Bă, nu știu numele de la restaurante. Da’ era unul chiar lângă hotel, care servea ceva fripturi de vită, avea și o statuie cu un bou care se uita ca boul prin zonă, de banii ăia.

Și imi giugiuleam nevasta gravidă și îi pupam mâna că mi-o promis că nu iese kinder-ul albastru sau verde, să ne facem de râs pe acasă (cum să treci un copchil verde la consum, ziceți și voi), și tot venea nenea ăla de la bar că ce mai dorim, ce să ne mai aducă. Mă deranja. Ceea ce i-am și zis, bă nene, dacă vrem ceva, îți fac io semn cu mâna să vii, nu te agita. Prea serviabil, pe cuvânt. La care nenea sec, păi atunci ia matale cotu’ de pe sonerie! Avea masa buton, frate, îi suna ceva sonerie la amărăștean și venea ăla ca pus pe jar să vază ce vrea clientul. Mare ți-e și grădina, Doamne – chiar, acuma avem la Cluj ceva similar, la Ursusu’ ăla de la Matiaș Rex, da’ nu e buton, e telecomandă de-a dreptul. Io, prost ca de obicei, acuma prin ianuarie tot îndreptam telecomanda spre tanti aia care ne servea și apăsam pe buton. Degeaba mi-o zis că nu e cazul, că i se aprind ei nu știu ce beculețe când apăs io pe butonul de la telecomandă, nu mă puteam abține…

M-o mai dus nevasta către malu’ mării (chiar bă, voi știați că ăștia îs port la marea Tazmaniei și nu la Pacificul cel mare? Io am aflat atunci, loco, deși nu m-am lămurit niciodată când am ieșit din marea tazmaniană să intru în oceanul pacificator). În teorie trebuia să merem la ceva acvariu mare, tot îmi zicea nevasta că vezi rechinii înotând pe deasupra ta, de le vezi burțile. Evident, am ratat să văd burtă de rechin manelist, nici măcar ceafa nu le-am văzut-o, că ieșeam cam târziu de la training. Așa că am zis că merem să mâncăm ceva pe malul mării. Nu mai țin minte ce am mâncat, da’ țin minte că mă tot uitam pe cerul plin de stele, era noapte deja – tu nevastă, unde draci mă uit după Carul Mare? Că văd Steaua Polară, da’ Caru’ Mare nu. Am mai zis-o și cu alte ocazii, geografia pentru mine e probabil cea mai mare necunoscută, deci vă dați seama, dacă nu mă descurc să arăt pe hartă unde vine România, ce să mai zicem de astronomie, unde se cam mărește harta, să încapă un cer întreg.

O fază mai trebe neapărat să vă zic cu restaurantele: o fost nevasta cu colegul la ceva restaurant tailandez, parcă, frumos, scump, pe malul mării, etc. Și ce să mănânce lumea, colegul o zis că el vrea ceva șarpe, țipar, ce-o fi fost. Or venit ăia cu acvariul fain-frumos, cu toate lighionele vii și bine mersi în el. O ales ăsta șarpele, l-or scos ăia, l-or executat în fața lui, l-or făcut bucățele, l-or gătit rapid, și gata, masa e servită. Asta în fața lu’ nevastă-mea, care era gravidă. Și o întreabă ăia pe nevastă-mea, dumneavoastră ce ați dori? Nevastă-mea, ardelenește și sec, pui, da’ sper că nu trebe să îl și aleg. Genial, io și acuma râd când îmi aduc aminte.

Ce să vă zic, sâmbăta, după ce am venit de la zoo, am dat de o dvd-eotecă, raiul pe pământ, toate filmele și documentarele la care visam, erau acolo, la prețuri super moca, maxim 2 dolari dvd-ul. Am primit aprobare de la nevastă, mi-am luat cred că minim 10 dvd-uri și m-am pus și io la coadă. Apoi, lovit de o vagă bănuială, când am ajuns în față l-am întrebat pe ăla: așa-i că aici închiriați dvd-uri și nu le vindeți de fapt la prețurile astea mici? Așa era, dar nenea o făcut o concesie specială (și acuma îmi place să cred asta, deși vă dați seama că nu e așa) și mi-o vândut cam tot ce vroiam io, mai puțin ălea cu Lord of the Rings, la prețuri de maxim 5 dolari bucata. Ca să vă zic, Saving Private Ryan ediție specială de colecție, la noi era minim 3 milioane jumate, am luat-o de acolo cu fix 10 dolari. Încă și zicea nenea, habar nu am ce e cu filmul ăla, de-aia e sigilat, că nu l-o vrut nimeni.

Ultima seară am zis că sar în schemă și cu o berică, nu se cade să nu cunoști bericile locale, da? Așa că m-am scoborât în jos ca un luceafăr blând și moale, ardelenesc, spre alimentara de beuturici. Care, evident, e separată de ailaltă de unde iei papa. Dracii or știut, la noi bei unde îți fată mintea, la ei mai greu, dar până la urmă am descoperit magazinul de alcoale. Doo beri vă rog. De care, zice nenea, dezghețat altfel, după priviri. Păi, fac io, nu îs de p’acilea, așa că ce-mi recomandați. Nenea, sec, se simte după accent că nu ești din cartier, da’ cam ce bere vrei. Bă, zic io, la mine acasă am văzut reclame la Doi Căței (Two Dogs, pentru cine nu cunoaște). Aia e de homosexuali, zice el. Ești homosexual? Păi, zic io, nevasta e gravidă, dacă asta mă apără cu ceva. Atunci, zice nenea, ai nevoie de o bere de bărbat. No, adă doo de-alea de bărbați. Și uite așa am beut io două beri de cupru (Coopers le și zice, de altfel) (Pârţoagă, vezi că copper e aramă, ticule; dacă nu era aşa, Alice Cooper ajungea la fier vechi de multă vreme – nota Groparelui). Vă jur că aveau fix gust de cupru de-ăla coclit, ăia care cunoaște. De aici am tras io concluzia că fie bărbații australieni e masochiști, fie nenea ăla scăpa de marfa care nu se vindea.

Ce mi-o plăcut în Sydney: că scria în parc pe o tablă să calci pe iarbă, să pupi copacii și să povestești cu ei. Că scria în același parc pe altă tablă că ne cerem scuze, îi cam bătătorită iarba, îngrădim porțiunea asta să punem iarbă nouă, să aveți ce călca. Mi-o mai plăcut de un țânc de la hotel, din Coreea de Sud, că mi-o adus geanta în cameră. Da, geanta aia de s-o plimbat prin Africa de Sud, o ajuns la mine cu tot cu pălincă după o săpămână. Și același prunc, când l-am întrebat, ai pretenă? Avea. Ai fost vreodată cu pretena în turnul ăla al vostru, din Sydney? Nu fusese, că era scump al dracului. No ține aici două bilete, că io cu nevasta le-am luat da’ nu am apucat să merem, mai ai vreme încă o lună să ajungi. Asta era dimineața pe la 6, când mergeam către aeroport, să ajungem la Melbourne. Băăăă, știți ce mi-o zis pruncul? Mulțumesc, săr, la revedere, săr. În Română! Ăsta zic io că se numește customer service – s-o interesat el dinainte cum se zice în română la una-alta.

Ca să încheiem cu Sydney ăla: ca și Londra, nu m-o dat pe spate. Toți încruntați, gândiți la bani și ce-or mai fi avut ei în cap. Am văzut chinez cât mine, cu părul pus pe moațe și vopsit blond. Am văzut mai mulți asiatici pe stradă decât orice altceva – albii, chiar și urâți ca mine, îs tot mai rari pe acolo. Așa că ăștia care vreți să emigrați, vedeți că or relaxat condițiile de emigrare în Australia de vreo 2 ani deja – mai nou contează să fii alb, nu absolvent de facultate cu minim 2 doctorate. Nu mi-o mai plăcut că am văzut tot felul de saltinbanci care încercau să facă un dolar cinstit pe la malul mării. Și zice unul dintre ei, care puneți jos 10 dolari că pot să fac nu știu ce? Nimeni, nimic. La care omul, genial, bă, peste 100 de dolari dați pe bilet la concert la operă, deși e ținută de stat, da’ mie 10 dolari nu, deși ce fac io îi foarte greu și risc să-mi rup gâtul.

Data viitoare niște poze, mai ales din Melbourne – o să vedeți că moș Crăciun nu e în Laponia vara, e homeless în Australia. I-am făcut și poză în caz că nu mă credeți.

Guest post de Nârţoagă zis Pârţoagă, care australia într-o vreme.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. koyrosh Reply

    @groparu – ai dreptate, da’ tot de cupru era legata, nu de doage sau dogari (copper, cooper), ca l-am intrebat pe nenea de la tejghea. aia nu am mai trecut, conversatiile savante cu pruncul de la magazin. am stat o ora sa iau doua beri si un vizichi mic. makes you wonder:-)

  2. neuron Reply

    Mo vere, dacă-mi zici că te-ai întors cu pălinca-n ţară, deja te consider ultranaţionalist! 😆

  3. koyrosh Reply

    @Neuron – rabdare, maica, rabdare – am sfintit palinca in Melbourne ala, sau cum ii zice.

  4. Kiss Alexandru Reply

    Daca miam scrantit falca de ras si fac gargara cu palinka, imi trece? Daca nu, Groparu vino sa..mi dai o palma cu pumn cu tot!

  5. Lori Reply

    Iti taiau astia sarpele in fata, da’ macar iti dadeau o portie consistenta, nu ca in Jermanica unde ai cerut supliment, asa-i? 😀

  6. koyrosh Reply

    @Lori – tot rame au si aia in Australia. Serpi adevarati numa’ in Asia am vazut.

  7. Gabriel Reply

    @Koyrosh apoi ramele astea de pe aici is mai mici ca serpii din Asia da’ mai veninosi de o mie de ori 🙂

    Cand dai o raita si prin Adelaide ?

  8. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    CARUL MARE in EMISFERA SUDICA?
    Pai da, vorba lu Blaga, vesnicia s-a nascut la sat. Si anume pentru a cauta Carul Mare din Australia.
    Chestia asta o cam stiam de prin Clasa a V-a, nu langa Sibiu, langa Sibiu,, ci in Sibiu…ni s-a bagat scoala in cap pe vremuri..Nici nu mi-a mai trecut prin minte pana acum..n-a fost ocazia..Si PAC la Razboiu’…
    Noa, aici e PAC…la RAZBOIU…

  9. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    Pe acolo Colinda nu se face cu STEAUA (Polara) ci cu CRUCEA (Sudului).

Leave a Reply to Gabriel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *