povesteau de “wallet sharing”, cum să ia cât mai mulți bani de pe clienți, așa am aflat că Tesco se asociase cu ăia de la O2 să tundă bani împreună de pe clienți, și când o venit unul de prin Bahrein, parcă, să zică despre modul în care ei au grijă de clienți, în afară de colegul și de mine, care aplaudam frenetic (foarte tare și prezentarea, și modelul de business), toți se uitau vizibil jenați unul la altul, cum adică să pui clientul în centrul afacerii? Aia se zice, nu se face, noi fugim doar după profit.

Nu mi-o plăcut că la Institute of Directors erau ditai tablourile cu toți pirații planetei pe pereți – nu mai erau pirați, doar făceau afaceri cu imperiul, da?, erau patrioți.

Nu mi-o plăcut când lângă Institute of Directors am văzut un bolovan care fix nu avea ce căuta acolo. Bă, ce e cu piatra aia, întreb io. Păi pe piatra aia se urca ceva fost lider de-al lor, cu mari șanse să fi fost chiar Oliver Cromwell. Era mărunțel și nu putea urca bine pe cal, se urca întâi pe bolovan și de acolo pe cal. Bun-bun, zic io, da’ mai folosește omu’ piatra? Dacă nu, de ce o mai țin ăștia? Da, știu, îs un mare incult și un și mai mare nesimțit, da’ la mine în țară nu se minunează nimeni de niște cataroaie decât dacă îs Babele sau Sfinxul.

Și nu mi-o mai plăcut că am ajuns acasă, am intrat pe messenger și mă ia var’mea, bă, ce ai făcut cu văru’? Ce să fac, am băut o berică și noi, ca oamenii. Berică, ai? Ajunsese ăsta acasă după două noaptea, murdar tot: se pare că adormise undeva prin fața casei, ceea ce nu se face în cartier de șmecheri, da?

Data viitoare merem scurt în Australia, da’ trecem întâi pe la Groparu, pe la casa de la țară, că de acolo începe povestea ce va urma.

Guest post de Nârţoagă zis Pârţoagă, nu Pârţoagă zis Nârţoagă!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Greuceanu Reply

    :))))))))))))))

    tulai zapacit mai eshti…. merci oricum de final!

    :))))))))))))))))

  2. Zana Buna Reply

    mda, cam ai dreptate!
    un an aici= riduri cat pt 7 ani!!!
    Insa, din punctul meu de vedere, aici din clinerita(cleaner) ajungi Director daca vrei si esti capabil!
    nu conteaza varsta si anii de munca, sa fii promovat…si ceea ce poti si ceea ce demonstrezi!

    P.S. Vezi ca mai e si GATUIC.. (Gatwick)
    😉

Leave a Reply to Offline Coach Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *